Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a strămutat dosarul Tusac

20 Jan, 2012 19:21
ZIUA de Constanta
1277
Marime text
Ca urmare a cererii de strămutare a cauzei dosarului 14444/118/2011,
aflat pe rolul Tribunalului Constanţa, ce are ca obiect anularea şi
suspendarea Ordinului Prefectului 773/14.11.2011 privind încetarea de
drept a mandatului de primar al Municipiului Mangalia a lui Mihai
Claudiu Tusac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ca procesul
să fie judecat la Tribunalul Buzău.
Claudiu-Iorga Palaz: Am solicitat strămutarea întrucât practica instanţelelor constănţene în ceea ce priveşte constatarea stării de incompatibilitate în temeniul Legii 161/2003 nu este unitară. Astfel, în 2010 acestea s-au pronunţat în legătură cu starea de incompatibilitate a primarului Tusac, apreciind că singura instituţie abilitată să constate existenţa unei stări de incompatibilitate a unui ales local este Autoritatea Naţională de Integritate, în timp ce într-o speţă similară, şi mă refer la viceprimarul de la Cernavodă, au apreciat că „Prefectul este singurul în măsură să dispună încetarea calităţii de ales local." Prin urmare, îmi rezerv dreptul de a avea anumite reţineri în ceea ce priveşte o pronunţare corectă în conflictul cu Tusac, cu atât mai mult cu cât acesta a continuat să depună la tribunal nenumărate cereri de suspendare a actului pe care l-am emis, sperând, aşa cum s-a şi exprimat, de altfel, ca măcar una dintre ele să ajungă la un complet de judecată pe care-l „agreează" el.
Nr. 8/CP/20.01.2012 Cancelaria Prefectului

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii