Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:09 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tribunalul Constanța dă căstig de cauză prefectului, anulând hotărârea CJC privind reorganizarea Muzeelor

ro

24 Feb, 2011 22:48 896 Marime text
Tribunalul Constanța s-a pronunțat în cursul zilei de marți, 22.02.2011, în Dosarul 9565/118/2010, dispunând anularea Hotărârii 190 privind reorganizarea prin absorbție a muzeelor, aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli și a organigramei și statului de funcții ale noii entități, adoptate de Consiliul Județean Constanța în ședința din 15.07.2010.

"În luna august 2010, ne-am adresat Secției de Contencios-Administrativ a Tribunalului Constanța, solicitând anularea acestei hotărâri, care ar fi trebuit să aibă avizul prealabil al Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiior și care, pe lângă acest aspect, a încălcat și alte acte normative în vigoare. Este regretabil că Nicușor Constantinescu promovează în grabă astfel de hotărâri, fără a analiza cu atenție legislația, care, puse în aplicare, ar fi afectat dramatic instituții de cultură de referință ale Constanței, depozitare ale unor bogate colecții de viață materială și spirtuală." a precizat prefectul Claudiu-Iorga Palaz.

Nr. 21/CP/23.02.2011 Cancelaria Prefectului

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii