Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:07 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Conferinţa de lansare a „Siglei prieteniei româno-polone"

ro

05 Feb, 2013 19:38 921 Marime text

Secretarul de stat pentru afaceri europene din Ministerul Afacerilor Externe, George Ciamba, a participat astăzi, 5 februarie 2013, la conferinţa de lansare a „Siglei prieteniei româno-polone". Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Ambasada Poloniei la Bucureşti, în contextul aniversării, la 25 ianuarie 2013, a douăzeci de ani de la semnarea „Tratatului cu privire la relaţiile prieteneşti şi la cooperarea dintre România şi Republica Polonă". Conferinţa s-a bucurat de prezenţa reprezentanţilor corpului diplomatic acreditat la Bucureşti din statele membre UE şi NATO, precum şi ai mass-media.

Secretarul de stat a realizat o scurtă trecere în revistă a aspectelor care au marcat evoluţia relaţiilor bilaterale cu Republica Polonă în ultimii douăzeci de ani, subliniind în acest context importanţa semnării acestui Tratat, care are la bază legăturile istorice şi de prietenie dintre cele două popoare. „Tratatul a marcat deschiderea unui nou capitol de cooperare între statele noastre, care, la acel moment, erau chemate să răspundă provocărilor de a-şi construi un viitor în perioada post-comunistă", a evidenţiat secretarul de stat George Ciamba.

Totodată, acesta a evocat faptul că în această perioadă ambele state au fost implicate în procesul de integrare în structurile europene şi euro-atlantice, context în care au dat dovadă de solidaritate şi s-au susţinut reciproc. Un moment important al relaţiei bilaterale l-a constituit semnarea, la 7 octombrie 2009, a Declaraţiei de Parteneriat Strategic, urmată de finalizarea Planului de Acţiune, în octombrie 2010. De asemenea, a subliniat faptul că, în prezent, cele două ţări au interese convergente cu privire la principalele teme aflate pe agenda europeană, precum şi la nivel regional şi internaţional.

În finalul alocuţiunii sale, secretarul de stat a prezentat evenimentele care vor fi organizate de Ambasada României la Varşovia pe parcursul acestui an şi care au ca scop „aducerea în atenţia naţiunilor noastre, precum şi a prietenilor şi aliaţilor noştri, a celor mai importante momente din istoria relaţiilor româno-poloneze, cu accent pe acele aspecte emblematice ale prieteniei noastre tradiţionale".

Ambasadorul Republicii Polone la Bucureşti, Marek Szczygieł, a evidenţiat stadiul foarte bun al cooperării dintre cele două ţări şi a prezentat evenimentele care vor fi organizate în România, printre care lansarea unei emisiuni filatelice comune şi organizarea unui simpozion istoric la Suceava. Totodată, acesta s-a arătat încrezător că noua siglă aniversară va contribui la promovarea şi vizibilitatea relaţiilor dintre cele două ţări în spaţiul public.


Directorul adjunct al Institutului Polonez la Bucureşti, Natalia Mosor, a prezentat sigla care va fi inclusă în corespondenţa oficială a misiunilor diplomatice româneşti în Polonia, respectiv a celor poloneze în România, pe tot parcursul anului 2013. Lucrarea, concepută de artistul polonez Jacek Doszyń, a câştigat concursul organizat de Institutul Polonez din Bucureşti, sub înaltul patronaj al Ministerului Afacerilor Externe şi al Ambasadei Poloniei în România.

Informaţii suplimentare

În concursul pentru realizarea siglei s-au înscris aproape 400 de lucrări realizate de 230 de graficieni din România şi Polonia. Sigla câştigătoare este o stilizare a unor panglici în culorile naţionale ale ambelor ţări, care sunt dispuse sub forma literelor R şi P, precum şi a numărului 20. Premiul pentru realizarea acestui logo, în valoare de 1000 de euro, a fost oferit de partea poloneză. Juriul a decis să premieze încă trei graficieni ale căror lucrări au atras atenţia în mod special. Ele aparţin Ancăi Benera din România şi artistelor din Polonia Ewelina Pulka şi Natalia Szymonik.

Ambasada României la Varşovia va organiza pe parcursul anului 2013 o serie de acţiuni dedicate acestei aniversări, printre care menţionăm lansarea unei colecţii impresionante de documente sub titlul „Refugiaţi polonezi în România. 1939-1947. Documente din Arhiva Naţională a României", proiecţia filmului „Trenul de aur", co-producţie româno-polonă, care redă istoricul călătoriei tezaurului Poloniei prin România după evenimentele tragice din septembrie 1939, o prelegere la Academia Naţională Poloneză de Apărare pe subiecte privind dialogul strategic dintre ţările noastre şi, nu în ultimul rând, un concert de gală la Castelul Regal din Varşovia, cu ocazia Zilei Naţionale a României, care va marca, de altfel, şi încheierea acţiunilor anului aniversar.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii