Ghidul avertizorului de integritate din instituţiile publice de presă

Ghidul avertizorului de integritate din instituţiile publice de presă
(radio, televiziune, agenţie de presă)

ActiveWatch a lansat „Ghidul avertizorului de integritate din instituţiile publice de presă (radio, televiziune, agenţie de presă)”. Publicaţia descrie modul în care salariaţii din mediile publice pot utiliza acest instrument legal atunci când vor să facă publice abuzuri, nereguli sau ilegalităţi pe care le constată în instituţiile în care lucrează. Publicaţia e disponibilă aici: http://www.activewatch.ro/stiri/FreeEx/Ghidul-avertizorului-de-integritate-din-institutiile-publice-de-presa-Programul-FreeEx-2012-432.html
 
 
I. Care este domeniul de aplicare a Legii avertizorilor de integritate ?
 
Potrivit art. 2 din Legea nr. 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii (denumită şi Legea avertizorilor de integritate), avertizorul trebuie să fie încadrat în şi să sesizeze încălcări din următoarele entităţi:
-          autorităţi şi instituţii publice din cadrul administraţiei publice centrale[1] sau locale[2];
-          aparatul Parlamentului, aparatul de lucru al Administraţiei Prezidenţiale, aparatul de lucru al Guvernului;
-          autorităţi administrative autonome[3];
-          instituţii publice de cultură, educaţie, sănătate şi asistenţă socială;
-          companii naţionale, regii autonome de interes naţional şi local şi societăţi naţionale cu capital de stat;
-          consilii ştiinţifice şi consultative, comisii de specialitate şi alte organe colegiale organizate în structură ori pe lângă autorităţile sau instituţiile publice[4].
 
*

 
II. Legea avertizorilor de integritate se aplică şi în cazul Societăţii Române de Radiodifuziune, Societăţii Române de Televiziune şi Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES?
 
Răspunsul este DA, întrucât cele 3 entităţi menţionate sunt instituţii publice care se încadrează în prevederile art. 2 din Legea nr. 571/2004
 
*
 
III. Ce înseamnă avertizor de integritate în cazul serviciului public de presă?
 

Avertizorul este o persoană încadrată într-una dintre cele 3 instituţii publice (SRR, SRTv, AGERPRES) care face, cu bună-credinţă, o sesizare cu privire la orice faptă care presupune o încălcare a legii, a eticii profesionale sau a principiilor bunei administrări, eficienţei, eficacităţii, economicităţii şi transparenţei (art. 3 din Legea nr. 571/2004).
Deci, avertizorul trebuie să îndeplinească 3 condiţii:
- să fie încadrat[5] într-una dintre cele 3 instituţii publice (de exemplu, un telespectator care face o sesizare cu privire la activitatea TVR nu este avertizor de integritate, dacă nu face parte din personalul TVR);
- să formuleze o sesizare cu privire la orice faptă care presupune o încălcare a legii, a deontologiei profesionale sau a principiilor bunei administrări, eficienţei[6], eficacităţii[7], economicităţii[8] şi transparenţei[9]. Atenţie! Sesizarea se poate rezuma doar la descrierea faptei, a practicii ilegale, chiar dacă nu se poate identifica exact făptuitorul/autorul faptei;
- să acţioneze cu bună-credinţă[10].
Precizăm că buna-credinţă este prezumată[11] , astfel cum se prevede, cu valoare de principiu, în art. 1899 al. 2 din vechiul cod civil şi în art. 14 al. 2 din actualul cod civil. Aceasta înseamnă că avertizorul, ca şi oricare altă persoană, este prezumat că acţionează cu bună-credinţă. Dacă, de exemplu, sesizarea sa este respinsă/clasată ca neîntemeiată, nedovedită etc., aceasta nu înseamnă că el a formulat sesizarea cu rea-credinţă. Numai dacă se dovedeşte că persoana ştia încă din momentul în care a formulat sesizarea că impută fapte inexistente, se pune problema relei-credinţe a acesteia. Deci, persoana care face sesizarea nu trebuie să-şi dovedească buna-credinţă (pentru că este prezumată), ci acela care afirmă că avertizorul a acţionat cu rea-credinţă trebuie să facă dovada relei-credinţe pe care o invocă.
 
O măsură de precauţie eficientă pentru respingerea acuzaţiilor de rea-credinţă este formularea unor sesizări bazate pe şi însoţite de dovezi (a se vedea, pentru detalii, pct. 5 din ghid).
 
*
 
 
IV. Este avertizor numai cel care „dă din casă”?
 
NU. Are calitatea de avertizor şi persoana care sesizează, cu bună-credinţă, o faptă din categoria celor mai sus menţionate comisă în orice autoritate/instituţie publică sau unitate dintre cele prevăzute în art. 2 din Legea nr. 571/2004. Deci, îşi păstrează calitatea de avertizor şi persoana care face o sesizare cu privire la încălcări săvârşite în alte autorităţi/instituţii publice sau unităţi decât cea în care este încadrată. 
 
Concluzia rezultă din art. 1 din Legea nr. 571/2004, care prevede ca protecţia acestei legi este acordată persoanelor care au reclamat ori au sesizat încălcări ale legii în cadrul autorităţilor publice, instituţiilor publice şi al altor unităţi, fără ca legea să distingă între încălcările comise acolo unde persoana este încadrată şi încălcările din alte autorităţi/instituţii publice care au ajuns la cunoştinţa persoanei care le-a sesizat. Or, unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem.
 
Desigur, în practică, majoritatea încălcărilor de care ia cunoştinţă un avertizor sunt cele comise la locul de muncă al acestuia. Dar, este posibil ca, în cadrul activităţii pe care o desfăşoară acolo unde este încadrat, avertizorul să ia cunoştinţă şi despre încălcări comise în alte autorităţi/instituţii publice sau unităţi. Și sesizarea făcută în legătură cu aceste încălcări, din afara locului de muncă, dar tot din cadrul autorităţilor/instituţiilor publice sau unităţilor prevăzute în art. 2 din Legea nr. 571/2004, conferă calitatea de avertizor persoanei care a făcut-o.
 
Scopul legii este de a încuraja devoalarea oricăror încălcări din „sectorul public” şi nu doar a celor comise la locul de muncă al avertizorului.
 
*
 
V. Sesizarea de integritate trebuie făcută numai în scris? Trebuie însoţită de dovezi?
 
Legea nu prevede o anumită formă a sesizării. În anumite situaţii, nu este necesară forma scrisă. De exemplu, în cazul sesizării presei sau al sesizării organelor judiciare, sesizarea poate fi facută şi oral (potrivit art. 222-223 din codul de procedură penală, organele judiciare sesizate vor consemna într-un un proces-verbal sesizarea orală pe care o primesc). Desigur, dovezile care însoţesc sesizarea trebuie prezentate în materialitatea lor.
 
În celelalte cazuri, este nevoie de o sesizare scrisă şi semnată, care să conţină şi datele de identificare ale persoanei care face sesizarea, astfel cum prevede Ordonanţa nr. 27/2000, cunoscută şi ca „legea petiţiilor”.
 
Desigur, sesizarea trebuie să cuprindă o descriere cât se poate de amănunţită a faptelor la care se referă, indicarea persoanei/persoanelor implicate (dacă sunt cunoscute) şi o prezentare a dovezilor pe care se bazează afirmaţiile. Întotdeauna, dovezile trebuie să însoţească sesizarea.
 
În concluzie, este recomandabil ca sesizarea să se facă în scris şi să fie însoţită, întotdeauna, de dovezi, anexate sau, cel puţin, indicate precis: indicarea unor martori (de preferat cu nume complet, adresa sau/şi loc de muncă); orice înscrisuri, fotografii, înregistrări sau obiecte care pot servi la dovedirea susţinerilor din sesizare. Dacă acestea nu sunt deţinute de avertizor, dar îi cunoaşte pe deţinătorii lor, trebuie să indice în cuprinsul sesizării cine deţine sau unde se află respectivele dovezi.
 
Dacă sesizarea nu se bazează pe dovezi care să justifice, în mod rezonabil, convigerea că fapta ilicită sesizată este reală, avertizorul este expus riscului de a fi socotit ca acţionând cu rea-credinţă[12], iar sesizarea în sine este, practic, compromisă.
 
 
*
 
VI. Ce înseamnă „fapta care presupune o încălcare a legii, a deontologiei profesionale sau a principiilor bunei administrări, eficienţei, eficacităţii, economicităţii şi transparenţei”?
 
Potrivit art. 3 lit. a) din Legea 571/2004, pentru a fi considerat avertizor de integritate, persoana trebuie să formuleze o sesizare privind comiterea oricărei „fapte care presupune o încălcare a legii, a deontologiei profesionale sau a principiilor bunei administrări, eficienţei, eficacităţii, economicităţii şi transpareţei.”
 
În art. 5 din lege sunt enumerate limitativ categoriile din care fac parte aceste fapte, cu consecinţa că sesizarea altor fapte, din alte categorii decât cele enumerate nu se încadrează în sesizarea de integritate şi nu conferă celui ce face sesizarea calitatea de avertizor de integritate.
 
Categoriile de fapte prevăzute de lege ca obiect al sesizării avertizorului de integritate sunt următoarele:
 
a) infracţiuni de corupţie[13], infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie[14], infracţiuni în legătură directă cu infracţiunile de corupţie[15], infracţiunile de fals[16] şi infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul[17];
 
b) infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene[18];
 
c) practici sau tratamente preferenţiale ori discriminatorii[19] în exercitarea atribuţiilor oricăror autorităţi/instituţii publice sau unităţi (inclusiv SRR, SRTv, AGERPRES);
 
d) încălcarea prevederilor privind incompatibilităţile[20] şi conflictele de interese[21];
 
e) folosirea abuzivă a resurselor materiale sau umane;
 
f) partizanatul politic în exercitarea prerogativelor postului, cu excepţia persoanelor alese sau numite politic;
 
g) încălcări ale legii în privinţa accesului la informaţii[22] şi a transparenţei decizionale[23];
 
h) încălcarea prevederilor legale privind achiziţiile publice[24] şi finanţările nerambursabile[25];
 
i) incompetenţa sau neglijenţa în serviciu;
 
j) evaluări neobiective ale personalului în procesul de recrutare, selectare, promovare, retrogradare şi eliberare din funcţie;
 
k) încălcări ale procedurilor administrative sau stabilirea unor proceduri interne cu nerespectarea legii;
 
l) emiterea de acte administrative sau de altă natură care servesc interese de grup sau clientelare;
 
m) administrarea defectuoasă sau frauduloasă a patrimoniului public şi privat al autorităţilor/instituţiilor publice şi al celorlalte unităţi prevăzute la art. 2 din lege;
 
n) încălcarea altor dispoziţii legale care impun respectarea principiului bunei administrări şi cel al ocrotirii interesului public.
 
Se poate observa că enumerarea din lege a categoriilor de fapte ce intră sub incidenţa avertizării de integritate este suficient de largă pentru a acoperi toate situaţiile de însuşire/risipire a banilor/resurselor publice şi, în general de gestionare a treburilor publice.
 
 
*
 
 
 
VII. Există obligaţia de a sesiza mai întâi şeful ierarhic sau conducătorul instituţiei publice?
 
NU, nu există această obligaţie, avertizorul se poate adresa direct mass-media, fără a parcurge, în prealabil, o procedură care să implice sesizarea ierarhică, în cadrul instituţiei publice. În art. 6 din Legea nr. 571/2004 se prevede că sesizarea privind încălcărea legii sau a normelor deontologice şi profesionale poate fi adresată, alternativ sau cumulativ, următorilor:
- şefului ierarhic al persoanei care a comis ilegalitatea;
- conducătorului entităţii din care face parte persoana care a comis ilegalitatea sau în care se semnalează practica ilegală, chiar dacă nu se poate identifica exact făptuitorul;
- comisiilor de disciplină sau altor organisme similare din cadrul entităţii din care face parte persoana care a încălcat legea;
- organelor judiciare (= organele de cercetare penală/poliţia, parchetul, instanţele de judecată);
- organelor competente să constate şi să cerceteze conflictele de interese şi incompatibilităţile (= parchetul, A.N.I. – Agenţia Naţională pentru Integritate);
- comisiilor parlamentare;
- mass-media;
- organizaţiilor profesionale, sindicale sau patronale;
- organizaţiilor neguvernamentale (ONG-urile).
 
Din redactarea art. 6 din Legea nr. 571/2004, care conţine sintagma „alternativ sau cumulativ”, rezultă că sesizarea poate fi adresată oricăruia dintre destinatarii prevăzuţi de lege şi că este suficient să fie adresată unui singur destinatar pentru ca persoana care a făcut-o să fie considerată avertizor de integritate şi, în consecinţă, să beneficieze de protecţia prevăzută de legea pentru avertizori.
 
De exemplu, constituie avertizare de integritate o sesizare adresată direct mass-media, fără să fie necesar ca în prealabil ea să fi fost adresată şefului ierahic sau conducerii entităţii şi fără să fie necesar ca, după ce a fost prezentată în mass-media, ea să fie adresată organelor judiciare.
 
Enumerarea din art. 6 nu conţine o ordine de preferinţă, ci o listă de posibili destinatari ai sesizării, din care persoana are dreptul să aleagă unul singur sau mai mulţi, după cum consideră necesar. De asemenea, tot din art. 6 rezultă că, dacă a ales mai mulţi destinatari, ordinea sesizării acestora este doar aceea pe care o alege persoana care face sesizarea, nefiind impusă prin lege o anumită ordine de adresare a sesizărilor. Acestea sunt consecinţele redactării textului art. 6, care include sintagma „ alternativ sau cumulativ” atunci când e vorba de destinatarii sesizărilor. Persoana care face sesizarea este singura care are dreptul legal de a alege dacă se adresează unuia sau mai multor destinatari ori tuturor destinatarilor şi nu poate fi obligată să sesizeze prioritar un anumit destinatar.
 
O astfel de redactare exprimă intenţia legiuitorului de crea o reglementare care să faciliteze efectiv aducerea la cunoştinţă publică a încălcărilor legii. Posibilitatea de adresare direct presei, comisiilor parlamentare, ONG-urilor sau altor organisme are ca scop eliminarea oricăror bariere formale din calea dezvăluirilor, inclusiv a barierelor constând în trepte ierarhice interne obligatoriu de urmat.
 
 
 
REMARCĂ
Potrivit art. 11 din Legea nr. 571/2004, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi (mai precis, de la 20 decembrie 2004), autorităţile publice, instituţiile publice şi celelalte unităţi bugetare prevăzute la art. 2 au obligaţia să îşi pună de acord regulamentele de ordine interioară cu prevederile Legii nr. 571/2004.
 
Aceasta înseamnă că şi în regulementele de ordine interioară/regulamentele interne/regulamentele de organizare şi funcţionare ale SRTv, SRR si AGERPRES ar fi trebuit introduse prevederi în acord cu art. 6 din Legea nr. 571/2004, în sensul că sesizarea privind încălcarea legii sau a normelor deontologice şi profesionale poate fi adresată, la libera alegere a persoanei, unuia sau mai multor dintre următorii: presa, comisiile parlamentare, organele judiciare/ANI, şefului ierarhic, conducătorului entităţii, organizaţiilor profesionale, sindicale sau patronale, ONG-urilor.
 
Din păcate, reglementarile interne ale celor 3 entităţi au fost modificate după intrarea în vigoare a Legii 571/2004, dar modificările nu corespund cerinţelor acestei legi.
 
*
 
VIII. Regulamentele interne ale SRR, SRTv, AGERPRES
 
Astfel, actualul Regulament intern al SRR nu este în concordanţă cu prevedrile art. 6 din Legea nr. 571/2004, întrucât prevede în art. 17 că:
„Art. 17
(1) Personalul din SRR poate avertiza în interes public printr-o sesizare făcută cu bună-credinţă cu privire la orice faptă care presupune o încălcare a legii, a deontologiei profesionale sau principiilor bunei administrări, eficienţei, eficacităţii, economicităţii şi transparenţei.
(2) Sesizarea va fi adresată directorului general al instituţiei.
(3) Directorul general va comunica în scris petentului, în termen de 30 de zile de la primirea sesizării decizia şi/sau măsurile dispuse pentru soluţionarea situaţiei.
(4) Persoanele încadrate în SRR şi care sesizează încălcări ale legii săvârşite în cadrul instituţiei se bucură de prevederile Legii nr. 571/2004 privind avertizorul public.”
 
Art. 67 din acelaşi regulament include în noţiunea de abatere disciplinară şi încălcarea regulamentului intern. De aceea, adresarea sesizării de integritate altui destinatar decât directorului general al instituţiei (de exemplu, presei) constituie abatere disciplinară, ca încălcare a unei norme din regulament (art. 17 alineat 2 - care prevede explicit şi restrictiv cui trebuie adresată sesizarea de integritate).
 
Se observă că art. 17 alineat 2 din Regulament, care prevede obligativitatea adresării sesizărilor de integritate directorului general al instituţiei, încalcă în mod vădit dispoziţia legală (art. 6 din Legea nr. 571/2004) potrivit căreia sesizarea de integritate poate fi adresată, la alegerea persoanei, direct presei sau/şi altor organisme exterioare SRR.
 
În acest context, este de subliniat prevederea art. 4 lit. d) teza II din Legea 571/2004, din cadrul principiului nesancţionării abuzive, potrivit căreia „În cazul avertizării în interes public, nu sunt aplicabile normele deontologice sau profesionale de natură să împiedice avertizarea în interes public.”
 
 
Nici Regulamentul de organizare şi funcţionare al SRTv nu este în concordanţă cu prevederile art. 6 din Legea nr. 571/2004. Astfel, la pct. 4 din Capitolul V.6 – Obligaţii din Regulament se prevede că:
„V.6 – Obligaţii
…………..
4. În cazul în care salariaţii SRTv constată orice fel de încălcare a legislaţiei în vigoare, a deontologiei sau a principiilor bunei administrări, eficienţei, eficacităţii, economicităţii şi transparenţei, aceştia au obligaţia de a transmite în scris Cancelariei PDG, o avertizare în interes public prin care să sesizeze faptele constatate.”
 
De asemenea, la pct. 5 din Capitolul V.6 – Obligaţii din Regulament se prevede şi un termen (foarte scurt) în care trebuie formulată sesizarea:
 
„V.6 – Obligaţii
……………..
5. Avertizarea în interes public se va face în termen de 5 zile de la constatarea încălcării legislaţiei în vigoare, a deontologiei sau a principiilor bunei administrări, eficienţei, eficacităţii, economicităţii şi transparenţei.”
 
Obligaţia ca sesizarea de integritate să fie transmisă în scris cancelariei PDG (a cărei încălcare constituie şi se sancţionează ca abatere disciplinară ), este în contradicţie vădită cu prevederea legală (art. 6 din Legea nr. 571/2004) potrivit căreia sesizarea de integritate poate fi adresată, la alegerea persoanei, direct presei sau/şi altor organisme exterioare SRTv. Totodată, prevederea unui termen pentru formularea sesizării este de natură a restrânge nelegal dreptul de a sesiza, întrucât Legea nr. 571/2004 nu prevede un anumit termen în care sesizarea trebuie făcută. Prevederea în regulament a unui termen de sesizare este o adăugare nepermisă la lege şi are drept consecinţă impunerea pentru avertizor a unei obligaţii suplimentare, neprevăzute de lege. De altfel, nici în „legea generală” a petiţiilor (sesizări/reclamaţii/cereri), respectiv Ordonanţa nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, nu se prevede vreun termen în care sesizările sau reclamaţiile trebuie formulate, dar se prevede un termen în care entităţile sesizate trebuie să răspundă.
 
La pct. 9 şi 10 ale Capitolului V.7 – Interdicţii din Regulamentul de organizare şi funcţionare al SRTv este interzis explicit dreptul avertizorului de integritate de a face publice încălcările constatate în cadrul SRTV, ceea ce constituie o încălcare evidentă a art. 6 din Legea 571/2004, care conferă dreptul avertizorului de a se adresa presei şi altor organisme exterioare SRTv. Iată ce prevăd pct. 9 şi 10 ale Capitolului V.7 – Interdicţii din Regulament:
„9. Personalul angajat al Societăţii Române de Televiziune nu poate să facă publice, indiferent de mijloacele de comunicare în masă, opiniile sale negative referitoare la nemulţumirile privind organizarea şi funcţionarea serviciului public de televiziune înainte de a se folosi de drepturile asigurate prin prezentul Regulament.
10. Personalul angajat al Societăţii Române de Televiziune nu poate să facă publice, indiferent de mijloacele de comunicare în masă, opiniile sale cu privire la activitatea sa sau a instituţiei, organizarea SRTv şi/sau a personalului acestei instituţii decât prin intermediul Direcţiei Marketing şi Comunicare de Produs sau al Cancelariei PDG.”
 
Este de menţionat că, potrivit pct. 5 lit. i) al Capitolului V.8 – Sancţiuni din Regulamentul de organizare şi funcţionare al SRTv, adresarea unei sesizări de integritate care priveşte fapte din SRTv în alte condiţii decât cele stabilite prin Regulament (adică, în termen de 5 zile de la constatare şi nepublic, adică doar către cancelaria PDG) constituie o abatere disciplinară deosebit de gravă care se poate sancţiona direct cu concedierea persoanei. Textul este următorul:
„V.8. SANCŢIUNI
…………..
5. Sunt considerate fapte deosebit de grave, respectiv abateri disciplinare, care pot conduce la concedierea/desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al salariatului următoarele:
…………
i) exprimarea publică, indiferent de mijloace, a unor opinii critice la adresa serviciului public de televiziune în afara cadrului stabilit de prezentul Regulament.
………..”.
 
Și această reglementare de la pct. 5 lit. i) al Capitolului V.8 – Sancţiuni din Regulamentul de organizare şi funcţionare al SRTv este în contradicţie vadită cu prevederea legală (art. 6 din Legea nr. 571/2004) potrivit căreia sesizarea de integritate poate fi adresată, la alegerea persoanei, direct presei sau/şi altor organisme exterioare SRTV prin care se realizează publicitatea sesizării (comisii parlamentare, ONG-uri, organizaţii profesionale, sindicale sau patronale).
 
Și în acest caz este de subliniat prevederea art. 4 lit. d) teza II din Legea 571/2004, din cadrul principiului nesancţionării abuzive, potrivit căreia „În cazul avertizării în interes public, nu sunt aplicabile normele deontologice sau profesionale de natură să împiedice avertizarea în interes public.”
 
 
De asemenea, Regulamentul intern al AGERPRES nu este în concordanţă cu prevederile art. 6 din Legea nr. 571/2004. Astfel, art. 10 prevede că sesizarea de integritate trebuie adresată numai consiliului director:
„Art. 10. – Personalul din AGERPRES poate avertiza, în interes public, printr-o sesizare făcută cu bună-credinţă Consiliului Director cu privire la orice faptã care presupune o încălcare a legii, a deontologiei profesionale sau a principiilor bunei administrări, eficienţei, eficacităţii, economicităţii şi transparenţei, în conformitate cu Legea nr. 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii.”
 
Și în acest caz, adresarea sesizării de integritate unui alt destinatar decât consiliului director (de exemplu, presei) constituie abatere disciplinară. Această concluzie rezultă din art. 49 al. 3 şi 5 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al AGERPRES, potrivit căruia constituie abatere disciplinară nerespectarea prevederilor din Regulamentul intern.
 
Este evident că art. 10 din Regulament, care prevede obligativitatea adresării sesizărilor de integritate consiliului director al instituţiei, încalcă în mod vădit dispoziţia legală (art. 6 din Legea nr. 571/2004) potrivit căreia sesizarea de integritate poate fi adresată, la alegerea persoanei, direct presei sau/şi altor organisme exterioare AGERPRES.
 
Din nou, subliniem prevederea art. 4 lit. d) teza II din Legea 571/2004, din cadrul principiului nesancţionării abuzive, potrivit căreia „În cazul avertizării în interes public, nu sunt aplicabile normele deontologice sau profesionale de natură să împiedice avertizarea în interes public.”
 
*
 
 
IX. Este corect să se prevadă în „reglementări interne” (regulamente, contract colectiv, contract individual etc.) reguli derogatorii de la Legea nr. 571/2004, care restrâng aplicarea acestei legi?
 
NU. Am dat ca exemplu de încălcare a Legii 571/2004 unele prevederi din regulamente, dar astfel de restricţii pot să apară şi în alte reglementări ale drepturilor şi obligaţiilor personalului celor 3 entităţi. Ele nu vor putea fi opuse persoanei, chiar dacă a semnat pentru ele, întrucât aplicarea unei legi este obligatorie, iar persoanele, fizice sau/şi juridice, nu pot încheia contracte sau alte înţelegeri prin care să convină ca o anumită lege sau anumite articole dintr-o lege nu li se aplică.
 
De aceea, este absolut necesar ca regulamentele celor 3 instituţii să fie modificate în sensul includerii în acestea a prevederilor corespunzătoare celor din art. 6 din Legea nr. 571/2004, care permit ca sesizarea de integritate să fie adresată, la libera alegere a persoanei, oricăruia dintre destinatarii prevăzuţi de lege şi fără vreo ordine de prioritate. În măsura în care există şi alte reglementări care conţin prevederi contrare Legii 571/2004, toate regulile pe care le conţin şi sunt contrare acestei legi vor trebui eliminate.
 
Dar, chiar în situaţia în care aceste regulamente nu vor fi modificate, avertizorul are dreptul să ignore respectivele interdicţii şi să procedeze, conform propriei alegeri, la sesizarea alternativă sau cumulativă a presei ori a altor entităţi, potrivit art. 6 din Legea 571/2004. Acest drept de a ignora regluamentele care impiedică avertizarea publică îi este conferit de art. 4 lit. d) teza II din Legea 571/2004, din cadrul principiului nesancţionării abuzive, potrivit căruia „În cazul avertizării în interes public, nu sunt aplicabile normele deontologice sau profesionale de natură să împiedice avertizarea în interes public.”
 
 
*
 
X. Cum este protejat avertizorul de integritate?
 
În esenţă, în art. 7 – 9 şi în art. 4 din Legea 571/2004 sunt prevăzute 4 măsuri de protecţie pentru avertizor:
 
1. Interzicerea sancţionării disciplinare/administrative a avertizorului pentru sesizări de integritate făcute cu bună-credinţă
2. Protejarea datelor de identitate ale avertizorului, dar numai pentru anumite sesizări de integritate
3. Asigurarea unei publicităţi sporite a cercetării disciplinare a avertizorului pentru un act de avertizare
4. Prevederea în lege a unor principii care guvernează protecţia avertizării în interes public.
 
 
1. Interzicerea sancţionării disciplinare/administrative a avertizorului pentru sesizări de integritate făcute cu bună-credinţă (art. 9 din Legea 571/2004)
 
Consecinţe practice ale acestei interdicţii legale:
 
A) Dacă în urma verificării sesizării de integritate se constată că avertizorul a acţionat cu rea-credinţă, el va putea fi sancţionat disciplinar pentru că a formulat această sesizare, întrucât legea protejează numai pe avertizorii care acţionează cu bună-credinţă (pentru detalii cu privire la noţiunea de bună-credinţă, a se vedea pct. 3 şi 5 din prezentul ghid)
 
B) Instanţa poate dispune anularea sancţiunii disciplinare sau administrative aplicate unui avertizor, dacă sancţiunea a fost aplicată ca urmare a unei avertizări în interes public, făcută cu bună-credinţă.
 
Consecinţa practică specifică SRR, SRTv, AGERPRES – Dacă personalul acestor instituţii este sancţionat disciplinar pe motiv că, deşi a formulat cu bună-credinţă o sesizare de integritate, a încălcat prevederile din regulamentele interne care impun interdicţia de adresare către presă sau către alte organisme exterioare directorului general al instituţiei, cancelariei PDG sau consiliului director, instanţa va putea anula sancţiunea disciplinară[26].
 
 
C) Instanţa verifică proporţionalitatea sancţiunii aplicate avertizorului pentru o abatere disciplinară, prin compararea cu practica sancţionării sau cu alte cazuri similare din cadrul aceleiaşi autorităţi publice, instituţii publice sau unităţi bugetare, pentru a înlătura posibilitatea sancţionării ulterioare şi indirecte a actelor de avertizare în interes public, protejate prin prezenta lege.
 
 
OBSERVAŢIE . S-ar putea reproşa acestui text lege, care interzice formal sancţionarea disciplinară a avertizorului pentru sesizarea făcută cu bună-credinţă, o anumită inocenţă nejustificată a legiuitorului. Aceasta deoarece, în realitate, „sancţionarea” avertizorului care „dă din casă” cunoaşte forme mult mai rafinate decât represiunea faţişă pe motiv că a făcut acea sesizare. De exemplu, o formă disimulată de represiune poate consta într-un exces de zel al superiorilor avertizorului în a verifica/supraveghea modul în care acesta îşi desfăşoară activitatea şi în a vâna cele mai mici greşeli (conduită la limita hărţuirii, fără însă a putea fi calificată ca hărţuire). Astfel, se poate ajunge la o situaţie întâlnită în realitate, în care avertizorul nu este sancţionat/dat afară, ci pleacă singur, pentru a pune capat „hachiţelor” zilnice pe care trebuie să le suporte.
 
 
*
 
2. Protejarea datelor de identitate ale avertizorului, dar numai pentru anumite sesizări de integritate (art. 7 alin. 2 şi art. 8 din Legea 571/2004)
 
Legea prevede 2 situaţii în care datele de identitate ale avertizorului sunt protejate, prin ascunderea identităţii[27]:
 
A) Cel reclamat prin avertizarea în interes public este şef ierarhic, direct sau indirect, ori are atribuţii de control, inspecţie şi evaluare a avertizorului.
Art. 7 al. 2 din lege prevede ca, în acest caz, identitatea avertizorului va fi protejată obligatoriu, prin ascunderea identităţii, de către comisia de disciplină sau alt organism similar care îl anchetează pe cel reclamat.
 
Legea nu prevede că este nevoie de o cerere/solicitare formulată de avertizor pentru protejarea identităţii, de unde rezultă că măsurile de protejare a identităţii trebuie luate de comisie, din proprie iniţiativă.
 
Se observă că obligaţia de protejare a identităţii avertizorului este prevăzută de lege numai pentru comisia care-l cercetează pe „şeful” reclamat, dar nu şi pentru cel/cei care au primit sesizarea de integritate sau care au intrat în contact cu ea anterior acelei comisii. Această omisiune din lege este de natură a diminua protecţia cuvenită avertizorului de integritate.
 
B) Protejarea identităţii avertizorului care sesizează fapte de o anumită natură, respectiv[28]:
- infracţiuni de corupţie;
- infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie;
- infracţiuni în legătură directă cu infracţiunile de corupţie;
- infracţiunile de fals;
- infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul;
- infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene.
 
Legea prevede că protejarea identităţii avertizorului trebuie făcută din oficiu[29] . Aceasta înseamnă că oricine primeşte sau intră în contact cu o sesizare de integritate privind infracţiuni de corupţie, în sens larg (inclusiv infracţiunile asimilate şi cele în legătură directă cu corupţia), infracţuni de fals, infracţiuni de neglijenţă în serviciu, abuz în serviciu, purtare abuzivă, conflict de interese, infracţiuni privind „fondurile europene” are obligaţia ca, din proprie iniţiativă, fără a fi nevoie de vreo cerere/solicitare în acest sens din partea avertizorului, să protejeze, să nu facă cunoscută altora identitatea avertizorului [30].
 
OBSERVAŢIE. Realitatea de zi cu zi aduce tot mai multe argumente în sensul că un secret este din ce în ce mai greu de păstrat de către persoane/structuri care nu au o pregătire/educaţie specială în acest sens. „Scurgerile” de informaţii din diverse domenii sunt relativ frecvente şi nu există motive pentru a crede că informaţiile privind identitatea avertizorului sunt mai în siguranţă decât celelalte informaţii.
 
De aceea, chiar dacă există o prevedere legală în sensul protejării identităţii avertizorului pentru anumite cazuri de sesizări, simpla inserare în lege a unui text nu oferă, în practică, şi garanţiile reale că acel text va putea fi aplicat eficient şi că el va putea funcţiona ca o pavăză reală pentru avertizor.
 
Tot în practică, cea mai bună metodă de protejare a identităţii unei persoane este ca aceasta să nu fie cunoscută de la bun început. Dar, dacă identitatea reală este cunoscută de mai multe persoane, din diverse entităţi, care pot primi sesizarea de integritate şi abia după aceea se pune problema ca persoanele care au intrat în contact cu sesizarea să protejeze identitatea cunoscută, şansele ca această protecţie să fie şi efectivă scad direct proporţional cu numărul persoanelor implicate în acest cerc.
 
Din aceste motive, se poate pune în discuţie posibilitatea protejării identităţii avertizorului chiar din momentul întocmirii sesizării privind anumite categorii de fapte, considerate grave şi pentru care există un interes crescut din partea societăţii pentru a fi combătute. Cu alte cuvinte, este vorba despre (re)deschiderea unei alte discuţii, în legătură cu sesizările anonime.
 
Regula general aplicabilă în cazul oricăror petiţii, sesizări, reclamaţii etc. este că anonimele nu se iau în considerare. Legea cadru a petiţiilor (OG 27/2002) prevede în art.7 că anonimele se clasează pentru acest motiv.
 
După cum am arătat, şi în cazul sesizărilor de integritate regula este că sesizarea trebuie semnată de avertizor, care trebuie să-şi indice numele real şi domiciliul real.
 
Și în materie penală, un denunţ nesemnat sau fără datele de identificare ale denunţătorului nu poate constitui un act valabil de sesizare a organelor de anchetă (parchet, poliţie).
 
Numai că, dacă sesizarea anonimă în materie penală (deci, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni) cuprinde descrieri exacte şi detaliate ale unor fapte şi indică/prezintă dovezi certe, probe concrete şi verificabile, care atestă existenţa faptelor relatate, ea va putea fi valorificată ca temei pentru sesizarea din oficiu a organelor de anchetă. În acest sens, art. 221 din Codul de procedură penală prevede că organul de urmărire penală este obligat să se sesizeze din oficiu atunci când află pe orice altă cale (alta decât plângerea sau denunţul semnate, deci şi pe calea unei sesizări anonime) că s-a săvârşit o infracţiune.
 
Deci, în materie penală este posibil ca o sesizare anonimă, dar care conţine date concrete şi indică/prezintă probe certe cu privire la săvârşirea unei infracţiuni poate constitui o informaţie rezonabilă care să stea la baza unei sesizări din oficiu.
 
Această practică ar putea fi transferată şi în cazul sesizărilor de integritate pentru anumite categorii de fapte: infracţiuni de corupţie în sens larg, infracţiuni de fals, infracţiuni de neglijenţă în serviciu, abuz în serviciu, purtare abuzivă, conflict de interese, infracţiuni privind „fondurile europene”. Dacă sesizarea este anonimă, dar în conţinutul său sunt descrise exact şi detaliat fapte cu privire la care se şi indică/prezintă dovezi certe, probe concrete şi verificabile, care atestă existenţa faptelor relatate, ar trebui ca şi acestor sesizări să li se dea curs, în sensul de a proceda la verificări privind, cel puţin, veridicitatea celor sesizate. Descrierea faptelor şi indicarea/prezentarea/anexarea probelor, a dovezilor concludente pot constitui indicii de seriozitate şi veridicitate a sesizării, iar faptul că ea are caracter anonim nu ar trebui să afecteze problema substanţă, cea a existenţei unei încălcări a legii, încălcare care există în mod independent de indicarea sau nu a identităţii autorului sesizării.
 
Desigur, discuţiile sunt ceva mai complexe, se poate discuta despre lipsa de moralitate a unei sesizări anonime, despre „laşitatea” autorului şi despre imposibilitatea tragerii la răspundere penală pentru denunţare calomnioasă a celor care acţionează cu rea-credinţă, dar o dezbatere şi o abordare pragmatică a chestiunii va lămuri măcar ordinea actuală de priorităţi din societate. Mai precis, dacă dezvăluirea faptelor ilicite grave şi actuale (corupţie, conflict de interese etc.) are prioritate sau nu în faţa regulii de până acum că sesizările anonime nu se iau în seamă.
 
Este adevărat că, în cazul unei sesizări anonime, avertizorul nu va putea beneficia de măsurile de protecţie prevăzute de Legea 571/2004, pentru că se pune problema - dificilă - de a dovedi că este autorul sesizării anonime, numai că el nici nu va mai avea nevoie de acele măsuri de protecţie, întrucât va avea identitatea protejată încă de la început, ca efect al anonimizării sesizării şi, din acest motiv, nu va mai putea fi supus acţiunilor de pedepsire/răzbunare din cadrul autorităţii/instituţiei publice/unităţii bugetare din care face parte.
 
Ca o concluzie, ar fi de dorit ca Legea 571/2004 să conţină o reglementare şi cu privire la regimul sesizărilor de integritate „anonime” care prezintă cel puţin aparenţa veridicităţii . Aceasta deoarece trebuie avute în vedere realităţile ce ţin de actualitatea şi specificul mediului social,  realităţi în care devine deosebit de riscantă denunţarea unor fapte grave de către cei care au aflat de săvârşirea lor. În astfel de cazuri, indicarea numelui şi adresei îl pot transforma pe avertizor într-o ţintă foarte vizibilă şi accesibilă, ceea ce justifică, într-o măsură substanţială, dorinţa acestuia de a-şi păstra anonimatul. Avertizorul de integritate nu trebuie să fie, întotdeauna, un erou, iar actul de avertizare nu trebuie să fie accesibil doar eroilor. Altfel, el va deveni la fel de rar ca şi eroii.
 
*
 
C) Asigurarea unei publicităţi sporite a cercetării disciplinare a avertizorului pentru un act de avertizare (art. 7 alin. 1 din Legea 571/2004)
 
Avertizorul de integritate poate fi supus unei proceduri de sancţionare disciplinară/administrativă pentru un act de avertizare, de exemplu în cazul în care sesizarea a fost făcută de avertizor cu rea-credinţă.
 
Într-o astfel de situaţie, legea prevede că, la cererea avertizorului cercetat disciplinar ca urmare a unui act de avertizare, comisiile de disciplină sau alte organisme similare din cadrul autorităţilor/instituţiilor publice sau al altor unităţi bugetare au obligaţia de a invita presa şi un reprezentant al sindicatului sau al asociaţiei profesionale. Anunţul se face prin comunicat pe pagina de Internet a autorităţii/instituţiei publice sau a unităţii bugetare, cu cel puţin 3 zile lucrătoare înaintea şedinţei, sub sancţiunea nulităţii raportului şi a sancţiunii disciplinare aplicate.
 
Din reglementarea legală rezultă următoarele:
1. Publicitatea sporită este prevăzută de lege numai pentru cazurile de cercetare disciplinară a avertizorului pentru un act de avertizare. Rezultă că dacă avertizorul este cercetat pentru altă abatere disciplinară decât un act de avertizare, el nu va putea solicita publicitatea sporită;
2. Publicitatea sporită constă în invitarea presei şi a unui reprezentant al sindicatului sau al asociaţiei profesionale pentru a asista la lucrările comisiei de disciplină sau ale altor organisme similare din cadrul autorităţilor/instituţiilor publice sau celorlalte unităţi care intră sub incidenţa Legii 571/2004;
3. Publicitatea sporită trebuie cerută de avertizor, deci nu se dispune din oficiu (legea nu prevede o anumită formă a cererii, deci ea ar putea fi formulată şi oral; dar, pentru a se putea dovedi, în caz de nevoie, că o astfel de cerere a fost făcută, este recomandabil ca ea să fie formulată în scris);
4. Odată cerută de avertizor, publicitatea sporită este obligatorie, în sensul că respectiva comisie de disciplină/organism similar comisiei de disciplină are obligaţia de a publica pe pagina de Internet a autorităţii/instituţiei publice/unităţii bugetare, cu cel puţin 3 zile lucrătoare înaintea şedinţei, un anunţ prin care presa şi un reprezentant al sindicatului sau al asociaţiei profesionale sunt invitaţi să asiste la lucrări.
Drept consecinţă, în cazul în care anunţul-invitaţie a fost postat în locul şi în termenul prevăzute de lege, lucrările comisiei pot avea loc, chiar dacă nu se prezintă niciun reprezentant al presei sau al sindicatului/asociaţiei. Pentru a da mai multă eficienţă informării/invitării presei şi a reprezentaţilor sindicatului /asociaţiei profesionale (care, probabil, nu accesează zilnic pagina de internet a respectivei autorităţi/instituţii în căutare de anunţuri de şedinţe cu publicitate lărgită), este recomandabil ca, după ce a depus la comisie cererea de asigurare a publicităţii lărgite, avertizorul să ia legătura cu reprezentanţii presei şi ai sindicatului/asociaţiei profesionale pentru a-i informa şi pe cale directă despre data, locul şi obiectul şedinţei comisiei de disciplină;
5. Dacă anunţul-invitaţie nu a fost postat în locul şi în termenul prevăzute de lege, comisia va trebui să-şi amâne lucrările, până când condiţiile legale de asigurare a publicităţii vor fi îndeplinite. În cazul în care comisia îşi continuă lucrările cu încălcarea acestor condiţii de informare a reprezentanţilor presei şi ai sindicatului/asociaţiei profesionale, legea prevede că raportul întocmit şi sancţiunea aplicată sunt nule absolut . Desigur, constatarea nulităţii absolute se face de instanţa de judecată, în cadrul unui proces ce va trebui iniţiat de avertizor şi în care va ataca în instanţă sancţiunea ce i-a fost aplicată cu încălcarea legii. În acest caz, avertizorul va trebui să dovedească:
- că a fost cercetat şi sancţionat disciplinar pentru un act de avertizare;
- că a formulat cerere pentru publicitate lărgita a şedinţei şi că respectiva comisie nu şi-a îndeplinit obligaţia de a anunţa, în termenul legal şi/sau la locul legal (pagina de internet a autorităţii/instituţiei publice/unităţii bugetare) pe reprezentanţii presei şi ai sindicatului/asociaţiei profesionale în legătură cu data locul şi obiectul şedinţei.
 
Este de remarcat că anunţul-invitaţie postat pe pagina de internet trebuie adresat atât reprezentaţilor presei, cât şi celor ai sindicatului/asociaţiei profesionale. Dacă anunţul este adresat doar reprezentanţilor presei sau doar reprezentanţilor sindicatului/asociaţiei profesionale, legea nu a fost respectată. De asemenea, dacă anunţul este adresat corect, dar este postat cu mai puţin de 3 zile lucrătoare înainte de data şedinţei, legea nu este respectată. Totodată, dacă anunţul este făcut cu 3 zile lucrătoare înainte de şedinţă, dar nu este postat pe pagina de internet a autorităţii/instituţiei publice/unităţii bugetare, ci în alt loc, legea nu a fost respectată. De fiecare dată, nerespectarea legii, atrage sancţiunea nulităţii absolute a raportului întocmit şi a sancţiunii aplicate.
 
 
*
 
D) Prevederea în lege a unor principii care guvernează protecţia avertizării în interes public (art. 4 din Legea 571/2004)
 
În art. 4 din Legea 571/2004 sunt prevăzute 8 principii care guvernează protecţia avertizării în interes public. Cu excepţia prevederii care lipseşte de aplicabilitate normele deontologice sau profesionale emise de autorităţi/instituţii publice care sunt de natură să împiedice avertizarea în interes public (art.  4 lit. b teza II din Legea 571/2004), se poate afirma că aceleaşi 8 principii guvernează nu numai o avertizare de integritate, ci, în general, orice formă de exercitare a dreptului de a adresa petiţii, sesizări, reclamaţii etc.
 
Ar fi fost mult mai util pentru buna funcţionare a mecanismului avertizorilor de integritate ca art. 4 să conţină mult mai multe prevederi specifice acestui gen aparte de sesizare.
 
Cele 8 principii prevăzute în art. 4 din Legea 571/2004 sunt următoarele:
 
- principiul legalităţii = entităţile publice au obligaţia de a respecta drepturile şi libertăţile cetăţenilor, normele procedurale, libera concurenţă şi tratamentul egal acordat beneficiarilor serviciilor publice, potrivit legii;
 
- principiul supremaţiei interesului public = ordinea de drept, integritatea, imparţialitatea şi eficienţa autorităţilor/instituţiilor publice sunt ocrotite şi promovate de lege;
 
- principiul responsabilităţii = orice persoană care semnalează încălcări ale legii este datoare să susţină reclamaţia cu date sau indicii privind fapta săvârşită;
 
- principiul nesancţionării abuzive  = nu pot fi sancţionate persoanele care reclamă ori sesizează încălcări ale legii, direct sau indirect, prin aplicarea unei sancţiuni inechitabile şi mai severe pentru alte abateri disciplinare. Face parte din acest principiu şi regula potrivit căreia în cazul avertizării în interes public, nu sunt aplicabile normele deontologice sau profesionale de natură să împiedice avertizarea în interes public ;
 
- principiul bunei administrări = autorităţile publice, instituţiile publice şi celelalte entităţi prevăzute la art. 2 sunt datoare să îşi desfăşoare activitatea în realizarea interesului general, cu un grad ridicat de profesionalism, în condiţii de eficienţă, eficacitate şi economicitate a folosirii resurselor;
 
- principiul bunei conduite = este ocrotit şi încurajat actul de avertizare în interes public cu privire la aspectele de integritate publică şi bună administrare, cu scopul de a spori capacitatea administrativă şi prestigiul autorităţilor publice, instituţiilor publice şi al celorlalte entităţi;
 
- principiul echilibrului = nicio persoană nu se poate prevala de prevederile prezentei legi pentru a diminua sancţiunea administrativă sau disciplinară pentru o faptă a sa mai gravă;
 
- principiul bunei-credinţe = este ocrotită persoana încadrată într-o autoritate publică, instituţie publică sau în altă entitate, care a făcut o sesizare, convinsă fiind de realitatea stării de fapt sau că fapta constituie o încălcare a legii. După cum am mai arătat, principiul prezumării bunei-credinţe este un principiu aplicabil în orice materie, civilă sau penală, dintr-un sistem de drept, deci nu poate fi considerat un principiu dedicat în mod special protecţiei avertizorului.
 
--------------------------------------------------------------------------------

[1] Ministere; secretariate (exemplu: Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989); administraţii (exemplu: Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat); agenţii (exemplu: Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale; Agenţia Nucleară; Agenţia Română pentru Investiţii Străine; Agenţia Naţională pentru Sport; Agenţia pentru Strategii Guvernamentale; Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie; Agenţia Naţională Anti-Doping; Agenţia de Compensare pentru Achiziţii de Tehnică Specială); autorităţi (exemplu: Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului) ; autorităţi naţionale (exemplu: Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor; Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie; Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap; Autoritatea Naţională pentru Tineret; Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice; Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor; Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei; Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei; Autoritatea Naţională pentru Resurse Minerale); comisii (exemplu: Comisia Naţională de Prognoză; Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare); direcţii (exemplu: Direcţia Generală a Vămilor); institute (exemplu: Institutul Naţional de Statistică; Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului); inspectorate (exemplu: Inspectoratul General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei; Inspectoratul de Stat în Construcţii); oficii (exemplu:. Oficiul Român pentru Drepturile de Autor; Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale; Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat; Oficiului Român pentru Adopţii; Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor; Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci).
[2] Consilii judeţene, consilii locale, primării.
[3] Exemple de autorităţi adminstrative autonome: Banca Naţională a României, Consiliul Concurenţei, Consiliul Naţional al Audiovizualului, Serviciul Român de Informaţii - SRI, Serviciul de Informaţii Externe - SIE, Avocatul Poporului, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii - CNSAS, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Consiliul Economic şi Social, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării - CSAT.
[4] În cazul comisiilor/consiliilor/organelor colegiale nu este vorba, evident, despre persoane angajate în astfel de structuri, ci de persoane numite în cadrul acestora.
[5] După cum rezultă din chiar denumirea Capitolului IV din Legea 571/2004, noţiunea de „încadrat” se referă, în general, la orice categorie de personal al autorităţii/instituţiei publice: funcţionari publici, personal contractual şi orice alte categorii de personal.
[6] Principiul eficienţei utilizării fondurilor publice este prevăzut expres în art. 2 al. 2 lit. f) din Ordonanţa de urgenţă nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.
[7] În enumerarea din art. 3 lit. a din Legea nr. 571/2004 sunt prevăzute expres şi „eficienţa”, şi „eficacitatea”. În DEX, însă, cei doi termeni au acelaşi înţeles.
[8] Rentabilităţii. Tot din familia eficienţei.
[9] Principiile transparenţei sunt explicit  prevăzute în Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în adminstraţia publică şi în Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.
[10] Potrivit art. 4 lit h) din Legea 571/2004, persoana care formulează o sesizare este de bună-credinţă dacă a acţionat convinsă fiind de:
-          realitatea stării de fapt
sau că
-          fapta constituie o încălcare a legii.
Este de remarcat că legea foloseşte conjuncţia disjunctivă „sau”, (iar nu conjuncţia copulativă „şi”), motiv pentru care, pentru a fi de bună-credinţă, este suficient ca persoana care face sesizarea să fie convinsă de realitatea stării de fapt pe care o descrie, fără a fi necesar şi să cunoască precis dacă acea faptă constituie sau nu o încălcare a legii. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca avertizorul să fie convins atât de realitatea stării de fapt, cât şi de caracterul ilicit al faptei, atunci, în textul art. 4 lit. h) din Legea 571/2004 ar fi folosit conjuncţia „şi” în loc de „sau”.
 
[11] Potrivit art. 7 lit. a) din Legea 571/2004, avertizorii în interes public beneficiază de prezumţia de bună-credinţă . Deşi această prezumţie de bună-credinţă este menţionată, în art. 7 din Legea 571/2004, printre măsurile de protecţie specifice pentru avertizori, ea nu face altceva decât să cloneze principiul fundamental pentru un sistem de drept, cel al prezumării bunei-credinţe în orice materie, civilă sau penală. Prezumţia bunei-credinţe din materia civilă are drept corespondent principiul prezumţiei de nevinovăţie în materie penală.
[12] Art. 4 lit. h) din Legea 571/2004 prevede principiul bunei-credinţe, conform căruia este ocrotită persoana încadrată într-o autoritate publică, instituţie publică sau în altă unitate bugetară dintre cele prevăzute la art. 2, care a făcut o sesizare, convinsă fiind de realitatea stării de fapt sau că fapta constituie o încălcare a legii.
 
[13] Potrivit art. 5 al. 1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, constituie infracţiuni de corupţie:
- luarea de mită (art. 254 cod penal);
- darea de mită (art. 255 cod penal);
- primire de foloase necuvenite (art. 256 cod penal);
- trafic de influenţă (art. 257 cod penal);
- promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu (art. 6/1 din Legea nr. 78/2000);
- promisiunea, oferirea sau darea, direct ori indirect, de bani sau alte foloase unui funcţionar al unui stat străin ori al unei organizaţii publice internaţionale, pentru a îndeplini sau a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, în scopul obţinerii unui folos necuvenit în cadrul operaţiunilor economice internaţionale (art. 8/2 din Legea nr. 78/2000).
 
[14]Infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie  sunt prevazute în art. 10 – 13 din Legea nr. 78/2000:
- stabilirea, cu intenţie, a unei valori diminuate, faţă de valoarea comercială reală, a bunurilor aparţinând operatorilor economici la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar, comisă în cadrul acţiunii de privatizare ori de executare silită, de reorganizare sau lichidare judiciară ori cu ocazia unei operaţiuni comerciale, ori a bunurilor aparţinând auto