Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:47 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de Presă UDTR 16 octombrie 2014

ro

16 Oct, 2014 14:40 1987 Marime text
Uniunea Democrată Turcă din România organizează sâmbătă, 18 octombrie, ora 11.00, la Cumpăna, cea de a- IX-a ediţie a Festivalului de Artă Culinară Turcească. Evenimentul se va desfăşura la Restaurantul „Vasilescu”, str. Preot Alexandru Dumitrescu nr.82.

 Festivalul este organizat de comisia de femei a UDTR şi le reuneşte anual într-un concurs, pe cele mai pricepute doamne în arta culinară turcească . În concurs vor intra peste 100 de preparate culinare turceşti care vor fi jurizate pe trei secţiuni: bucătărie tradiţională, patiserie şi dulciuri. În timpul jurizării  preparatelor culinare va avea loc un spectacol de muzică şi dansuri tradiţionale turceşti susţinut de soliştii şi de ansamblurile UDT R din Constanţa, Cumpăna, Cobadin şi Tuzla.

 Preşedintele comisiei de femei din cadrul UDTR şi coordonatorul proiectului, Amet Melec a declarat: „ Este primul an când alegem ca locaţie pentru acest festival localitatea Cumpăna, unde există o comunitate compactă de etnici turci, de peste 500 de persoane şi unde  membrele filialei UDTR din localitate au o experienţă bogată în participarea la concursurile de artă culinară turcească organizate de uniune sau de administraţia locală. Festivalul de Artă Culinară Turcească este organizat cu scopul de a promova bucătăria tradiţională turcească ridicată la rang de artă şi de a reînvia prin dans şi port popular, zestrea etno-culturală a turcilor dobrogeni. "

La eveniment sunt aşteptaţi să participe preşedintele UDTR, Osman Fedbi, secretarul general Ervin Ibraim, deputatul Iusein Ibram, subprefectul Accoium Levent, muftiul Murat Iusuf, reprezentanţi ai administraţiei publice centrale şi locale, parlamentari constănţeni precum şi consulul general al Republicii Turcia la Constanţa, Ali Bozçalıskan.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii