Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:48 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comedia Starbuck, din 28 iunie Actorul Patrick Huard, într-un rol cu dare de mână

ro

19 Jun, 2013 19:21 1163 Marime text
Actorul canadian Patrick Huard interpretează rolul principal în comedia Starbuck, aventurile unui donator de spermă mai puţin obişnuit care, fără să vrea, ajunge tatăl natural a 533 de copii.
 
Starbuck este o producţie canadiană în regia lui Ken Scott şi va avea premiera vineri, 28 iunie.
 
------------------------------------------------------
 
Patrick Huard în rolul lui David Wozniak, alias “Starbuck”

Patrick Huard este actor, regizor, producător, scenarist, dar şi un cunoscut comic şi realizator de emisiuni din Canada. Are 44 de ani şi deja a jucat în peste 27 de filme (din care 15 lungmetraje) şi a regizat trei.
 
Cele mai cunoscute filme în care a apărut Patrick Huard sunt: Vie après l'Amour (2000), tot în regia lui Ken Scott, cel care a semnat Starbuck, Nez Rouge/ Red Nose (2003), unde a avut rolul principal, Sur le Seuil (2003), Maman Last Call (2005), Monica la Mitraille (2004), Cadavres (2009), în care a jucat alături de Julie LeBreton, partenera sa din Starbuck şi Bon Cop, Bad Cop (2006). Pentru acesta din urmă, Patrick Huard a scris şi scenariul. Bon Cop, Bad Cop a devenit imediat în Canada filmul cu cele mai mari vânzări din toate timpurile.
 
Cele mai recente filme al sale, în afară de Starbuck (2011), sunt Funkytown (2011), o poveste despre era disco din anii ‘70 din Montreal, şi Omertà (2012), un film poliţist despre mafia italiană din Montreal, unde Huard joacă rolul unui mafiot.

Patrick Huard este cunoscut publicului şi de pe scenele spectacolelor de tip one man show live. În martie 2012, Huard se întoarce pe scenă, după 12 ani de pauză, pentru al treilea spectacol al său intitulat “Le Bonheur”. Primele două show-uri s-au numit “18 ans et plus” şi “Face à Face”. De asemenea, de-a lungul timpului, Huard a mai apărut în mai multe gale “Juste pour rire / Just for Laugh” şi în piesa nominalizată la Premiul Pulitzer “Talk Radio” a lui Eric Bogosian.

 
La tv, Patrick Huard a devenit foarte apreciat pentru serialul Taxi 0-22, pe care tot el l-a şi produs şi care a fost difuzat patru sezoane. Huard juca rolul unui taximetrist irascibil care ducea cu taxi-ul său diferite personalităţi cu care intra în contact. Pentru acest rol a primit  Artis Trophy (echivalentul premiilor Emmy în Quebec) în 2008 şi în 2009, la secţiunea “Actor într-o emisune de comedie”. Huard a fost ales de către public “Personalitatea masculină a anului” în 2009 şi 2010.
 
------------------------
 
Julie Le Breton, partenera “donatorului Starbuck”

Partenera lui “Starbuck” (Patrick Huard) din filmul omonim este interpretată de actriţa canadiană Julie Le Breton. Julie a devenit celebră pe plan internaţional după rolul din filmul The Rocket: The Legend of Rocket Richard / Maurice Richard  (2005), povestea celui mai cunoscut hocheist canadian Maurice “The Rocket” Richard. Pentru acest rol a primit premiul Genie (echivalentul Oscar-urilor în Canada) şi premiul Jutra (echivalentul Oscar-urilor în Quebec) la categoria “Cea mai bună actriţă în rol principal”.
 

Julie Le Breton şi-a început cariera în serialul tv Watatatow (1990) şi cea mai mare parte a activităţii sale actoriceşti a avut loc în spectacole de televiziune.
 
Cele mai recente lungmetraje în care o veţi putea vedea sunt comedia Les Pee-Wee 3D: L’hiver qui a change ma vie (2012) şi Exile (2013), o dramă despre un adolescent din Haiti al cărui tată este răpit, iar el trebuie să călătorească în SUA şi Canada pentru a-şi găsi mama.


Antoine Bertrand, avocatul lui “Starbuck”
 
Starbuck are un bun prieten care întîmplător este şi avocat. Acesta este jucat de actorul Antoine Bertrand. Cunoscut publicului canadian din serialul Les Bougon (2004-2006).
 
Pentru rolul din Starbuck, Antoine Bertrand a fost nominalizat la Premiul Genie şi premiul Jutra, ambele nominalizări pentru categoria “Cel mai bun actor în rol secundar”.
 
------------------------
 
Starbuck - sinopsis
 
David Wozniak (interpretat de Patrick Huard) are 42 de ani şi este fiul unor emigranţi polonezi în Canada, acum proprietarii unei modeste măcelării din Quebec, unde acesta lucrează alături de fraţii săi.
 
David este genul boem, veşnic nematurizat, care fuge de responsabilităţi. La serviciu nu este chiar angajatul model, are o prietenă, dar nu locuiesc încă împreună şi mai are o datorie de 80.000 $ la nişte cămătari care îl calcă o dată pe săptămână.
 
În acest concurs de împrejurări, David află nişte lucruri care îi schimbă total cursul vieţii. Îndelungata sa activitate ca donator de spermă, sub pseudonimul Starbuck, de când avea 20 de ani, se pare că l-a calificat astăzi în postura de tătic a 533 de copii. Din care 142 s-au constituit într-un grup care au acţionat în judecată clinica de fertilitate pentru ca aceasta să le divulge identitatea din spatele pseudonimului Starbuck. Pe scurt, copiii ajunşi azi la vârsta de 20 de ani vor să-şi cunoască tatăl natural. În plus, prietena sa îi comunică faptul că a rămas însărcinată.
 
------------------------
 
În prima săptămână, Starbuck va rula, în Bucuresti, la cinematografele Hollywood Multiplex, Cinema City Cotroceni (AFI) și Sun Plaza, The Light Cinema, Movieplex Cinema Plaza, cinema Studio, Noul Cinematograf Al Regizorului Roman (NCRR), cinemateca Union, Elvira Popescu; în Cluj, la CinemaCity și Cinema Victoria, și la Ploiești, la CinemaCity.
 
 
Asociația Culturală Macondo


Filmul este distribuit în România de Asociaţia Culturală Macondo, cea care a adus pe marile ecrane româneşti şi alte filme independente apreciate pe plan internaţional: Hannah Arendt (de Margarethe von Trotta), Submarino (în regia lui Thomas Vinterberg), Incendii (regia Denis Villeneuve) etc.
 
------------------------
 
Starbuck a fost deja cumpărat de compania Dreamworks care va produce (premiera în SUA a fost stabilită în noiembrie) un remake american cu titlul The Delivery Man, unde roul lui “Starbuck” va fi jucat de actorul Vince Vaughn.
 
Starbuck a mai fost proiectat la peste 25 de festivaluri internaţionale, incluzînd TIFF 2012. A obţinut 10 premii, printre care “Premiul publicului”. la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto (Canada) şi de la Palms Springs (SUA) 2012. Premiul “Golden Reel”, plus “Cel mai bun film”, “Cel mai bun actor” şi “Cel mai bun scenariu original” la Genie Awards (echivalentul Oscar-urilor din Canada) în 2012.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii