Festivitate de premiere - Concursul Naţional de Matematică LUMINAMATH 2011
Festivitate de premiere - Concursul Naţional de Matematică LUMINAMATH 2011LuminaMATH, Concursul Naţional de Matematică destinat elevilor din clasele IV - VIII, care a avut loc pe 26 noiembrie 2011, îşi numără câştigătorii. După 15 ani de experienţă în evaluarea corectă a cunoştinţelor elevilor, LuminaMATH este un concurs din ce în ce mai apreciat, dovadă fiind atât numărul mare de participanţi, 46.261 din toată ţara, cât şi interesul crescut arătat de către elevi şi părinţii acestora. În judeţul Constanţa au participat 2332 elevi, veniţi de la 46 de şcoli generale sau licee, iar examenul a fost susţinut în 10 centre. Cei mai buni au primesc premii în bani, diplome, iar la nivel judeţean, primul elev din fiecare clasă, în care sunt înscrişi minim 250 de elevi, câştigă o excursie în Istanbul (Turcia).
Pentru a onora acest eveniment, Liceul Internaţional de Informatică Constanţa a organizat sâmbătă, 17 decembrie, Festivitatea de premiere a elevilor din judeţul Constanţa, care au participat la ediţia a XV-a a Concursului Naţional de matematică LuminaMATH. Festivitatea a avut loc în aula Bibliotecii Judeţene „I.N. Roman", la ora 9.30, iar câştigătorii au primit diplome, premii şi cadouri surpriza. La acest eveniment au participat elevii premianţi, care au obţinut peste 60 de puncte la concurs, de la fiecare din cele 5 categorii de vârstă, şi anume: clasa a IV-a (92 elevi), clasa a-V-a (44 elevi), clasa a VI-a (20 elevi), clasa a VII-a (17 elevi) şi clasa a VIII-a (17 elevi). Dna. inspector general Constantin Margareta a înmânat diplomele elevilor claselor a VII-a şi a VIII-a, dl. director Daba Constantin a înmânat diplomele premianţilor claselor a V-a şi a VI-a, iar dl. director general Hamdi Akyol a înmânat diplomele celor 92 de elevi ai clasei a IV-a.
Judeţul Constanţa se poate mândri cu şapte premianţi la nivel naţional, care au primit şi premii în bani, făcând parte din elita primilor 20 de elevi pe ţară. Cel mai micuţ matematician, elev de clasa a IV-a, Chiselenco Gabriel (L.P.S. "Nicolae Rotaru"), locul XVII pe ţară, a primit un premiu de 150 RON şi o excursie în Turcia. În ceea ce priveşte clasele de gimnaziu, clasamentul este următorul: Vait Erin (cls. a V-a, Liceul Teoretic Ovidius) a obţinut locul al XIV-lea pe ţară, un premiu de 150 RON şi o excursie în Turcia, iar împreună cu el va pleca şi cel de-al doilea clasat, Iliant Theodor Mihai (CN Mircea cel Bătrân), deoarece la nivelul clasei a V-a au fost înscrişi 698 de elevi; Milcu Ana Maria (cls. a VI-a, Şcoala "Mihai Viteazul") a obţinut locul al XIII-a lea pe ţară cu premiul de 150 RON şi o excursie, iar Ursu Răzvan Mihai (cls. a VI-a, Liceul Teoretic Ovidius) a obţinut locul al XIV-a lea pe ţară, premiul de 150 RON şi, de asemenea, o excursie. Tudose Ştefan (cls. a VII-a, Liceul Teoretic Ovidius) a obţinut locul al V-lea pe ţară, un premiu de 300 RON şi excursia în Turcia; Unsalan Melisa (cls. a VII-a, Liceul Teoretic Ovidius) a obţinut locul al X-lea pe ţară şi un premiu de 200 RON; Teleanu Cristian (cls. a VIII-a, Şcoala Adrian Rădulescu din Murfatlar) a obţinut locul al X-lea pe ţară, şi un premiu de 200 RON. Teleanu Cristian este elevul care a ocupat prima poziţie pe nivelul lui de clasă în ultimii 3 ani, câştigând astfel, de fiecare dată, dreptul de a vizita oraşul legendă, Istanbul.
Dar premierea nu se termină aici. Deoarece numărul celor care au obţinut un rezultat demn de Menţiune este de ordinal sutelor, ei nu au putut participa la această festivitate. Totuşi, ei nu au fost uitaţi. În cursul ultimei săptămâni a semestrului vor ajunge la şcolile unde studiază toate diplomele elevilor, împreună cu premiile surpriză pe care organizatorii concursului, Lumina Instituţii de Învăţământ, le-au pregătit pentru ei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp