MGC Topoloveni prezintă gama sa de produse concepută pentru sezonul estival

21 Jun, 2013 15:05
ZIUA de Constanta
1169
Marime text
Turiștii de pe Litoral se vor bucura începând de anul acesta de mese concepute în funcție de preferințele lor culinare. MGC Topoloveni prezintă gama sa de produse destinată segmentului HoReCa, concepută pentru sezonul estival.
Produsele MGC Topoloveni provin de la cele patru fabrici dotate la standarde europene pe care compania le deţine şi pot asigura peste 80% din nevoile unui restaurant. Sortimentele incluse în portofoliul companiei au fost concepute astfel încât să ţină cont de preferinţele turiştilor veniţi pe litoral şi să poată fi pregătite în mai multe feluri de către bucătarii din restaurantele sau hotelurile aflate în zonă. Astfel, potrivit cercetărilor derulate de companie, majoritatea oaspeților din hoteluri și pensiuni optează pentru mese complete, iar alimentul care predomină, mai ales în cazul mesei de prânz, este carnea de pui, preparată în diverse modalități. De asemenea, spre deosebire de restul anului, românii care vin pe Litoral comandă și desert alături de un meniu complet la restaurant.
Printre produsele aflate în oferta MGC Topoloveni se află atât semipreparate, precum specialităţi din carne sau vegetale, cât şi conserve din fructe şi legume, produse de panificaţie şi patiserie, dulceţuri sau sosuri. Întreaga gamă este produsă în cele patru fabrici proprii ale companiei, care respectă standardele europene în materie de siguranţă alimentară şi calitate a produselor.
Odată cu prezentarea gamei sale de produse, compania MGC Topoloveni lansează şi propria divizie de vânzări prin care îşi propune să câştige o cotă de piaţă semnificativă pe segmentul HoReCa de pe Litoral.
“Turiștii vor să mănânce bine și repede atunci când vin la mare, iar hotelurile sau restaurantele vor să își fidelizeze clienții și să le ofere produse de calitate. Noi venim în întâmpinarea cerințelor cu o gamă special concepută, care poate asigura peste 80% din necesarul unui restaurant”, a declarat Nicolae Păuna, director general MGC Topoloveni.
Mai mult decât atât, pentru a oferi clienţilor săi un timp de livrare cât mai scurt, MGC Topoloveni a deschis şi un depozit pe Litoral care va asigura stocurile necesare.
Având peste 110 ani de tradiţie şi experienţă în domeniu, complexul MGC Topoloveni a fost extins şi modernizat cu o investiţie ce depăşeşte 14 milioane de Euro, derulată în mai multe etape, Fabrica de Conserve Fructe, Legume, Carne si Mixte, Fabrica de Semipreparate din Carne, Legume şi Mixte şi Fabrica de Sosuri. În prezent, fabricile MGC deţin toate avizele necesare pentru a exporta în ţările europene.
Complexul de fabrici MGC Topoloveni
Istoria complexului începe încă din anul 1901 când a fost construită, chiar pe prezentul amplasament, o fabrică de prelucrare a fructelor şi legumelor. Fabrica s-a dezvoltat în următorii ani, devenind în 1941 una din cele mai importante fabrici ce aprovizionau soldaţii aliaţi în timpul celui de-al doilea război mondial cu marmeladă.
În 2002 Fabrica de Conserve, Legume şi Fructe Topoloveni a fost preluată de către compania MGC Topoloveni, care deţine şi în acest moment complexul iar tehnologiile utilizate au fost îmbunătăţite în mai multe etape.
În ultimii ani MGC Topoloveni a investit progresiv în extinderea complexului prin adăugarea unei noi fabrici: Fabrica de Semipreparate din Carne, Legume si Mixte. De asemenea, compania a modernizat şi vechea fabrică de la 1901, care poartă acum denumirea de Fabrica de Conserve Fructe, Legume, Carne si Mixte. Ultima etapă a modernizării, respectiv cea a fabricii vechi, a fost realizată printr-o investiţie în valoare de 3,7 milioane Euro.
Fabricile din cadrul complexului MGC Topoloveni deţin certificate de export, utilajele moderne respectă toate standardele europene în materie de siguranţă alimentară şi calitate, iar întregul complex este certificat ISO 22000.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii