Comunicat referitor la Acordul dintre USL şi Consiliul Naţional al Societăţii Civile
Comunicat referitor la Acordul dintre USL şi Consiliul Naţional al Societăţii CivileSindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „Pro Lex" apreciază că organizaţiile sindicale au competenţă să negocieze şi să semneze acorduri şi acte normative din domeniile legislaţiei muncii şi salarizării.
Obiectivele politice şi cele ce privesc desfiinţarea unor structuri ale statului (DNA, CNSAS, Curtea Constituţională, ANI) şi eliminarea restricţiilor de tip „poliţie politică" şi a lustraţiei, prevăzute în Acordul încheiat între USL şi Consiliul Naţional al Societăţii Civile nu pot face şi nu trebuie să facă obiectul negocierii între sindicate şi partidele politice.
Deşi în cadrul Consiliului Naţional al Societăţii Civile este membru şi susţinător al obiectivelor şi Sindicatul Naţional Uniunea Poliţiştilor Unipol (reprezentând aprox. 50 de poliţişti), asta nu înseamnă că poliţiştii sunt de acord cu obiectivele acordului.
Sindicatul „Pro Lex" consideră că abuzurile sunt create de oameni, nu de instituţii, iar eventualele nemulţumiri trebuie soluţionate pe calea legală.
Contact: Preşedinte Lincu Vasile tel. 0728.788.000
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp