Blocul Naţional Sindical a venit în sprijinul partenerilor sociali cu un proiect ce facilitează accesul la fondurile europene
Blocul Naţional Sindical a venit în sprijinul partenerilor sociali cu un proiect ce facilitează accesul la fondurileBlocul Naţional Sindical, în calitate de promotor, alături de confederaţia patronală CONPIROM, de Fundaţia Giacomo Brodolini şi Interconsulting, în calitate de parteneri, încheie la sfarșitul lunii curente proiectul „Acces la fonduri structurale pentru partenerii sociali" - ID 31337, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Proiectul implementat de BNS în perioada 1 octombrie 2009 - 30 septembrie 2012 şi-a propus, ca obiectiv general, să sprijine organizatiile sindicale, patronale și organizațiile non-guvernamentale din România să acceseze fondurile oferite prin programele Uniunii Europene, contribuind astfel, în cel mai concret mod cu putinţă, la dezvoltarea economico-socială şi la creşterea nivelului de trai.
Din semnalele primite de la afiliaţi, a reieşit că principala cauză care îi face pe partenerii sociali să evite fondurile europene este lipsa unor specialişti capabili să scrie si sa gestioneze corect şi eficient proiectele, rezultând astfel necesitatea implementării unui proiect care să formeze profesionişti, să pună bazele unei infrastructuri specifice managementului de proiecte finanţate din FSE şi să promoveze conceptul de parteneriat.
„Acces la fondurile structurale pentru partenerii sociali" a fost gândit în aşa fel încât să vină cu soluţii la aceste probleme concrete ale sindicatelor, ong-urilor şi patronatelor, să crească nivelul calitativ al reprezentării şi al proiectelor implementate, dar şi să contribuie la creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene de către România.
Proiectul a început în luna octombrie 2009 cu o fază preliminară menită să pregătească activităţile ce vor fi încheiate în această lună. În acest interval de trei ani, BNS şi partenerii săi au derulat activităţi de cercetare, formare şi informare, au creat o reţea naţională de experţi și o reţea de opt birouri regionale de consultanţă, deservite de centrele regionale pentru implementarea proiectului.
„Acces la fondurile structurale pentru partenerii sociali" ID 31337 - activităţi programate și desfășurate:
- Identificarea nevoilor de formare pentru accesarea şi implementarea de fonduri structurale
BNS, CONPIROM, Fundaţia Giacomo Brodolini şi Interconsulting au făcut o cercetare pe un eşantion de 500 de persoane (lideri de sindicat şi manageri de companii) pentru a identifica deficitul de personal şi competenţe în materie de scriere, implementare şi gestionare de proiecte europene.
- Organizarea unor seminarii informative
Înainte de a se trece la partea de formare efectivă, promotorul şi partenerii au organizat și desfășurat 24 de seminarii informative, cu privire la fondurile structurale şi la procedurile generale de management. În fiecare regiune de dezvoltare s-au desfășurat câte trei seminarii, numărul participanților fiind de 805 persoane..
- Realizarea unui curs de formare profesională pentru scrierea şi implementarea de proiecte finanțate din FSE
Un număr de 728 de persoane, reprezentanţi ai partenerilor sociali, au căpătat competenţe în scrierea şi implementarea de proiecte europene după participarea la cursurile care a căror durată a fost de 100 ore. Din totalul participanților, 415 au fost femei. Cursurile s-au desfășurat în: Alexandria, Craiova, Reșița, Cluj, Brașov, Bacău, Constanța și București.
- Realizarea unui curs de specializare
După însuşirea noţiunilor predate la cursurile de scriere de proiecte , un număr de 914 persoane au urmat cursul de specializare structurat in patru module de cate 25 de ore ce s-au concentrat pe proceduri de raportare, proceduri de monitorizare, proceduri contabile şi management financiar. Participarea femeilor a fost majoritară, acestea reprezentând 58% din total participanți.
- Realizarea unui curs de limba engleză
Pentru a facilita comunicarea şi a-i ajuta pe participanţi să înţeleagă mai bine regulile şi să răspundă cerinţelor europene, promotorul şi partenerii au organizat un curs de limba engleză, pentru cursanţi. Cursul a acoperit cele trei niveluri: avansați, mediu şi începători, şi a avut o durată de 100 de ore. 561 de persoane au participat la aceste cursuri, dintre care 323 femei (58%)
- Constituirea unei rețele de specialiști și deschiderea a opt birouri de help desk pentru scrierea și implementarea de proiecte finanțate din Fondul Social European.
Rețeau de specialiști ete alcătuită din 32 de consultanți, dintre aceștia nouă sunt experți cu vastă experiență în domeniul scrierii și implementarii de proiecte cu finanțare europeană și 23 sunt recrutați din rândul participanților la cursurile desfășurate în cadrul proiectului. Aceștia au căpătat expertiză în scrierea de proiecte prin activitatea desfășurată în cadrul birourilor regionale de help desk unde sub îndrumarea expertului senior au scris cereri de finanțare pentru organizații sindicale și non-guvernamentale.
- Realizarea unei pagini de web
A fost realizat web-site-ul (consultanta.bns.ro), utilizat pentru:
- Diseminare de informatii
- Promovarea de parteneriate pentru scrierea și implementarea de proiecte
- Acordare de consultanță în scriere și implementare proiecte derulate prin POSDRU
- Dezbateri (forum)
Sustenabilitatea proiectului
În perioada ce urmează după încheierea proiectului, Blocul Național Sindical va continua să sprijine partenerii sociali în accesarea fondurilor europene.
În acest scop BNS:
- Va scrie proiecte pentru partenerii sociali care solicită sprijin
- Va acorda consultanță în implementarea de proiecte derulate prin POSDRU organizațiilor sindicale, patronale și ONG-urilor interesate
- Va promova și dezvolta parteneriate în domeniul accesării fondurilor europene
- Va păstra și extinde rețeaua de consultanți
- Va păstra birourile regionale de help desk
- Va folosi web-site-ul creat pentru activitatea de consultanță și promovarea parteneriatelor
Locaţiile birourilor de help desk: Craiova, Alexandria, Constanța, Braşov, Bacău, Cluj, Reşița, , Bucureşti
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp