Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:36 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Claudiu-Iorga Palaz Repet, Nicuşor Constantinescu trebuie să înveţe să respecte legea

ro

01 Jul, 2011 19:37 1183 Marime text
Claudiu-Iorga Palaz: Repet, Nicuşor Constantinescu trebuie să înveţe să respecte legea  În cursul zilei de joi, 30 iunie 2011, Curtea de Apel Constanţa s-a pronunţat în dosarul 360/36/2011 prin care Consiliul Judeţean Constanţa a declarat recurs împotriva sentinţei pronunţate de către Tribunalul Constanţa  în procesul cu Ministerul Apărării Naţionale privind imobilul-clădire din Municipiul Constanţa, Strada Mircea cel Bătrân 106, în care îşi desfăşoară activitatea Centrul Militar Zonal. Prin decizia civilă 714/CA, recursul a fost respins ca nefondat, hotărârea Curţii de Apel prin care HCJ 153/2009 a fost apreciată nelegală fiind irevocabilă.  “Reamintesc faptul că la începutul lui martie a acestui an am decis atacarea în instanţă a acestui act administrativ, după ce Nicuşor Constantinescu, preşedintele CJC, luase hotărârea de a debranşa de la utilităţi clădirea în cauză, punând în pericol chiar activitatea Serviciului de Urgenţă 112 şi, implicit, siguranţa cetăţenilor judeţului nostru. Blocând astfel acest abuz în serviciu al lui Nicuşor Constantinescu, am reuşit să asigurăm funcţionarea în condiţii normale a instituţiilor care funcţionează în acest imobil. Acum, prin decizia Curţii de Apel, toate prevederile Hotărârii 153/15.05.2009 sunt nule, iar preşedintele CJC trebuie să se conformeze. De asemenea, îl informez pe această cale că voi folosi decizia Curţii de Apel în procesul penal pe care i l-am intentat pentru abuz în serviciu.” a declarat Claudiu-Iorga Palaz.  

Nr. 81/CP/01.07.2011                                                                     Cancelaria Prefectului

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii