Conferința Etică și Politici de Sănătate în România

17 Mar, 2013 10:39
ZIUA de Constanta
1142
Marime text
17 martie 2013
COMUNICAT DE PRESĂ
Conferința Etică și Politici de Sănătate în România
Universitatea de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa” – Iaşi, împreună cu partenerii săi, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu”- Cluj-Napoca și Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza”- Iași, au organizat în perioada 16.03 - 17.03.2013 Conferința cu titlul Etică și politici de sănătate în România. În cadrul evenimentului au fost prezentate rezultatele studiilor efectuate de către 40 de cercetători postdoctorali apaținând Centrului de Etică și Politici de Sănătate, U.M.F.Gr. T. Popa Iași, în cadrul proiectului “Studii postdoctorale în domeniul eticii politicilor de sănătate”.
La conferință au fost peste 120 de participanți, reprezentanți ai autorităților din domeniu, ai asociațiilor de pacienți, jurnaliști, medici, filosofi, psihologi, juriști, economiști și studenți ai școlii doctorale. Temele abordate în cadrul prezentărilor au fost unele de mare actualitate privind reforma sistemului de sănătate din România, cum ar fi: stil de viaţă şi comportament în sănătate al persoanelor cu boli cronice, perspective etice și determinanți ai accesului persoanelor și grupurilor vulnerabile la servicii de sănătate, transplantul de organe recoltate de la donatori decedaţi – perspective etice şi influenţe psiho-morale, socio-culturale, medicale, juridice, migrația medicilor români: implicații etice și socio-economice, etica și eficiența în alocarea resurselor în sistemele de sănătate, etica în guvernanţa serviciilor medicale şi sociale pentru persoanele cu abuz de substanţe, studiu interdisciplinar privind demnitatea pacienţilor terminali.
În deschidera conferinței Prof. dr. Vasile Astărăstoae, rectorul U.M.F. Gr. T. Popa Iași, președintele Colegiului Medicilor din România, a declarat: “există un grad ridicat de nemulțumire la nivel mondial cu privire la funcționarea sistemelor de sănătate și nu există până în prezent o soluție globală la aceste nemulțumiri. Din punctul nostru de vedere, nemulțumirile apar din cauza faptului că întâi se construiesc sistemele de sănătate și abia apoi politicile de sănătate și, respectiv, analizele sistemului, împreună cu măsuri de eficientizare a acestuia. În plus, construcția sistemului nu beneficiază de o analiză și o participare intersectorială și pluridisciplinară, nu se ține cont de climatul socio - cultural al comunității în care funcționează sistemul, iar decizia se ia în grupuri mici de “așa-ziși specialiști”. Noi propunem o altă modalitate de abordare, în care deciziile trebuie să se ia pe baza unor cercetări științifice pluridisciplinare, care să aprecieze pe de o parte, dorința și așteptările populației, pe de altă parte, posibilitățile economice de a satisface aceste dorințe. Un asemenea echilibru nu se poate realiza decât printr-o analiză etică a politicilor de sănătate și a sistemelor de sănătate care să aibă mereu în centru binele pacientului. Este pentru prima oară în România când în aceleași grupe, cercetători din domenii diferite au armonizat cunoștințe, opinii și metode diferite”.
Importanța acestui demers a fost subliniată și de alți participanți.
“Proiectul este foarte important pentru că este pentru prima dată când problemele din sistemul sanitar sunt abordate din punct de vedere etic de către un grup de profesioniști, care au realizat materiale științifice bine documentate, utile pentru decidenții din sistemul de sănătate, care sunt sigur că vor putea sta la baza unor politici în interesul cetățenilor”, a precizat dr. Vasile Cepoi, Consilier de Stat pe probleme de sănătate al Primului Ministru.
Despre Centrul de Etică și Politici de Sănătate
În cadrul proiectului “Studii postdoctorale în domeniul eticii politicilor de sănătate”, în structura Universității de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” Iași a fost creat Centrul de Etică și Servicii de Sănătate, în cadrul căruia un număr de 40 cercetători postdoctoranzi provenind din 7 domenii științifice (medicină, psihologie- sociologie, științe economice, filosofie, asistență socială, drept și teologie) au desfășurat activități de cercetare pe teme legate de serviciile de sănătate, precum: politici de alocare a resurselor, stări terminale, transplant de organe și tesuturi, studii privind justiția socială și accesul la servicii de sănătate (focalizate pe grupuri defavorizate, ex. Roma, bolnavi cronici, grupuri defavorizate economic). Toate cercetările s-au centrat pe aspectele etice privind autonomia pacienților, justiția socială, echitate și demnitate.
Centrul de Etică și Politici de Sănătate are drept obiectiv elaborarea de studii și analize bazate pe cercetări științifice interdisciplinare și intersectoriale care să fundamenteze formularea unor politici de sănătate eficiente și echitabile. Centrul de Etică și Politici de Sănătate este prima entitate de acest gen din România și din Europa Centrală și de Est.
Despre Proiectul Studii postdoctorale în domeniul eticii politicilor de sănătate
Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013, Axa prioritară: 1 “Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”, Domeniu major de intervenţie: 1.5 „Programe doctorale si post-doctorale în sprijinul cercetării, cod POSDRU/89/1.5/S/61879. Valoarea totală a proiectului implementat a fost de 13.941.974,00 lei.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii