Comunicat AEP
Comunicat AEP
01 Jul, 2013 19:26
ZIUA de Constanta
1488
Marime text
O delegaţie a Autorităţii Electorale Permanente (AEP), condusă de preşedintele AEP doamna Ana Maria Pătru, a participat la cea de-a X-a Conferinţă europeană a autorităţilor electorale, desfăşurată în perioada 26-27 iunie 2013 la Chişinău, Republica Moldova. Conferinţa a fost intitulată „Codul bunelor practici în materie electorală: puncte forte şi evoluţii posibile” şi a fost organizată de Comisa Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia) în parteneriat cu Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova.
Evenimentul a reunit peste 100 de participanţi, reprezentanţi din 26 de ţări, dar şi ai unor instituţii internaţionale precum Uniunea Europeană, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa - Biroul pentru Democraţie şi Drepturile Omului (OSCE-ODIHR) şi Institutul Internaţional pentru Democraţie şi Asistenţă Electorală (International IDEA). Principalele teme abordate: jurisprudenţa europeană şi naţională, finanţarea campaniilor electorale şi a partidelor politice, îmbunătăţirea activităţii autorităţilor electorale în vederea sporirii încrederii cetăţenilor.
De asemenea, în data de 28 iunie 2013 preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, doamna Ana Maria Pătru, şi preşedintele Comisiei Electorale Centrale a Republicii Moldova, dr. Iurie Ciocan au semnat la Chişinău un Acord de colaborare între cele două instituţii. Documentul prevede schimbul de experienţă în vederea îmbunătăţirii practicii şi legislaţiei în domeniul electoral.
Acordul va contribui la dezvoltarea cooperării atât în domeniul perfecţionării legislaţiei cu privire la alegeri şi referendumuri, cât şi în cel al aplicării procedurilor electorale şi tehnologiilor moderne. Potrivit Acordului, părţile semnatare s-au angajat să faciliteze schimbul de bune practici în domeniul electoral între cele două instituţii, să organizeze conferinţe, seminare, simpozioane, urmărind scopul îmbunătăţirii proceselor electorale în concordanţă cu standardele internaţionale.
Din delegaţia Autorităţii Electorale Permanente care s-a deplasat în Republica Moldova au mai făcut parte vicepreşedinţii AEP Marian Muhuleţ şi Dan Vlaicu, şeful Departamentului de organizare a proceselor electorale, Cristian Petraru, şi directorul Direcţiei legislaţie, legătura cu Parlamentul şi contencios electoral, Cristian-Alexandru Leahu.
Direcţia Comunicare şi Relaţii Externe

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii