Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
Advertisement
22:22 26 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Până la sfârşitul anului, Euro va avea variaţii importante

ro

09 Nov, 2012 00:01 1163 Marime text

Câştigarea alegerilor de către Barack Obama, care s-a aflat la conducerea SUA în perioada de criză economică profundă, demonstrează încrederea pe care i-o acordă acestuia în continuare majoritatea publicului american şi deci posibila susţinere pe care o vor avea măsurile pe care le va propune preşedintele reales. Cercurile financiare au fost împărţite în ceea ce priveşte realegerea preşedintelui american: o parte

şi-au manifestat neîncrederea privind șansele ca problemele Americii să fie curând rezolvate, iar o altă parte a fost satisfăcută de rezultat, liniile directoare ale abordării administrației Obama fiind cunoscute, iar investitorii manifestându-și aversiunea față de risc", a arătat Victor Safta, Director General Noble Securities- sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups of Companies & Getin Holding.

În primul interval după anunţarea rezultatelor alegerilor din SUA, Dolarul American s-a depreciat uşor față de Euro, „ca un semnal" că măsurile administraţiei Obama de stimulare a economiei şi continuarea politicii de "quantitative easing" vor alimenta scăderea dolarului. În continuare însă, pe parcursul zilei de miercuri 7 noiembrie, trendul a fost de întărire a monedei Americane: prin câştigarea alegerilor de către Barack Obama, pieţele ştiu de principiu la ce măsuri şi evoluţii pot spera, iar investitorii au apreciat „stabilitatea"; este drept că, în acelaşi interval, din partea Uniunea Europene au venit veşti negative care au contribuit la deprecierea monedei Euro, astfel încât Dolarul American a fost în câştig în raport cu moneda unică.

Comisia Europeană a redus estimarea privind creşterea economiei Zonei Euro în 2013 de la 1% la 0,1% şi a prognozat noi niveluri record ale şomajului spre 12%. "Revizuirile au fost mari și este foarte probabil să nu se oprească aici... Este foarte posibil ca Spania, Grecia şi Italia să înregistreze rezultate mai slabe decât cele estimate, având în vedere că încă nu au fost realizate schimbări economice fundamentale... Spania- în primul rând- este într-o "lumină" cel puţin neclară şi cred că va avea o scădere economică mai pronunţată decât cea estimată la 1,4%, iar în ceea ce priveşte Grecia- situaţia continuă să fie pe muchie de cuţit", a precizat Victor Safta.

Perioada următoare nu se arată a fi uşoară nici în Europa şi nici în SUA: creşterea economică a Germaniei, cea mai puternică economie din UE a fost revizuită negativ de la 1,7% la 0,8% în 2013, iar SUA trebuie să facă față aşa numitei "prăpastii fiscale": dacă democraţii şi republicanii nu ajung la un acord până la sfârşitul acestui an, atunci vor intra în vigoare o serie de reduceri bugetare şi creşteri de taxe menite să scadă deficitul public, dar cu implicaţii asupra creşterii economice încă neintrate pe un trend ferm şi sustenabil. "Astfel, până la sfârşitul acestui an, Euro are în faţă o perioadă în care sunt foarte posibile variaţii consistente; având în vedere că în curând vor fi alegeri şi în România, Leul ar putea deveni foarte volatil, cu influențele de rigoare asupra exportatorilor pe de o parte și asupra celor cu credite în Euro, pe de altă parte", a arătat Victor Safta.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Info Noble Securities

In 2012, grupul financiar european Getin Noble Bank Group of Companies & Getin Holding a facut primul pas in Romania, deschizand sucursala locala a firmei de brokeraj Noble Securities.

Getin Noble Bank Group of Companies detine banci (retail banking, private banking, corporate banking), fonduri de investiţii, companii de consultanţă financiară şi imobiliară, leasing şi asigurări. La rândul său, Getin Holding deţine bănci, companii de leasing şi asigurări, precum şi alte companii în domeniul financiar în Polonia, Rusia, Ucraina, Belarus şi România. În 2011, Getin Noble Bank a realizat un profit net de 230 milioane EUR, iar Getin Holding a obţinut un profit net de 250 milioane EUR. Getin Noble Bank Group of Companies şi Getin Holding sunt grupuri de origine poloneză, "înrudite" ca business şi acţionariat majoritar. Acţionarul majoritar al celor două grupuri este omul de afaceri Leszek Czarnecki, Doctor în Ştiinţe Economice.

Casa de Brokeraj Noble Securities este reglementată şi autorizată de organismul de profil din Polonia, iar filiala din România va opera inclusiv sub supravegherea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM). Tranzacţiile se realizează prin intermediul platformei Noble Markets, care oferă peste 200 de instrumente financiare: perechi valutare, acţiuni, indici bursieri şi mărfuri. Prin platforma Noble Markets se realizează tranzacţii în marjă (maxim 1:100); astfel, se pot realiza tranzacţii cu o valoare mai mare decât suma alocatat. Atunci când se tranzacţionează în marjă, se utilizează efectul de levier , care amplifică atât câştigurile, cât şi pierderile potenţiale: o marjă de 1% (1:100) permite realizarea unei tranzacţii de 1.000 EUR blocând în contul de tranzacţionare doar 10 EUR (1000 EUR*1%). Detalii despre contul minim, instrumente şi strategii de tranzacţionare pe www.noblemarkets.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii