Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:07 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Icoana bizantină - tradiție și modernitate Atelier deschis, masă rotundă, expoziție

ro

01 Nov, 2012 22:39 814 Marime text

În perioada 6 - 8 noiembrie 2012, în cadrul Complexului Muzeal „Palatele Brâncovenești Mogoșoaia", va avea loc workshop-ul intitulat "Icoana bizantină - tradiție și modernitate", o inițiativă a Grupului Eikona.

Scopul acestui eveniment este acela de a recupera și consolida tradiția est-europeană a icoanei bizantine și de a o afirma în actualul context european.

Pe parcursul celor trei zile, invitații vor realiza câte o icoană de dimensiuni medii - 80cm / 70cm -, o compoziție înscrisă în aria tematică Vederea lui Dumnezeu, într-o tehnică la alegere. Programul de lucru va fi de marți 6 noiembrie, până joi 8 noiembrie, zilnic între orele 9.00 - 13.00 și 15.00 - 19.00. Publicul va avea acces pe toată durata manifestării în spațiul central de expunere al Complexului Muzeal Palatele Brâncovenești de la Mogoșoaia, dedicat acestei acțiuni.

Vernisajul, care va cuprinde atât lucrările realizate în cadrul workshop-ului, cât și alte două lucrări ale fiecărui participant, va avea loc vineri, 9 noiembrie, ora 18.00.

Tot vineri, 9 noiembrie, între orele 10.00 - 13.00, în cadrul unei mese rotunde, participanților li se va oferi ocazia să-și expună punctul de vedere cu privire la tema simpozionului, Icoana bizantină - tradiție și modernitate. La discuțiile ulterioare pot paticipa și audienții.

Grupul Eikona(www.eikona.ws) s-a constituit în anul 2009, cu scopul de a face cunoscută pictura bisericească de stil bizantin, fiind alcătuit din unsprezece cadre universitare care predau pictură bisericească în universităţi din Bulgaria, Grecia, România, Rusia, Serbia, Macedonia și SUA. Grupul a inițiat și a organizat în plan internațional un spectru larg de manifestări: ateliere deschise, simpozioane, cursuri, expoziţii, conferinţe. Varietatea formală asigurată de diferitele abordări ale membrilor Grupului Eikonaajută la înţelegerea creativităţii specifice limbajului iconic şi la aprofundarea picturii bisericeşti bizantine contemporane. Vizibilitatea internațională de care se bucură Grupul Eikona, precum și capacitatea fiecărui membru de a disemina în mod direct informațiile și materialele rezultate în mediile universitare, califică evenimentul ca fiind unul de impact.

Participanti:

Invitaţi din Grupul Eikona,care au certificat participarea la acest eveniment:

1. Prof. Dr. Georgios Kordis, Facultatea de Teologie a Universităţii din Atena, Grecia;

2. Prof. Yaroslava Alexeeva şi Prof. Eugenia Davydenko, Institutul Ortodox de Teologie şi Arte Eclesiale din Sankt Petersburg, Rusia;

3. Lector Dr. Todor Mitrovic, Academia Ortodoxă a Bisericii Sârbe pentru Arte şi Restaurare din Belgrad, Serbia;

4. Lector Biljana Jovanovic, Academia Ortodoxă a Bisericii Sârbe pentru Arte şi Restaurare din Belgrad, Serbia;

5. Prof. Desislava Ivanova, Departamentul de Artă Creştină a Facultăţii de Teologie a Universităţii «Sf. Chiril şi Metodie» din Veliko Târnovo, Bulgaria;

6. Prof. Vania Sapuntzieva, Departamentul de Artă Creştină a Facultăţii de Teologie a Universităţii «Sf. Chiril şi Metodie» din Veliko Târnovo, Bulgaria;

7. Prof. Slavica Mihailova, OU Stiv Naumov Bitola, Macedonia

8. Lect. Drd. Vasile Tudor, Departamentul de Conservare şi Restaurare a Operelor de Artă, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „Al.I. Cuza" Iaşi;

9. Asist. Drd. Mihai Coman, Catedra de Artă Sacră a Facultăţii de Teologie «Justinian Patriarhul» a Universităţii Bucureşti;

10. Rev. Lect. Anthony Salzman, Georgia University, USA.

Invitați:

- Maestrul Grigore Popescu, restaurator şi pictor bisericesc, România;

- Părintele Iacob, Chilia românească Karyes, Sf. Munte Athos, Grecia;

- Elena Murariu, restaurator și pictor bisericesc, România;

- Gabriel Chituc, pictor, România;

- Ioan Popa, pictor, România.

Organizatori:
Librăria Bizantină, Graphais, Grupul Eikona,Complexul Muzeal "Palatele Brâncovenești Mogoșoaia".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii