Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:13 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Google invită elevii să-i redeseneze logo-ul pentru Ziua Naţională a României

ro

13 Sep, 2012 18:18 1140 Marime text

Google lansează "Doodle 4 Google", o competiţie naţională prin care invită copiii să creeze un desen cu tema ‘România mea este ...', prin care să exprime ce reprezintă ţara noastră pentru fiecare dintre ei.

Concursul de creaţie se adresează copiilor cu vârste între 6 şi 14 ani, ce urmează cursurile primare sau gimnaziale ale tuturor şcolilor din România. Desenul marelui câştigător al concursului va apărea pe 1 Decembrie, pe pagina de start a Google România, pentru a fi admirat de milioane de români. Micul artist va primi şi un premiu în valoare de 15.000 RON, iar finaliştii, în număr de zece, vor fi premiaţi cu tablete. De asemenea, şcolile din care provin primii 5 clasaţi în funcţie de voturi vor primi câte o bursă de tehnologie în valoare de 20.000 RON.

Copiii pot fi înscrişi în concurs de către părinţi, învăţători sau profesori, respectând regula unui singur desen înscris pentru fiecare copil. Desenele pot fi trimise prin poştă sau e-mail, alături de formularul de înscriere disponibil pe pagina google.ro/doodle4google. Termenul limită de trimitere a desenelor este 15 octombrie.

Într-o primă etapă, echipa Google România va selecta cele mai frumoase 250 de lucrări din cele înscrise în concurs. Juriul concursului va alege apoi cele mai reprezentative 30 desene, Dintre acestea, primele 10 desene finaliste vor fi alese prin vot public pe site-ul Doodle 4 Google România, iar desenul ce va obţine cel mai mare punctaj din întregul concurs va deveni marele câştigător. Votul publicului va putea fi exprimat online între 8 şi 27 noiembrie 2012, pe site-ul www.google.ro/doodle4google.

Juriul concursului Doodle 4 Google România este format din personalităţi din domeniul artistic, media şi educaţie, Nicolae Alexi, Adrian Boţan, Adrian Brăescu, Andreea Esca, Medeea Marinescu, Ioan T. Morar şi Cătălin Ştefănescu. Din juriu va face parte şi Sophia Foster-Dimino, membră a echipei care se ocupă de redesenarea logo-ului Google la aniversările pe care Google le sărbatoreşte la nivel internaţional şi local.

Concursul se va desfăşura sub tutela Ministerului Educaţiei şi cu sprijinul TVR.

Pentru mai multe detalii despre concurs, formulare de înscriere şi regulament vă invităm să vizitaţi pagina competiţiei: http://www.google.ro/doodle4google/

* * *

Despre doodles

Google îşi schimbă logo-ul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate anume care a schimbat lumea; în galeria celor mai recente logo-uri dedicate României s-au numărat Constantin Brâncuşi, George Enescu, I.L. Caragiale, Sergiu Celibidache, Mărţisorul sau Ziua Naţională a României. Competiţii similare pentru a decora pagina Google în momente speciale s-au organizat în peste 30 de ţări, România aflându-se la prima ediţie în acest an.

Doodles - reprezentări ocazionale ale logo-ului afişat pe prima pagină Google (www.google.ro) ce au acompaniat de-a lungul anilor toate căutările online făcute de utilizatorii noştri din întreaga lume. Când am creat primul nostru doodle nimeni nu şi-a imaginat că vor deveni atât de populare şi vor ajunge să fie considerate o parte integrantă a motorului nostru de căutare. Acum, mulţi dintre utilizatorii serviciului Google Search aşteaptă cu nerăbdare fiecare doodle nou iar unii dintre ei chiar le colecţionează!

Doodle-urile noastre au devenit cunoscute ca versiuni speciale ale logo-ului Google, care celebrează sărbători, aniversări şi zile de naştere ale unor artişti, figuri istorice şi oameni de ştiinţă faimoşi în întreaga lume. Fie că este vorba despre prima zi a primăverii, ziua de naştere a lui Albert Einstein sau a 50-a aniversare de la descoperirerea ADN-ului, echipa de artişti Google Doodle găseşte întotdeauna un mod prin care să sărbătorim aceste evenimente speciale.

Cum a apărut ideea acestor doodles?

În 1998, fondatorii Google - Larry şi Sergei au participat la festivalul Burning Man din deşertul Nevada. Pentru că au vrut să-şi anunţe utilizatorii că vor fi plecaţi în acea perioadă, au adăugat emblema festivalului în spatele logo-ului Google.

Primul doodle astfel creat fost unul relativ simplu, dar ideea de a decora logo-ul companiei cu ocazia unor evenimente extraordinare a fost neaşteptat de bine primită de către utilizatorii noştri, care au apreciat natura jucăuşă a acestor modificări. Doi ani mai târziu, în 2000, Larry şi Sergei l-au numit Dennis Hwang managerul echipei Doodle Google.

De atunci am creat peste 1000 doodles pentru paginile de start Google din întreaga lume, sărbătorind personalităţi ca Marie Curie, Ghandi sau personaje ca Batman. Unele dintre aceste doodles sunt publicate la nivel global (pe toate paginile de start locale) iar altele sunt create special pentru o anumită ţară.

Uneori avem mai multe doodle-uri diferite ce apar în paralel, astfel încât utilizatorii noştri din România pot vedea un doodle iar cei din Japonia un altul, cu totul diferit.

Doodle-urile noastre au început ca simple ilustraţii dar în timp acestea au evoluat, ca şi tehnologia, astfel încât am putut să oferim publicului doodle-uri sofisticate, ca cel dedicat aniversării primei publicări a poveştii lui Pinocchio, şi doodle-uri interactive, ca cele ce omagiau opera lui Jules Verne (20,000 de Leghe Sub Mări) sau chitara electrică Les Paul.

Eforturile şi pasiunea depuse pentru a crea aceste doodles trezesc la viaţă paginile de start Google şi aduc zâmbete pe feţele utilizatorilor noştri.

Doodle-uri create pentru România

Acestea sunt câteva dintre doodle-urile care au onorat evenimente şi aniversări din cultura şi istoria României. Toate sunt colecţionate şi pot fi văzute pe pagina http://www.google.com/logos/

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii