Prefectul Claudiu-Iorga Palaz a discutat cu un grup de diplomaţi din Caucaz şi Asia Centrală pe tema Securitatii în Bazinul Mării Negre
Prefectul Claudiu-Iorga Palaz a discutat cu un grup de diplomaţi din Caucaz şi Asia Centrală pe tema SecuritatiiLa întrunirea de astăzi au participat Merdan Ataev, referent în cadrul Ministerului de Afaceri Externe din Turkmenistan, Ismailova Kymbat, expert al Departamentului Juridic din cadrul Ministerului de Afaceri Externe din Kârgâstan, Seving Ismaylova şi Anar Hidazotov din cadrul Ministerului de Afaceri Externe din Azerbaijan şi Mariana Ivanova, diplomat bulgar.
În cadrul evenimentului, prefectul Claudiu-Iorga Palaz a prezentat principalele caracteristici ale judeţului Constanţa, dar a vorbit şi despre managementul situaţiilor de urgenţă. Astfel, au fost prezentate Componentele Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă (SNMSU), fluxul informaţional în cadrul sistemului naţional, precum şi tipurile de risc specifice judeţului Constanţa. În acelaşi context, Claudiu-Iorga Palaz a discutat cu diplomaţii străini şi pe marginea Componentelor Sistemului Judeţean de Management al Situaţiilor de Urgenţă, a structurii şi a rolului Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), dar şi despre structura Comandamentului Operativ pentru Depoluare Marină (CODM), respectiv despre fluxul informaţional în cadrul departamentului operativ.
La finalul întrevederii a fost expus un studiu de caz, anume poluarea cu păcură produsă de nava Paris, în Marea Neagră, în urmă cu aproximativ doi ani.
Nr. 118/CP/26.09.2011 Cancelaria Prefectului
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp