Cel mai recent film al lui Ken Loach Partea îngerilor, o poveste cu scoţieni, kilt-uri şi mult whisky
Cel mai recent film al lui Ken Loach: Partea îngerilor, o poveste cu scoţieni, kilt-uri şi mult whisky
The Angels' Share (tradus Partea îngerilor) este cel mai recent film al regizorului britanic Ken Loach, autorul unei impresionante liste care cuprinde: Kes (1969), Sweet Sixteen (2002), Looking for Eric (2009), The Wind That Shakes the Barley (2006), Ae Fond Kiss (2004), My Name Is Joe (1998). De această dată, este o comedie petrecută în Scoţia zilelor noastre.
Lungmetrajul face parte din selecţia oficială a Festivalului de la Cannes 2012 și este adus în România de Independența Film.
The Angels' Share va avea premiera pe 21 decembrie la Cinema Studio şi va rula, în prima săptămână,
în cinematografele Hollywood Multiplex, Cinema Studio, Cinema City (Cotroceni) și Grand Cinema Digiplex (Băneasa), în București,
și la Cinema City, în Cluj. După Sărbători, filmul va ajunge la Constanța și Brașov.
Ken Loach
are o manieră unică de regiza, pentru a capta reacţiile naturale şi
sincere ale
actorilor. De cele mai multe ori aceştia nu primesc scenariul întreg, ci
doar fragmente, astfel că nu ştiu ce urmează mai departe. În Looking for Eric (2009), actorul principal, Steve Evets, a descoperit că în film joacă însuşi
fotbalistul Eric Cantona doar în momentul în care s-a întors şi a dat cu ochii de el, în timp ce camera mergea.
Povestea
Deşi
titlul se referă la un fenomen care are loc în cadrul procesului
de maturare a whisky-ului (evaporarea a 2% pe an), filmul este, de fapt,
despre a doua şansă. Îngerii de aici putînd fi interpretaţi ca fiind
atît cei care "primesc" ofranda alcoolizată evaporată
din baricuri, cît şi ca persoanele pe care le întîlnim în momente
critice şi care ne pot schimba total cursul vieţii.
Scenaristul Paul Laverty - cel care a mai scris pentru Ken Loach: Route Irish (2010), Looking for Eric (2009), The Wind that Shakes the Barley (2006), Ae Fond Kiss (2004), Sweet Sixteen (2002) - spune despre The Angels' Share:
"Cînd
am scris scenariul am avut în minte două aspecte pe care le-am
considerat că merită să fie explorate: experienţa fascinantă şi care
schimbă total viaţa oricui - momentul în care i se naşte un copil. Şi al
doilea: trăim vremuri în care şomajul, în special
în rîndul tinerilor, a atins cote alarmante. Aceste două aspecte se
regăsesc în Robbie (personajul principal - n.red.), oferindu-i un imens
potenţial dramatic."
The Angels' Share spune povestea unor tineri fără nici un viitor, din suburbiile Glasgow-ului, trăind la limita infracţionalităţii, care se trezesc dintr-o dată într-un anturaj favorabil. Un fel de întruchipare a expresiei "omul potrivit la timpul şi locul potrivit".
Robbie, personajul principal, este un derbedeu abia scăpat de puşcărie pentru agresiune și care acum face muncă în folosul comunităţii. În momentul în care i se naşte un copil, Robbie realizează că viitorul său şi al familiei sale nu se mai poate baza pe împărţirea pumnilor în stînga şi-n dreapta pe străzile din Glasgow. El îşi descoperă un simţ olfactiv ieşit din comun şi se hotărăşte să-şi găsească un job în industria whisky-ului, domeniu destul de bine dezvoltat în Scoţia.
Regizorul Ken Loach
Ken Loach s-a născut în Anglia şi acum are 76 de ani. A debutat în 1867 cu Poor Cow, iar în 1969 a realizat Kes, care a fost şi încă mai e considerat unul dintre cele mai bune filme britanice. De-a lungul timpului
a regizat un număr impresionant de filme şi a obţinut un număr la fel de impresionant de premii.
Ken Loach este recunoscut pentru uşurinţa cu care
alege actori fără experienţă pentru a juca în filmele sale. În The Angels' Share, cel puţin trei personaje importante sînt jucate de oameni care au cu totul şi cu totul altă meserie.
Personajul principal, Robbie, este jucat de un antrenor de fotbal anonim (Paul Brannigan) de la un club de cartier. Cînd scenaristul l-a întîlnit pe Paul Brannigan, acesta avea un job la un centru comunitar în colaborare cu Poliţia pe un proiect de tip "Iniţiative comunitare de reducere a violenţei prin sport". Mai precis, antrena echipe de fotbal formate din copii de pe stradă. În plus, în timpul discuţiilor cu Ken Loach, îşi pierduse şi această modestă slujbă. Acum Paul tocmai a terminat filmările la un SF în care joacă alături de Scarlett Johansson şi se pregăteşte să joace în altă producţie.
Leonie (Siobhan Reilly), partenera lui Robbie din film, este profesoară suplinitoare. A văzut anunţul în ziar. Cînd a aflat că va juca rolul unei fete însărcinate, a întrebat dacă vor să-şi aducă nişte haine de gravidă pe care le avea pe-acasă de la verişoarele ei. Producătorii au întrebat-o dacă nu cumva poate să aducă de-acasă şi un copil mic. Aşa că, bebeluşul care apare în film ca fiind copilul născut de ea este de fapt un nepoţel de-al ei.
În film apare un expert în whisky care îşi joacă propriul rol: Charlie Maclean. În film se numeşte Rory McAllister. Şi el, fără nici un fel de experienţă actoricească: "Ultima dată cînd am urcat pe o scenă a fost cu Doctor Faustus, prin şcoala generală".
Ken Loach despre The Angels' Share
"La
sfîrşitul anului trecut am aflat că numărul tinerilor
fără un loc de muncă în Marea Britanie a depăşit pentru prima dată un
milion. Am vrut să spunem o poveste despre această generaţie de tineri,
mulţi dintre ei fără nici un viitor."
La întrebarea
"De ce o comedie?", Ken Loach a răspuns simplu: "Sincer, mai mult
ca să surprindem. Ideea e ca tot timpul să încerci să o iei pe altă
cale decît cea la care se aşteaptă toată lumea."
"Greutatea
a fost să alegem actorii. În special pe Robbie. Şi găsirea unor locaţii
în care să filmăm au pus ceva probleme... Am văzut o grămadă de
distilerii, chestie care, trebuie să recunosc, nu ne-a displăcut
prea mult..."
-------------------------
The Angels' Share este adus în România de Independenţa Film,
casa de distribuție care promovează filme independente de referință, de
nișă sau câștigătoare ale unor premii internaționale prestigioase.
Independența Film
a distribuit pelicule ca "Trainspotting", "Amélie", "Melancholia", "Todo
sobre mi madre", "In The Mood for Love", "Vicky Cristina Barcelona",
"Dogville" etc.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp