Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:38 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În ianuarie, pentru a doua lună consecutivă, Leul a fost în topul creşterilor faţă de Euro

ro

01 Feb, 2013 19:32 1009 Marime text

În ianuarie, Leul a fost printre puţinele monede care au crescut faţă de Euro, iar la nivelul Europei a marcat pe pieţele financiare cea mai mare creștere comparativ cu moneda unică europeană. Mai mult, luna trecută, Leul a fost singura monedă din UE care a crescut faţă de Euro, după ce, per ansamblul anului 2012 a deţinut recordul în sens invers. „Performanţa Leului trebuie apreciată în contextul în care moneda Euro s-a întărit în ianuarie comparativ cu monedele majore ale lumii, fiind susţinută de un sentiment de optimism conform căruia în ceea ce privește criza datoriilor suverane din Europa- ce era mai greu a trecut", a arătat Victor Safta, Director General Noble Securities- sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups of Companies & Getin Holding.

Luna trecută, Leul a crescut față de Euro cu 1,5%, pe fondul unui cumul de factori favorabili, între care o consolidare a efectelor pozitive ale stabilităţii politice în ţară și anunţul făcut de gigantul JP Morgan privind includerea obligaţiunilor României în indicele băncii pentru bondurile guvernamentale de pe pieţele emergente.

La polul opus al evoluţiei monedelor din UE faţă de Euro, în ianuarie s-a aflat Lira Sterlină, care a marcat cea mai mare scădere comparativ cu Euro (5,46%), pe fondul unor rezultate economice slabe înregistrate de Marea Britanie în ultima perioadă, incluzând scăderea economică din ultimul trimestru al anului trecut, care a fost mai mare decât aşteptările analiştilor.

Zlotul a înregistrat, la rândul său, luna trecută, o depreciere consistentă faţă de Euro, de aproape 3%, economia poloneză încetinind considerabil. Coroana cehă a scăzut, de asemenea, în ianuarie, comparativ cu Euro, cu 2,3%; Forintul maghiar s-a depreciat în faţa monedei unice europene cu 0,34% în aceeaşi perioadă, trecând inclusiv prin minimul ultimelor şapte luni, pe fondul mai multor rezultate sub aşteptări ale economiei Ungariei şi a previzionării unor evoluţii şi măsuri în consecinţă.

În luna ianuarie, Leul s-a apreciat considerabil şi comparativ cu Dolarul American, respectiv cu 4,22%, aflându-se și în topul creșterilor monedelor din Europa față de moneda americană. "Moneda naţională a început bine anul 2013, însă cadrul general viitor nu arată foarte bine: FMI a venit şi ne-a spus că, cel mai probabil, în 2012 România nu a avut creştere economică, ci a stagnat, iar estimările pentru anul în curs au fost deja reduse la 1,5%. Să ne reamintim în acest context că, iniţial, pentru bugetul de anul trecut, oficialităţile din România estimau o creştere economică de cca 2%, o bună colectare a taxelor şi impozitelor şi creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene: nici unul dintre aceste lucruri nu a devenit realitate, ci dimpotrivă. În lipsa unor măsuri adecvate, istoria s-ar putea repeta în acest an", a arătat Victor Safta.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Info Noble Securities

In 2012, grupul financiar european Getin Noble Bank Group of Companies & Getin Holding a facut primul pas in Romania, deschizand sucursala locala a firmei de brokeraj Noble Securities.

Getin Noble Bank Group of Companies detine banci (retail banking, private banking, corporate banking), fonduri de investiţii, companii de consultanţă financiară şi imobiliară, leasing şi asigurări. La rândul său, Getin Holding deţine bănci, companii de leasing şi asigurări, precum şi alte companii în domeniul financiar în Polonia, Rusia, Ucraina, Belarus şi România. În 2011, Getin Noble Bank a realizat un profit net de 230 milioane EUR, iar Getin Holding a obţinut un profit net de 250 milioane EUR. Getin Noble Bank Group of Companies şi Getin Holding sunt grupuri de origine poloneză, "înrudite" ca business şi acţionariat majoritar. Acţionarul majoritar al celor două grupuri este omul de afaceri Leszek Czarnecki, Doctor în Ştiinţe Economice.

Casa de Brokeraj Noble Securities este reglementată şi autorizată de organismul de profil din Polonia, iar filiala din România va opera inclusiv sub supravegherea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM). Tranzacţiile se realizează prin intermediul platformei Noble Markets, care oferă peste 200 de instrumente financiare: perechi valutare, acţiuni, indici bursieri şi mărfuri. Prin platforma Noble Markets se realizează tranzacţii în marjă (maxim 1:100); astfel, se pot realiza tranzacţii cu o valoare mai mare decât suma alocatat. Atunci când se tranzacţionează în marjă, se utilizează efectul de levier , care amplifică atât câştigurile, cât şi pierderile potenţiale: o marjă de 1% (1:100) permite realizarea unei tranzacţii de 1.000 EUR blocând în contul de tranzacţionare doar 10 EUR (1000 EUR*1%). Detalii despre contul minim, instrumente şi strategii de tranzacţionare pe www.noblemarkets.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii