Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:00 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zilei Internationale a Mediului

ro

05 Jun, 2010 01:03 1042 Marime text

Universitatea Maritimă din Constanţa organizează pe data de 5 iunie 2010, începând cu ora 10.00 o serie de acţiuni cu ocazia „Zilei Internaţionale a Mediului”.

Prin organizarea acestei manifestări Universitatea Maritimă din Constanţa doreşte să rezinte rezultatele activităţii de cercetare pe care le face Departamentul de Mediu prin cadrele didactice şi studenţii de la Specializarea Ingineria şi Protecţia Mediului în Industrie. Sunt invitaţi să participe la acest eveniment, oficiali din Serviciul Protecţia mediului şi Dezvoltarea Durabilă din cadrul Direcţiei Programe Primaria Constanţa .

În cadrul evenimentului vor avea loc Sesiunea Ştiinţifică de Postere şi Fotografii „Poluarea antropică”, la care şi-au anunţat participarea cadre didactice şi studenţi, scenete interpretate de elevi ai unor şcoli generale din Constanţa şi judet, parada modei în costume de materiale reciclabile. Tot în cadrul acestui eveniment va avea loc şi lansarea numărului 3 al revistei ECOZOOM.

Program:

· Ora 10.00 deschiderea oficială a evenimentului

· Ora 10.30- 14.00 Sesiunea Ştiinţifică de Postere şi Fotografii „Poluarea antropică” - Laborator Mediu II

· Ora 10.30- 12.20 Scenete, dansuri şi parada modei în costume din materiale reciclabile - Aula „Gavrila Rican”

· 12.20-12.30 lansarea numărului 3 al Revistei ECOZOOM - Aula „Gavrilă Rican”

· 12.30 – 14.00 Expoziţie cu tombola şi vânzare (icoane pictate pe sticlă, obiecte de design interior, bijuterii, obiecte din materiale reciclate, semne de carte) – Holul Universităţii maritime din Constanta etaj.1.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii