6 februarie, Ziua Roşiei Montane, sărbătorită la Constanţa

Mişcarea „Salvaţi Roşia Montană" aniversează, pentru al treilea an consecutiv, Ziua Roşiei Montane, pe data de 6 februarie 2013.

În ultimii ani, cauza „Roşia Montană" a cuprins România dar i-a depăşit şi graniţele, Ziua Roşiei Montane sărbătorindu-se în oraşe de pe teritoriul ţării dar şi în afara acesteia. Pe 6 februarie (zi în care Roşia Montană împlineşte 1882 de ani de la prima atestare documentară), evenimentul se va derula simultan în numeroase oraşe din ţară, dar şi în străinătate (Copenhaga, Londra). Lista completă a localităţilor participante poate fi consultată la adresa www.ziuarosieimontane.ro.

În Constanţa evenimentul va avea loc la Club Doors de la ora 18:00 şi va cuprinde proiecţia filmului documentar „Roşia Montană, un loc la margine prăpastiei" realizat în 2012 de Fabian Daub, Germania, o sesiune de discuţii din diverse abordări iniţiată de specialişti în istorie, cultură şi patrimoniu, mediu şi turism şi un recital de folk protestatar susţinut de Cezar Petrovici şi Walter Ghicolescu. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Mişcarea Culturală Constanţa, iar intrarea este liberă.

Roşia Montană - o istorie ce aparţine întregii Europe

În anul 2009 arheologul Ioan Piso, profesor doctor specializat în istorie veche trimitea ministrului de resort din acea vreme, Theodor Paleologu, o scurtă informare asupra Roşiei Montane. În aceasta, reputatul istoric făcea, între altele, referire la tăbliţele cerate descoperite în galeriile romane, tăbliţe care „cuprind în majoritate contracte de vânzare-cumpărare. Aceste tăbliţe constituie una dintre sursele dreptului roman. Prin urmare, pentru oricine studiază, indiferent unde în lume, dreptul sau disciplinele legate de antichitate, Alburnus Maior (denumirea antică a Roşiei Montane) este o noţiune clară".

Conform Enciclopediei României, tăbliţele de la Roşia Montană provin din perioada 138 - 180, din timpul împăraţilor romani Antoninus Pius, Marcus Aurelius şi Hadrianus. Acestea au fost descoperite între anii 1786 şi 1855. În total au fost descoperite 40 de tăbliţe, dar s-au păstrat numai 25. Particularitatea lor este că deşi nu sunt singurele descoperite pe teritoriul fostului Imperiu Roman, tăbliţele de la Roşia Montană s-au păstrat atât de bine încât au putut fi citite în zilele noastre.

O altă caracteristică ce-o face unică este că la Roşia Montană se poate observa modul de organizare al aşezărilor miniere în epoca romană - sec.II d. Chr. „Fiecare aşezare se compunea din locuinţe, cel puţin un templu, cimitir şi puţurile sau galeriile exploatate. Aşezările erau părăsite pe măsura epuizării filoanelor. Ele se păstrează în condiţii excelente, ceea ce nu este cazul cu aşezări similare din restul Imperiului Roman, care au fost distruse de locuiri mai recente".

Tot acolo, în muntele Cârnic, arheologii au descoperit grinzi de epocă preromană. Asta însemnând că dacii scoteau aurul şi din filoane nu numai din nisipuri aurifere cum se credea.

Arheologii au descoperit în Muntele Cârnic 70 km de galerii, printre care cel puţin 7 km de galerii romane, unice ca frumuseţe şi complexitate, galerii care au fost reproduse în Franţa. „Mesajul este clar: dacă noi suntem atât de proşti încât să distrugem nişte monumente unice, ele trebuie salvate într-o formă sau alta într-o ţară mai civilizată!"

„De la încheierea cruciadelor în secolul XIII până la descoperirea Americii principala sursă de aur a Europei au fost Munţii Apuseni. Galeriile medievale din Roşia Montană, neglijate până acum, îşi au, prin urmare, locul lor aparte în istoria Europei" a subliniat istoricul.

Nu putem încheia această trecere sumară în revistă a importanţei patrimoniului Roşiei Montane decât tot prin cuvintele acestui arheolog. „La Roşia Montană avem într-adevăr o istorie de 2000 de ani care aparţine nu numai României, ci întregii Europe. Ar fi o crimă să o sacrificăm în numai 15 ani pentru nişte aur, pe care l-ar lua alţii cu sine".

Ioan Piso, profesor de Istorie veche la Universitatea Babeş-Boylai din Cluj-Napoca, s-a aflat în fruntea Comisiei Monumentelor şi Siturilor Istorice pe Transilvania, a Comisiei Naţionale a Monumentelor şi Siturilor Istorice, a Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, a condus şantierul Ulpia Traiana Sarmisegetusa şi a făcut parte din Biroul Comisiei Naţionale de Arheologie.