Tribunalul Constanta a admis o noua actiune a prefectului judetului Constanta
Tribunalul Constanta a admis o noua actiune a prefectului judetului Constanta
„În acţiunea noastră am apreciat că autoritatea deliberativă a încălcat prevederile art. 9, alin. 2, lit.( h^1) din Legea nr. 393/2004, privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia calitatea de consilier local încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în cazul pierderii calităţii de membru al partidului politic pe a cărei listă a fost ales. Astfel, în condiţiile existenţei adresei partidului PNG-CD, înregistrate la Consiliul Local Ciobanu cu nr. 91/28.01.2010, prin care se menţionează că domnii Nădrag Constantin şi Hermeneanu Ion beneficiează în continuare de susţinere din partea formaţiunii politice pentru funcţia de consilieri locali în cadrul Consililului Local al Comunei Ciobanu, HCL 7/25.02.2010 a fost adoptată cu încălcarea prevederilor legislaţiei în vigoare." a declarat Claudiu-Iorga Palaz.
Nr. 124/CP/14.05.2010 Cancelaria Prefectului
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp