„De-a arhitectura în orașul meu”
„De-a arhitectura în orașul meu”
03 Jun, 2015 09:58
ZIUA de Constanta
1448
Marime text
Elevii clasei a III-a B, de la Școala Gimnazială Nr. 29 ,,Mihai Viteazul”, din Constanța, însoțiți de învățătoarea lor, Renata Rădulescu, arhitectul voluntar, Gabriela Bărbulescu și părinții acestora, vor participa la expoziția de machete organizată în Centrul Comercial Maritimo, pe data de 3 iunie 2015, de la ora 16. Evenimentul este organizat de Asociația ,,De-a arhitectura” care va fi reprezentată, la Constanța, de dna Corina Croitoru, membru fondator și arhitect asociat TAILORS & CO.
Activitatea reprezintă finalizarea opționalului ,,De-a arhitectura în orașul meu” pe care l-au desfășurat pe parcursul anului școlar, 2014-2015. Activitățile prin care au observat, analizat, construit și prezentat, timp de un an, i-au învățat pe copii să aplice practic în lumea reală și să aibă încredere în modul în care aceștia pot reuși în activități legate de nevoile oamenilor și comunității în care trăiesc.
Expunerea machetei orașului imaginat de elevi este produsul îndemânării, priceperii, aplicării cunoștințelor și deprinderilor dobândite sub îndrumarea arhitectului voluntar, Gabriela Bărbulescu care a reușit să le descopere imaginația, dorința de explorare și documentare. Alături de elevii școlii noastre, vor mai expune machete elevi din Constanţa şi din Năvodari, aceştia demonstrând că sunt familiarizați cu noțiunile de arhitectură și urbanism. După vernisajul expoziției machetele vor putea fi admirate timp de o săptămână în incinta Centrului Comercial Maritimo.Mulţumim media pentru promovare!
:)
--
Prof. Mirela Roşioru
Consilier de imagine
Şcoala Gimnazială nr. 29 "Mihai Viteazul" Constanţa
www.scoala29mihaiviteazul.ro

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii