S-a triplat numarul deceselor cauzate de fumat
S-a triplat numarul deceselor cauzate de fumatBucureşti, 6 aprilie 2012 - Una din principalele ţinte ale acţiunilor de combatere a consumului de tutun o reprezintă copiii şi adolescenţii. După cum spunea un reprezentant al unei companii de tutun, încă din 1981, "adolescentul de azi este potenţialul consumator zilnic de mâine", motiv pentru care "este important să ştim cât mai multe posibil despre caracteristicile fumatului la adolescenţi". Producătorii de tutun au dezvoltat produse noi, atragătoare pentru copii, adolescenţi sau adolescente, vezi aromele de ciocolată sau mentă sau ţigările slim, ultra-slim, colorate, în pachete asemănătoare rujurilor. Cei care îşi doresc ca, în principal copiii să nu se apuce de fumat şi să nu devină dependenţi de această boală cronică, pot cauta soluţii în motivele pentru care aceştia sunt atraşi de tutun.
Familia în care unul sau ambii părinţi fumează este primul contact al copilului cu drogul. S-a demonstrat de mult timp că, în cazul copiilor care trăiesc în familii în care nu se fumează, probabilitatea începerii fumatului scade cu aproximativ 75%. Un studiu efectuat pe o durată de 3 ani arată că părinţii care continuă să fumeze, însă în afara casei, descurajează copiii în iniţierea fumatului. Mai mult, chiar dacă adolescentul a început deja să fumeze, faptul că nu îi este permis să fumeze în casă, îi dublează acestuia şansele de renunţare la fumat.
În ultimi 10 ani, românii au trecut printr-o transformare pozitivă. Studiul GATS, realizat de Ministerul Sănătăţii, sub îndrumarea metodologică a Organizaţiei Mondiale a Sănătatii, arată că, în 2011, mai puţini români fumau zilnic şi, fapt îmbucurător, mai puţini fumau acasă. Dacă în 2003, 50% dintre adulţii cu vârsta între 15 şi 60 de ani declarau că au fost expuşi acasă fumului de ţigară în ultima săptămână, în 2011 procentul a scăzut la 35,4%. O explicaţie este şi scăderea numărului total de adulţi fumători. Totodată, mass media, prin acţiunile de informare, a jucat un rol important: dacă în 2003 doar 65,6% dintre adulţi menţionau că au văzut emisiuni despre efectele negative ale fumatului, în 2011, procentul lor a crescut la 83,6%.
"Dacă părinţii încep să facă ei înşişi ceea ce le cer copiilor lor, adică fie renunţă la fumat, fie măcar nu fumează acasă, dacă mass-media şi medicii îi informează pe părinţi şi pe copii despre efectele fumatului, dacă autorităţile statului iau măsuri pentru scăderea atractivităţii fumatului, prin inscripţionări ale pachetelor şi interzicerea publicităţii şi pentru îngreunarea accesului la produsele din tutun (prin creşterea preţului), atunci mai rămâne o singură cale de "atac": limitarea locurilor în care adolescenţii sunt încurajaţi să fumeze. Aceasta înseamnă interzicerea fumatului în cluburi, discoteci, baruri şi în toate locurile publice închise în care, nu-i aşa, "e cool să fumezi" dar în care expunerea la fum de tutun ajunge la 94,4%.", declara Dr. Magdalena Ciobanu Coordonator Program National Stop Fumat
E adevărat că riscul unui accident ischemic (infarct, AVC) sau al unei crize de astm bronşic produse de inhalarea acută a fumului de tutun este redus la un adolescent, faţă de un adult, dar recent National Institute of Drug Abuse din SUA arăta că "până şi o expunere limitată la fum de tutun oferă suficientă nicotină pentru a altera funcţionarea creierului". Mai mult, pre-adolescenţii care nu fumează activ ci doar pasiv pot resimţi simptome (acuze) de sevraj de nicotină.
Cel mai recent raport "The Tobacco Atlas", realizat de World Lung Foundation şi lansat în cadrul celei de-a 15-a Conferinţe Internaţionale "Tutunul sau Sănătatea", în martie 2012, a scos în evidenţă câteva realităţi cutremurătoare:
În 2011, în toată lumea, au murit din cauza bolilor provocate de fumat aproximativ 6 milioane de oameni. În urmă cu 10 ani, la prima ediţie a raportului, numărul deceselor imputabile tutunului era de aproximativ 2,1 milioane. Deci, în numai 10 ani, numărul deceselor cauzate de fumat s-a triplat! Se estimează că, dacă nu se vor lua măsuri şi actuala tendinţă de consum al tutunului va continua, un 1 miliard de oameni vor muri din cauza fumatului activ şi pasiv în acest secol;
În secolul XX, au murit din cauza fumatului în jur de 100 milioane de oameni;
În 2011, în toată lumea, au murit 600.000 de oameni nefumatori, din cauza fumatului pasiv. Victimele sunt copiii şi femeile.
În România, situaţia este la fel de îngrijorătoare. De exemplu, mortalitatea prin cancer pulmonar - boală despre care 98,3% dintre adulţii români ştiu că este provocată de fumat - aproape s-a triplat în 25 de ani. În 1963, rata mortalităţii prin cancer pulmonar la bărbaţi, exprimată la 100.000 locuitori, era de 25,6, iar în 2009, ajunsese la 74,6. Nici femeile nu stau mai bine, evoluţia ratei mortalităţii prin cancer pulmonar, confirmând ceea ce prezicea un cunoscut epidemiolog englez: "dacă femeile vor fuma ca bărbaţii, vor muri ca bărbaţii". Astfel că, de la o rată de 6,50/0000 în 1963, s-a ajuns în 2009 la o valoare de 17,10/0000.
Vestea bună este că există o soluţie, atât la nivel individual cât şi social. Pe baza studiilor ştiinţifice de evaluare, inclusiv a cost-eficienţei, Organizaţia Mondială a Sănătăţii propune statelor o strategie în 6 puncte, numită sugestiv MPOWER: Monitorizare, Protecţie (împotriva fumului de tutun), Oferire de ajutor (pentru renunţarea la fumat), Avertizare (prin inscripţionarea pachetelor de tutun), Interzicerea publicităţii şi sponsorizării, Creşterea taxelor.
Fumatul este o boală şi, tocmai din acest motiv, mulţi oameni nu reuşesc să renunţe la ţigări singuri, sau o fac cu mare greutate şi suferinţă. Pentru acei fumători care îşi doresc din tot sufletul să renunţe la dependenţa de fumat, dar realizează ca nu pot singuri sau au un număr mare de recidive, există ajutor medical de specialitate. Ministerul Sănătaţii, cu sprijinul Institutului Marius Nasta, derulează de 5 ani Programul Naţional Stop Fumat care include: consiliere privind renunţarea la fumat, linia telefonică cu apel gratuit (cunoscută sub numele de Tel Verde) şi accesul la medicamente gratuite. Toate cadrele medicale incluse în program cred în eficienţa programului şi se implică cu tot sufletul în efortul tratării pacienţilor dependenţi de fumat. Pentru a intra în program, pacienţii trebuie doar să sune la Tel Verde: 0800 878 673 (apelabil gratuit doar din Romtelecom) sau la 021 3356920 sau să acceseze pagina de internet a programului (www.stopfumat.eu) pentru a afla unde se află cel mai apropiat medic specialist. De câteva luni, programul are şi prezenţă pe Facebook (http://www.facebook.com/stopfumat.eu).
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp