Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:37 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Universitatea Ovidius - Joi, 09 Decembrie 2010

ro

09 Dec, 2010 22:38 777 Marime text

În această săptămână, la Facultatea de Fizică, Chimie, Electronică şi Tehnologia Petrolului au loc Zilele Porţilor Deschise, care anticipează marea campanie de prezentare a ofertei educaţionale a Universităţii Ovidius, ce va avea loc în luna martie 2011.

Evenimentul se desfăşoară în două etape. În data de 7 decembrie a avut loc întâlnirea cu elevii de liceu, interesaţi de specializările Fizică şi Electronică, iar mâine, 10 decembrie, va avea loc cea de-a doua parte a Porţilor Deschise, în care se vor prezenta specializările Chimie şi Inginerie Chimică. Întâlnirea cu liceenii şi profesorii lor va avea loc începând cu ora 12.00, în Aula Magna a Universităţii Ovidius, sediul din Bd. Mamaia, nr. 124.

„Sub cupola generoasă a aniversării semicentenarului Universităţii Ovidius, fiecare facultate încearcă să se prezinte în faţa comunităţii. Datorită sugestiilor primite de la colegii din învăţământul preuniversitar, am decis să ne deschidem porţile puţin mai devreme, pentru a-i informa din timp pe elevii de liceu asupra oportunităţilor pe care facultatea noastră le oferă. La întâlnirea cu elevii vom face o prezentare generală a facultăţii, a cadrelor didactice, a procupărilor de cercetare, a parteneriatelor cu angajatorii, urmată de o vizită în laboratoare, unde vor avea loc discuţii cu studenţii, astfel încât tinerii să poată lua contact direct cu Facultatea noastră", precizează Decanul Facultăţii de Fizică, Chimie, Electronică şi Tehnologia Petrolului, prof.univ.dr. Mihai GÎRŢU.

O manifestare de acelaşi proporţii a fost organizată recent şi Facultatea de Farmacie.

Biroul de presă al Universităţii Ovidius

9 decembrie 2010

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii