Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:18 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fiind una dintre primele iniţiative de acest gen din România, Echipa proiectului de film documentar "Iho" lansează o campanie de strângere de fonduri prin Indiegogo.com

ro

24 May, 2012 22:45 1157 Marime text
După un an şi jumătate de lucru la proiectul de film documentar „Iho", echipa proiectului lansează o campanie de strângere de fonduri prin intermediul site-ului Indiegogo - o platformă online internaţională de crowd funding lansată în 2008 care a găzduit până acum peste 45 000 de campanii de finanţare pentru proiecte culturale din toată lumea. „Iho" (www.indiegogo.com/iho) în regia Elizei Zdru, produs de Virafilms (Bogdan Pălici) şi Proiect Avdhela - Bibioteca Culturii Aromâne, este povestea a patru aromani fârşeroţi octogeneri - interpreţi de muzică polifonică, originari din satul Cogealac, judeţul Constanţa, care, descoperiţi de cunoscutul artist de muzică tradiţională Grigore Leşe, călătoresc prin lume pentru a susţine concerte şi a-şi promova albumul de lansare cu o bucurie neobosită, temperată doar rareori de sănătatea din ce în ce mai şubredă.

După ce, pe parcursul ultimilor ani, au susţinut o serie de concerte în ţară şi în străinătate alături de Grigore Leşe (Suceava, Cluj, Iaşi, Târgu Lăpuş, Săpânţa, Sibiu, Constanţa, Bucureşti, Shanghai), timp în care echipa proiectului de film documentar „Iho" i-a urmărit îndeaproape, documentând viaţa lor pe drum, la concerte, dar şi acasă, Nicolae Zogu, Vasile Giogi, Dumitru Zogu şi Mihai Gherase au fost prezenţi săptămâna aceasta la Paris pentru a susţine două concerte la Église Saint - Sulpice pe 16 mai şi al doilea sâmbătă, 19 mai, la reşedinţa mitropolitană din Limours. Cele două concerte au făcut parte din manifestările Festivalului de Dragul Frumosului, organizat în perioada 16-20 mai de către Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale.

Campania de strângere de fonduri prin Indiegogo.com are ca scop obţinerea sprijinului financiar pentru terminarea producţiei documentarului şi începerea post-producţiei acestuia. Suma targetată de echipă este de 11000 $, dar orice sumă, oricâr de mică, este binevenită - începând cu 10 $. În schimbul sumei donate, contributorii vor primi o serie de recompense - de la mulţumiri speciale, cd-uri, fotografii, DVD-uri cu material extra sau chiar creditul de Producător Asociat şi o întâlnire specială cu personajele documentarului. Sprijinul pentru campanie poate fi realizat şi altfel, prin simpla postare a unui link la adresa la care poate fi găsită campania: http://www.indiegogo.com/iho , la blogul filmului: http://iho.film-documentar.ro/ sau la pagina de Facebook: http://www.facebook.com/pages/Iho-Documentary-Film-Project/213374685369768?ref=ts .

„Oricât de emoţionantă ar fi povestea aromânilor octogenari din Cogealac, ea este în acelaşi timp şi povestea unei tradiţii pe cale de dispariţie. Cântecele polifonice reprezintă, de secole, o parte intrinsecă a culturii aromâne fărşeroteşti. Au fost transmise din generaţie în generaţie pe cale orală. Personajele acestui film le-au învăţat de la părinţii şi bunicii lor, care, la rândul lor, le-au învăţat de la ai lor. Dar Papu Miciu, Papu Coli, Papu Gherase şi Papu Giogi nu găsesc tineri, în familiile lor sau în afara acestora, cărora să le transmită aceste cântece. Bătrânii meditează deseori la acest lucru - cântecele lor vor dispărea odată cu ei. În această stare oarecum tristă a lucrurilor, cred că este extrem de important să încercăm să prezervăm memoria acestor cântece prin orice modalitate posibilă. Iar acest documentar poate fi una dintre acestea", afirmă Eliza Zdru, autoarea filmului.

Campania de strângere de fonduri pentru finisarea filmului documentar „Iho" poate fi găsită la adresa http://www.indiegogo.com/iho . Cei interesaţi să sprijine proiectul o pot face până la data de 29 iunie.

Cu mulţumirile echipei.

______________________________________________________________________________

Eliza Zdru a fost coordonatoarea de productie a filmului „Momentky" (2011), un documentar în regia Veronikăi Janeckova, produs în cadrul workshopului de film documentar Aristoteles, câştigătorul premiului pentru Cel mai bun film Aristoteles 2011. Eliza este absolventă a Facultăţii de Cinematografie şi TV din cadrul Universităţii Media şi a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative.

Bogdan Pălici a fost coordonatorul de productie al filmului „Căutare" (Quest, 2010), un film în regia lui Ionuţ Piţurescu, produs în cadrul workshopului de film documentar Aristoteles 2011, câştigătorul premiului SRF la secţiunea Quinzaine des Realisateurs din cadrul Festivalului De Film de la Cannes 2010. Bogdan a absolvit Facultatea de Sociologie şi are un master în Antropologie. Este unul dintre membrii fondatori ai Asociaţiei Vira. În 2007, a iniţiat proiectul Virafilms împreună cu Matei Budeş, şi în 2009, a produs „Mărunţele", un documentar ce urmăreşte să revitalizeze un dans tradiţional din zona Bârladului.

Website:

http://iho.film-documentar.ro/

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii