Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:20 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

12 ani de “Ziua Medicului de Familie” sărbătoriţi de Formaremedicală.ro prin activităţi ştiinţifice

ro

06 Jul, 2011 19:41 816 Marime text

Comunicat de presă

12 ani de “Ziua Medicului de Familie” sărbătoriţi de Formaremedicală.ro prin activităţi ştiinţifice

Bucureşti, 6 iulie 2011 - Formaremedicală.ro a sărbătorit pe 4 iulie “Ziua Medicului de Familie”, alături de cei 11.800 de medici de familie din întreaga ţară. Pentru a marca acest moment aniversar, formaremedicală.ro s-a implicat în promovarea celor mai importante noutăţi medicale în cadrul celei de-a a X-a ediţii a conferinţei “Zilele Medicului de Familie”, una dintre manifestările cu tradiţie îndelungată dedicate acestei comunităţi.

În cea de-a treia zi a conferinţei naţionale de medicină de familie “Zilele Medicului de Familie”, Formaremedicală.ro a susţinut o prelegere dedicată e-learning-ului medical, cea mai modernă metodă de perfecţionare profesională, şi primului program de e-learning pentru medicii de familie din România, contribuind alături de organizatori la dezvoltarea competenţelor participanţilor. În acest fel, medicii de familie prezenţi au aflat că accesând www.formaremedicala.ro printr-o simplă conectare la Internet îşi pot extinde gratuit, din orice zonă a ţării, cunoştinţele în arii de patologie variate, pot obţine puncte EMC prin absolvirea cursurilor interactive de pe platformă şi pot avea acces la articole cu informaţii medicale de actualitate.

Pe lângă datele oferite pe durata prelegerii, la standul formaremedicală.ro, participanţii la conferinţă au avut ocazia de a-şi face gratuit conturi de utilizator, de a asista la lecţii demonstrative de prezentare a platformei Formaremedicala.ro şi a modulelor de curs şi de a obţine detalii suplimentare despre acest instrument deja larg utilizat în comunitatea medicilor de familie.    

“Interesul de care s-a bucurat platforma de e-learning www.formaremedicala.ro şi receptivitatea arătată de medicii prezenţi la conferinţa «Zilele Medicului de Familie» faţă de perfecţionarea prin cursuri online demonstrează nevoia lor de a avea instrumente dedicate care să-i ţină la curent cu ultimele noutăţi medicale, în ciuda lipsei de timp şi de resurse. Formaremedicală.ro a fost lansată tocmai pentru a sprijini nevoia medicilor de familie de a-şi extinde competenţele profesionale, pentru a oferi pacienţilor îngrijire medicală de cea mai bună calitate. Faptul că în doar 3 luni de la lansare 2.000 de medici de familie s-au înscris deja la cursurile online disponibile şi că autorii acestor cursuri se numără printre vorbitorii celor mai importante conferinţe dedicate acestei comunităţi arată că proiectul formaremedicala.ro reprezintă un sprijin real în activitatea profesională a medicilor de familie din România”, a declarat Dr. Rodica Tănăsescu – Preşedinte SNMF şi susţinător al proiectului FormareMedicală.ro

Conferinţa naţională de medicină de familie “Zilele Medicului de Familie”, s-a derulat la Iaşi între 30 iunie – 3 iulie 2011 sub titlul “Servicii de calitate în medicina de familie oportunităţi şi riscuri” şi a reunit aproximativ 700 de medici de familie din întreaga ţară. Pe durata celor 4 zile de prelegeri şi dezbateri participanţii au discutat despre cele mai importante probleme cu care se confruntă în prezent medicina de familie şi au aflat detalii despre ultimele descoperiri, tehnici şi instrumente de perfecţionare din domeniul medical.

Conferinţa este organizată în fiecare an pentru a marca “Ziua Medicului de Familie”, sărbătorită pe 4 iulie. Ziua Medicului de Familie a devenit o dată recunoscută oficial în urma iniţiativei lansate în 1999 de Societatea Naţională de Medicina Familiei. Începând cu acel an, 4 iulie a devenit ziua ce aminteşte de rolul central pe care medicul de familie îl are în cadrul sistemului românesc de sănătate şi este marcată prin organizarea de manifestări ştiinţifice în întreaga ţară.
 
FormareMedicală.ro este singurul portal din România dedicat în exclusivitate medicilor de familie, realizat sub egida Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, care oferă cursuri interactive gratuite, principalele obiective ale portalului fiind susţinerea educaţiei medicale continue şi creşterea impactului medicului de familie în sistemul medical, spre beneficiul pacienţilor. Mai multe detalii pe: http://www.formaremedicala.ro
Societatea Naţională de Medicina Familiei îşi propune ca scop: dezvoltarea şi afirmarea specialităţii de medicina familiei, reprezentarea, susţinerea şi protejarea intereselor cu caracter profesional, ştiinţific, legislativ, juridic, patronal şi economic ale medicilor de familie. SNMF are filiale în toate judeţele şi peste 6000 de membri. Mai multe pe http://www.snmf.ro

Data Center Solutions furnizează servicii de consultanţă, implementare şi mentenanţă a platformelor e-learning, crearea de cursuri interactive adaptate unor segmente specializate de public, servicii de call-center, suport, şi securitatea datelor. Mai multe detalii pe:  http://www.datacentersolutions.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii