Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:14 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

100 de studenţi economişti ai Universităţii „Ovidius” în proiectul “Reţeaua de Practică Economică - CAREER.HUB”

ro

19 May, 2015 12:27 1087 Marime text
În perioada 11 - 28 mai a.c., 100 de studenţi de la Facultatea de Ştiinţe economice a Universităţii “Ovidius”, sunt beneficiari ai proiectului “Reţeaua de Practică Economică - CAREER.HUB”, cofinanţat din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), implementat de Universitatea „Andrei Şaguna”.
Activitatea se desfășoară în cadrul parteneriatului universităților Comunității Academice la Marea Neagră, din care „Ovidius” şi „Șaguna” fac parte, împreună cu alte peste  60 de instituții de învățământ superior din țări riverane.
Obiectivul principal al proiectului este facilitarea tranziţiei la viaţa activă a absolvenților din domeniul ştiinţelor economice - ciclul de licenţă şi masterat - , prin furnizarea unui pachet integrat de orientare, consiliere profesională şi mentorat în carieră, şi organizarea de stagii de practică la potenţialii angajatori, componentă esenţială a pregătirii universitare, dar şi a proiectului european „CAREER.HUB” în curs de derulare.
Studenții Universităţii „Ovidius”, selectaţi în proiect, sunt în prealabil testați psihologic în vederea orientării în carieră și, ulterior,  efectuează  90 de ore de practică, sub forma unui stagiu intensiv, sub directa îndrumare şi monitorizare a cinci cadre didactice angajate ca supervizori-experţi în proiect.
Firmele - parteneri de practică  sunt  societăţi comerciale cu activitate remarcabilă  în domeniul de studiu al studenţilor, în cadrul cărora aceştia  efectuează stagiul de practică sub îndrumarea unor tutori cu  experienţă, care vor împărtăşi  tinerilor din “secretele” specializărilor pentru care se pregătesc, urmărind asigurarea condițiilor în vederea dobândirii pe perioada stagiului a competențelor planificate.
Pe parcursul perioadei de practică, studenţii participă la ateliere de dezvoltare a abilităţilor, workshopuri și vizite de studiu în  companii şi instituții economice și financiare de importanță națională. Ca urmare a realizării activităților propuse, stagiul de practică efectuat în această lună de studenții economiști ai celor două universităţi constănţene va contribui la însușirea și dezvoltarea unor abilități profesionale aplicate, specifice viitoarelor locuri de muncă, la conștientizarea și informarea studenților practicanți cu privire la standardele viitorilor angajatori, îmbunătăţind capacitatea de a opta pentru inserția imediată pe piața muncii sau continuarea educației în cadrul programelor de masterat sau doctorat, ceea ce, după absolvire, va duce la reducerea efectelor negative de stagnare specifică primei etape a vieții active – primul loc de muncă.

Carmen-Irène Atanasiu
Expert informare si publicitate 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii