Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:02 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deschidere festivă a anului universitar la „Andrei Șaguna"

ro

28 Sep, 2012 15:52 627 Marime text

Universitatea „Andrei Șaguna" din Constanța organizează, sâmbătă, 29 septembrie, începând cu ora 11, în Aula Magna, deschiderea festivă a anului universitar 2012 - 2013. La festivitate vor participa studenții și cadrele didactice ale Universității, personalități marcante ale lumii academice, precum și reprezentanți ai instituțiilor publice locale și centrale.

Festivitatea se va desfășura sub semnul aniversării a 20 de ani de învățământ universitar șagunist în Constanța, Universitatea „Andrei Șaguna" fiind prima instituție privată de învățământ superior înființată în Dobrogea, în anul 1992, și singura acreditată.

La ora 12, în holul Universității, va avea loc vernisajul expoziţiei de fotografie „Culture and Citizens in Shanghai", prilejuit de sărbătorirea Zilei Naţionale a Chinei.

Declarată Fereastră deschisă a Shanghai-ului în România, Universitatea „Andrei Şaguna" îşi onorează acest titlu prin organizarea a numeroase activități științifice și culturale dedicate Chinei. Prin programele cultural-ştiinţifice derulate, universitatea constănțeană contribuie la realizarea unui veritabil schimb intercultural între cele două orașe înfrățite: Constanța și Shanghai.

Participarea dumneavoastră la cele două evenimente festive, care marchează deschiderea noului an universitar ne va onora în mod deosebit.

Cu aleasă prețuire,

RECTOR

Prof. univ. dr. Aurel PAPARI

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii