Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:12 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Invitatie Concurs National SNAC

ro

28 May, 2010 18:19 2615 Marime text

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, Centrul de Resurse şi de Asistenţă Educaţională Constanţa şi Children′s HIGH LEVEL GROUP organizează la Constanţa, în perioada 29-30 mai 2010, faza naţională a Concursului de Dans „Împreună pentru viitor", eveniment cuprins în calendarul de activităţi al Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară (SNAC) pentru anul 2010.

La concurs vor participa echipe pentru secţiunile dans tradiţional şi dans modern, din cele opt regiuni cuprinse în cadrul SNAC (Iaşi, Galaţi, Dâmboviţa, Dolj, Bihor, Bistriţa, Braşov, Bucureşti), precum şi echipe ale judeţului gazdă. Echipele sunt formate, în mod egal, din elevi voluntari şi elevi beneficiari (cu cerinţe educaţionale speciale), însoţiţi de profesorii coordonatori. Aproximativ 300 de participanţi vor concura sâmbătă, 29 mai, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanţa, începând cu ora 10.00. Duminică, 30 mai 2010, ora 10.00, la Gala Premianţilor, concurenţii şi invitaţii de excepţie vor împărtăşi din bucuria succesului.

Premiile vor fi oferite în prezenţa Baronesei Emma Nikolson de Winterbourne şi a domnului Muir John Potter, consilier personal al baronesei pe probleme de educaţie. Evenimentul de duminică va fi urmat de o conferinţă de presă.

La activităţile derulate cu acest prilej participă, în calitate de invitaţi: din partea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, doamna Iolanda Cătinean, coordonator adjunct SNAC; din partea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Familiei şi a Drepturilor Copilului, domnul preşedinte Cristian Gabriel Alexe, doamna director Elena Tudor şi doamna consilier Cristina Cuculaş; din partea Children′s High Level Group în România, doamna director Diana Taşcu. Vor onora invitaţia oficialităţi ale judeţului Constanţa, reprezentanţi ai următoarelor instituţii: Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean, Primăria Municipiului Constanţa, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Universitatea „Ovidius", Constanţa - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea „Andrei Şaguna" Constanţa şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa. De asemenea, vor fi prezenţi reprezentanţi ai consulatelor generale la Constanţa, precum şi ai organizaţiilor nonguvernamentale reprezentative la nivelul comunităţii.

Partenerii şi sponsorii acestui concurs sunt: Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa, Direcţia pentru Sport a Judeţului Constanţa, Direcţia Judeţeană pentru Tineret, Regia Autonomă de Transport în Comun Constanţa, Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie Constanţa, Asociaţia Club Sportiv Miraj, Liceul Teoretic „Decebal", Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Albatros".

[label]Invitatie SNAC[/label] 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii