Prefectul Judeţului a gestionat de la faţa locului efectele scufundării unei barje încărcate cu îngrăsămănt
Prefectul Judeţului a gestionat de la faţa locului efectele scufundării unei barje încărcate cu îngrăsămănt"Imediat după eveniment, am informat populaţia din zonă în legătură cu interzicerea pescuitului, angajaţii Inspectoratului de Jandarmi şi ai Poliţiei Transporturi monitorizând respectarea acestei măsuri. Specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică au recoltat probe din localităţile Hârşova, Ghindăreşti şi din satele aparţinătoare, iar reprezentanţi ai Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral au prelevat probe de apă din fluviul Dunărea, pentru a stabili calitatea acesteia, urmând ca după aducerea barjelor în port, să fie extinse analizele de laborator, în funcţie de rezultatatele iniţiale. În acest moment analizăm oportunitatea şi posibilitatea scoaterii epavei din Dunăre, zona poluată fiind permanent sub supravegerea specialiştilor." a declarat de la faţa locului prefectul judeţului.
Precizăm că în jurul orei 04.00 a acestei zile, împingătorul Orion, navigând amonte de la Izmail pentru Baska Palanca (Republica Serbia), cu un convoi format din 8 unităţi, din cauza vântului puternic a intrat în coliziune, la km 261+300, cu stânca de la malul drept, cauzând scufundarea barjei SG -5 în zona km 261+100, la o distanţă de aproximativ 45-50 m faţă de malul stâng. La scurt timp, s-a dispus trimiterea în zonă a navei de semnalizare SEMNAL 3, aparţinând AFDJ Galaţi, aflată în portul Hârşova, pentru balizarea epavei şi stabilirea condiţiilor de navigaţie,
Nr.223/CP/19.12.2010 Cancelaria Prefectului
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp