Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:50 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primul ajutor si salvarea unei persoane din apa inghetata

ro

26 Jan, 2010 20:31 1644 Marime text

Nr. 08/ 26 ianuarie 2009

Primul ajutor şi salvarea unei persoane din apa îngheţată

Meteorologii anunţă că în perioada imediat următoare temperatura aerului atmosferic va creşte treptat, cu până la câteva grade zilnic, ceea ce va duce la topirea graduală a gheţii formată pe suprafaţa lacurilor şi a mării. Pentru că o mulţime de temerari se avântă în scop de promenadă pe gheaţa lacurilor sau a oricărui luciu de apă îi avertizăm că în perioada următoare stratul de gheaţă se va subţia şi se pot produce accidente prin ruperea gheţii.
Având în vedere acest aspect, care poate pune în pericol chiar viaţa celor ce se aventurează în astfel de locuri, echipajele de ordine publică mixte şi independente ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa care patrulează în zona lacurilor Tuzla, Neptun, Saturn, 23 August, Mangalia, de-a lungul Canalului Dunăre-Marea Neagră, la Năvodari, Cernavodă şi Hârşova sfătuiesc oamenii să nu încerce, sub nici o formă, trăinicia gheţii.
 Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa, recomandă tuturor cetăţenilor care observă o persoană cazută în apa lacului sau a mării şi doresc să o salveze, să acţioneze astfel:
- apelaţi numărul unic de apel de urgenţă 112;
- până la sosirea echipajelor de intervenţie puteţi să încercaţi să ajutaţi persoana respectivă astfel:
o reperaţi şi vizualizaţi ultimul loc în care aţi observat victima întrucât echipele de salvatori îşi vor concentra astfel eforturile pe o zonă limitată;
o dacă persoana este aproape de mal încercaţi să întindeţi mâna să-l scoateţi din apă, să folosiţi orice obiect de care se poate prinde persoana din apă (ex: vâslă, prăjină, creangă, sfoară sau obiecte pneumatice) şi să-l trageţi la mal, însă fără să vă aventuraţi pe gheaţă.

În orice acţiune întreprindeţi, gândiţi-vă în primul rând la siguranţa voastră, cunoaşteţi-vă limitele şi nu vă expuneţi inutil la riscuri! Nu veţi putea salva pe nimeni dacă şi voi cădeţi în apa cu gheaţă!

Dacă reuşiţi să scoateţi persoana respectivă din apă, SMURD vă recomandă cum să îi acordaţi primul ajutor până la sosirea specialiştilor:
- înlăturaţi hainele ude şi puneţi sub şi deasupra persoanei salvate pături sau haine uscate;
- dacă este posibil, transportaţi victima într-un spaţiu încălzit (imobil sau autoturism);
- daca persoana este conştientă şi aveţi posibilitatea, daţi-i să bea lichide calde;
- ESTE INTERZIS  să îi daţi victimei băuturi alcoolice.

Oricărei persoane afectate de hipotermie, indiferent că a căzut sau nu în apă îngheţată, îi SUNT  INTERZISE duşurile sau băile calde, deoarece pot cauza un şoc termic.

ATENŢIE: persoanele afectate de hipotermie nu se tratează acasă, ci la spital.

Purtător de cuvânt,
Paula Anghel

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii