Institutia prefectului - participare la dezbaterea „Tu faci legea de nota 10!"
Institutia prefectului - participare la dezbaterea „Tu faci legea de nota 10!"În intervenția sa, prefectul județului Constanța a apreciat faptul că noua structură a evaluărilor și examenelor va stimula spiritul de competiție al elevilor și dorința lor de autodepășire, de obținere de noi performanțe, dar și gradul de responsabilizare a cadrelor didactice. "Faptul că probele de examen pentru bacalaureat nu se vor mai schimba de la un an la altul, că elevii le vor cunoaște încă din prima zi a învățământului liceal este încă un aspect pozitiv, ca, de altfel, și posibilitatea obținerii certificatului de calificare, fără a fi condiționat de promovarea bacalaureatului. În plus, dacă felul în care va fi organizat orarul copilului îi va permite să-și găsească suficient timp pentru a-și dezvolta hobby-urile, pentru a face sport sau pentru a participa în acțiuni de voluntariat care să-l învețe să se implice în societatea civilă ca membru activ, atunci cu adevărat această lege va deveni una de nota 10." a încheiat Claudiu Palaz.
Nr. 49/CP/13.04.2011 Cancelaria Prefectului
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp