Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:43 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O nouă campanie VIER PFOTEN de sterilizare a animalelor fără stăpân, la Mangalia

ro

06 Aug, 2012 22:50 903 Marime text

6 August 2012 Fundaţia VIER PFOTEN şi Primăria oraşului Mangalia vor demara o nouă campanie de sterilizare gratuită de câini şi pisici pe teritoriul
municipiului, care va avea loc pe parcursul lunii august. Sterilizările se vor derula în Biobaza Mangalia, un adăpost de animale fără stăpân din subordinea Primăriei. Echipa VIER PFOTEN va fi compusă din 2 medici veterinari şi alţii 6 prinzători şi tehnicieni veterinari. Timp de o luna, echipa va asigura prinderea, sterilizarea, deparazitarea, marcarea cu crotal şi returnarea animalelor în teritoriu.
"Câinii fără stăpân reprezintă o problemă spinoasă care, din păcate, în Mangalia s-a amplificat în ultimii ani. Actuala administrație a oraşului se preocupă în prezent de aplicarea mai multor proiecte împreuna cu ONG-urile de profil, pentru sterilizarea câinilor comunitari şi reducerea numărului de animale abandonate pe străzile oraşului", a declarat edilul municipiului Mangalia, Radu Cristian.

Primăria va împarţi populaţiei fluturaşi de informare cu amănunte despre campanie, îndemnându-i pe locuitorii oraşului să vină cu animalele fără valoare chinologică la clinică, pentru sterilizare. În acest sens, primăria pune la dispoziţia cetăţenilor două numere de telefon
pentru programări sau semnalări: 0752 037 256 şi 0747 338 303. Potrivit estimărilor autoritaţilor, în Mangalia sunt circa 3.500 de câini fără stăpân. Sterilizările vor viza şi câinii din curţi, o sursă importantă de animalele abandonate pe străzile oraşului. "Ne bucurăm că noul primar şi noul Consiliu al Primăriei din Mangalia doresc să continue colaborarea cu VIER PFOTEN pentru a rezolva situaţia animalelor fără stăpân într-un mod uman şi eficient. Ne-am dori un sprijin cât mai mare din partea cetăţenilor, pe care-i invităm să vină cu animalele la clinică sau să ne indice locurile în care văd mulţi câini comunitari", a
declarat Anca Tomescu, coordinator al proiectului Animale fără Stăpân, VIER PFOTEN. Ultima campanie de sterilizări derulată de VIER PFOTEN la Mangalia a avut loc la finele anului trecut. În perioada 17 octombrie - 16 noiembrie 2011, 722 de animale au fost sterilizate şi tratate medical.

Fundaţia VIER PFOTEN este o organizaţie non-guvernamentală non-profit cu sediul central la Viena, al cărei scop este de a imbunătăţi legislaţia şi condiţiile de viaţă ale animalelor de ferma, sălbatice, de companie sau fără stăpân. În România, Fundaţia desfaşoară campanii de sterilizare şi returnare în comunitate a animalelor fără stăpân, proiecte de terapie asistată de animale, proiecte dedicate animalelor sălbatice din grădinile zoologice şi circuri, salvarea urşilor ţinuţi în captivitate sau protejarea cailor sălbatici din Grindul Letea.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii