Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:47 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prim ajutor medical in statiunile de pe litoral

ro

16 Aug, 2010 18:58 1209 Marime text

Nr. 52/ 16 august 2010

Prim ajutor medical în staţiunile de pe litoral în perioada 13.08.2010/ora 8:00 – 16.08.2010/ora 8:00

În week-end-ul care doar ce s-a încheiat, paramedicii SMURD Constanţa au avut 104 misiuni de acordare a primului ajutor medical de urgenţă şi transportul pacienţilor la spital, dintre care 15 au fost numai în staţiunile de pe litoral. Pacienţii care au avut nevoie de îngrijiri medicale prezentau diferite traumatisme prin acidendent rutier, prin cădere de la acelaşi nivel sau prin agresiune, dar au fost şi persoane aflate în stare de ebrietate.
Alte situaţii deosebite la care au fost solicitate echipajele SMURD, în perioada amintită, au fost tratarea unei alergii provocate de înţepătura unei insecte, îngrijirea unui traumatism cranio-cerebral şi a unei plăgi prin automutilare. 
Paramedicii SMURD au acordat îngrijiri medicale unui minor în vârstă de 6 ani. Nora C. era în zona Hanul Piraţilor şi a suferit o formă de alergie după ce a fost înţepată de o insectă. Ulterior au fost solicitaţi de un bărbat în vârstă de 22 ani, Răzvan M., aflat în Staţiunea Mamaia, care a suferit un traumatism cranio-cerebral. Acesta se afla la piscină şi într-un moment de neatenţie a căzut şi s-a lovit cu capul de marginea bazinului. Medicii SMURD au spus că bărbatul a avut noroc întrucât urmările acestei lovituri puteau fi mult mai grave şi atrag atenţia amatorilor să fie prudenţi atunci când se află pe marginea piscinelor deoarece suprafaţa este udă şi se pot produce oricând accidente nedorite. Duminică seară, paramedicii s-au deplasat în zona Cleopatra din staţiunea Mamaia, unde au acordat îngrijiri medicale unui tânăr în vârstă de 17 ani, Muscarit M. Acesta prezenta o plagă la antebraţul drept prin automutilare. Tânărului i s-a acordat primul ajutor medical de urgenţă şi apoi a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa. 
  
În ceea ce priveşte misiunile de intervenţie la incendii, în perioada 13-16 august 2010, pompierii militari au avut o singură solicitare pentru localizarea şi stingerea unui incendiu în staţiunile de pe litoral. Mai exact, Staţia de Pompieri Mangalia a intervenit la Hotelul Beta din staţiunea Saturn unde, în imediata vecinătate a unităţii de cazare, ardeau deşeuri combustibile şi resturi provenite de la amenajarea spaţiului verde din jurul hotelului. Echipajele de pompieri au intervenit imediat astfel încât focul să nu se poată extinde la vecinătăţi sau la clădirea hotelului. După efectuarea cercetărilor, s-a stabilit că cel mai probabil, incendiul a pornit de la o ţigară nestinsă, aruncată la întâmplare.   

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii