Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:32 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice - "Săptămâna pacienţilor"

ro

04 Feb, 2013 19:44 685 Marime text

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România va organiza pentru prima dată în România, "Săptămâna pacienţilor" în perioada 11-17 martie 2013. Evenimentul va avea loc sub sub Înaltul Patronaj al Guvernului României,

"Săptămana pacienţilor" va cuprinde o campanie de informare naţională pentru pacienţi, dezbateri cu medicii şi studentii de la universităţile de medicină, Forumul Naţional al Asociaţiilor de Pacienţi (eveniment aflat deja la a IV-a ediţie) şi lansarea programului Telefonul Pacientului.

Campania de informare va cuprinde difuzarea unui pliant în spitalele din toată ţara, care va cuprinde aspecte ce ţin de drepturile pacienţilor, importanţa controlului periodic şi a altor teme de interes pentru pacienţi.

Forumul Naţional al Asociaţiilor de Pacienţi va conţine dezbateri cu oficialii din sistemul de sănătate asupra celor mai importante teme, printre care se vor număra: Procesul de reformă al sistemului sanitar pe înţelesul pacienţilor, Mecanisme de consultare a asociaţiilor de pacienţi, Sistemul informatic al CNAS în relaţia cu pacientul, Accesul pacienţilor la tratament şi servicii medicale - perspective 2013-2014, Protecţia socială a pacienţilor din România, Schimb de experienţă cu alte organizaţii de pacienţi din Europa, Planificare strategică şi dezvoltare instituţională în rândul asociaţiilor de pacienţi din România, Directiva Cross-border. Cardul de sănătate.

Telefonul Pacientului este un proiect de suflet al COPAC, pornit din nevoia de informare a pacienţilor români şi de semnalare a problemelor cu care se confrunta. Un operator va răspunde în fiecare zi timp de opt ore la toate apelurile pacienţilor, va oferi informaţiile solicitate şi va prelua semnalările acestora. COPAC va direcţiona aceste solicitări către instituţiile naţionale cu responsabilitate în domeniu şi va monitoriza modul cum se răspunde problemelor semnalate.

"Traversăm o perioadă de schimbări în sistemul de sănătate, schimbări care trebuie atât înţelese de pacienţii români, dar şi adaptate nevoilor lor. Din acest motiv am decis să organizăm "Săptămâna pacienţilor", un eveniment dedicat nevoilor pacienţilor de informaţie. Totodată, comunicarea şi consultarea între autorităţi şi asociaţiile de pacienti trebuie să fie mai prezente ca oricând în definirea politicilor care privesc pacientul. Asociaţiile de pacienţi pot şi trebuie să informeze pacienţii, dar şi să se lupte pentru ca aceştia să beneficieze de un sistem performant de sănătate care să le asigure accesul la tratament", a declarat Gheorghe Tache, preşedintele COPAC.

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România a fost înfiinţată în 2008 şi cuprinde în prezent 11 organizaţii membre: Uniunea Naţională a Persoanelor Afectate de HIV/SIDA, Societatea de Scleroză Multiplă din România, Asociaţia Transplantaţilor din România, Alianţa Naţională de Boli Rare. Asociaţia Română de Hemofilie, Asociaţia Persoanelor cu Talasemie Majoră din România, Asociaţia Antiparkinson, Asociaţia pentru suportul pacienţilor cu Tuberculoză MDR, Asociaţia Română de Cancere Rare, Asociaţia Praeder Willi şi Fundaţia Baylor Marea Neagră.

Biroul de presă

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii