Delegaţie din oraşul Căuşeni, Republica Moldova, în vizită la Prefectura Constanţa
Delegaţie din oraşul Căuşeni, Republica Moldova, în vizită la Prefectura Constanţa
04 Sep, 2013 13:08
ZIUA de Constanta
2295
Marime text
Informare de presă Miercuri, 4 septembrie 2013, la ora 10.00, a avut loc, la sediul Instituţiei Prefectului Judeţul Constanţa, primirea unei delegaţii din Oraşul Căuşeni, Republica Moldova. Delegaţia a fost condusă de primarul oraşului Căuşeni, domnul Repeşciuc Grigore, şi însoţită de primarul municipiului Medgidia, domnul Marian Iordache și doamna viceprimar, Luminiţa Vlădescu. Reprezentanţii oraşului Căuşeni au fost întâmpinaţi de subprefectul judeţului Constanța, Radu Volcinschi, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Cristian Darie, precum și de Ionuţ Ţiţimeaua, director al departamentului juridic al CJC. Scopul vizitei delegaţiei moldovene în judeţul Constanţa îl constituie semnarea în data de 4 septembrie 2013, orele 18.00, unui acord de infrăţire între oraşul Căuşeni și municipiul Medgidia. Aşa cum a declarat primarul municipiului Medgidia, legăturile de colaborare dintre cele doua primării au fost iniţiate cu un an în urmă şi vizează atât domeniu cultural, economic, cât și domeniu administrativ. Primarul oraşului Căuşeni a declarat că primăria Medgidia este „un frate mai mare ce îi va sprijini în drumul spre Europa”, menționând că localitatea sa, care numără aproximativ 20.000 de locuitori, are foarte multe de învăţat de la partenerii români. Subprefectul Radu Volcinschi a făcut o prezentare a judeţului Constanţa, a oportunităţilor de investiţii din zonă, concluzionand că această colaborare este deosebit de utilă si va aduce un plus de valoare pentru activitatea dintre cele două primării. Vicepreşedintele CJC, Cristian Darie, a menţionat sprijinul permanent al Consiliul Judeţean Constanţa pentru astfel de iniţiative, exprimandu-şi bucuria că suntem gazde pentru „fraţii noştri moldoveni”, care pot învăţa din experienţa noastră în procesul de integrare europeană. Ca o primă concretizare a acordului de infrăţire dintre cele două primării, doi experţi din cadrul primăriei oraşului Căuşeni vor fi pregăţiti în cadrul Departamentului de Proiecte Europene al primăriei Medgidia. La întalnire au participat și doi reprezentanţi ai Asociaţiei Pro Basarabia şi Bucovina, care au sprijinit și anterior colaborarea dintre cele două localităţi. NR. 46 CP/4.09.2013 Cancelaria Prefectului
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii