Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:10 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Denisa Nechifor a cumpărat calendarul în care a pozat Adrian Cristea - "Rania este mândră de tatăl ei!"

ro

18 Dec, 2012 01:07 1023 Marime text

Video Youtube: http://www.youtube.com/watch?v=4W5-ymu_ea0

Denisa Nechifor a fost impresionată de gestul fostului ei partener, Adrian Cristea, de a poza la bustul gol pentru calendarul Fight Club realizat de echipa FC Petrolul Ploieşti, astfel că s-a deplasat până în judeţul Prahova pentru a cumpăra publicaţia.

A ales să facă acest gest şi nu să îl primească cadou pentru a contribui şi ea la susţinerea celor trei tineri sportivi, care vor beneficia de sprijinul financiar rezultat în urma vânzării calendarului.

"Încurajez fiecare initiaţivă cu scop caritabil, deoarece cred în puterea exemplului. Faptul că Adrian, tatăl fetiţei mele, ajută trei copii cu probleme financiare, mă bucură foarte tare. I-am povestit şi fetiţei mele despre gestul frumos al tatălui ei. Rania este mândră de Adi!", declară Denisa Nechifor.

Adrian Cristea i-a povestit fostei sale partenere despre proiectul calendarului caritabil în urmă cu câteva luni şi i-a mărturisit că nu se simte în largul lui ştiind că va poza dezbrăcat.

"Adi mi-a spus încă de acum câteva luni că se planuieşte, alături de colegii lui de la Petrolul Ploieşti, un calendar inedit şi mi-a cerut părerea. El este timid şi nu ştia cum o să se descurce. L-am încurajat şi i-am spus că are ocazia să facă un lucru frumos, acest calendar fiind o premiera pentru o echipă de fotbal din România.

Sunt mândră de toţi fotbaliştii de la FC Petrolul şi cred că s-au descurcat onorabil, în conditiile în care niciunul nu a fost manechin până atunci. Sper ca mulţi alţi sportivi să le urmeze exemplul, cu atât mai mult cu cât scopul este acela de a-i ajuta pe viitorii campioni ai României", mai spune Denisa Nechifor.

La initiaţivaAsociaţiei Comunitare Lupii Galbeni, a al cărei fondator esteFC Petrolul Ploieşti, sportivii au fost fotografiaţi în ipostaze de antrenament intens, într-un spaţiu nonconformist, iar instantaneele au fost incluse înCalendarul FIGHT CLUB by FC Petrolul Ploieşti 2013.

Adrian Cristea, Hamza Younes, Mircea Bornescu, Laurențiu Marinescu, Sebastian Achim, Damien Boudjemaa, Soni Mustivar, Gaston Mendy, Antony Nwakaeme-Tony, Constantin Grecu, Jeremy Boklla, Ruben Manasse Enza-Yamissi, Marian Cristescu, Stefano Avogadri, Haubert S Guilherme, Valincius Povilas, Vlăduț Morar, Gheorghe Grozav, Vasili Hamutovski, Ovidiu Hoban, Daniel Oprița, George Galamaz, Carlos Cesar Dos Santos Cesinha și Ionuț Neag au pozat la bustul gol sau în maiouri sport, ridicând haltere, făcând flotări, lovind un sac de box sau duelându-se în mișcări de kick-boxing.

Ședința foto realizată de Gabriel Hennessey, într-o hală dezafectată, a fost gândită sub conceptul de "Fight Club" și îi prezintă pe fotbaliști într-o nouă ipostază lăudabilă.

Proiectul are scop caritabil, sumele de bani din urma vânzării calendarului urmând să fie donate în ajutorul a trei copii talentați cu situație financiară precară, care își doresc să facă performanță în sport.

Este vorba de Ana Maria Mateescu (15 ani), vicecampioană la lupte libere cadet, care face sport de la 4 ani la CS Petrolul, Ioan Stănescu (16 ani, vicecampion național la ciclism viteză, la rândul lui, face sport la CS Petrolul) și de Raul Ciungu, de 8 ani, fotbalist care visează să ajungă în echipa națională. Cei trei copii provin din familii care câștigă doar 600-900 lei pe lună.

"LUPtăm pentru viitorii campioni" este mesajul sportivilor de la FC Petrolul Ploiești, inscripționat pe coperta calendarului.

Calendarul FIGHT CLUB by FC Petrolul Ploiești 2013 este disponibil pe piață ca atașament la revista Tabu, în magazinul oficial al echipei din centrul comercial Winmark şi în punctele de vânzare a presei din judeţul Prahova. Produsul are preţul de 29.90 lei.

Calendarul este realizat cu sprijinul Algabeth și Romprest.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii