Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:42 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Personalităţi marcante susţin Unirea

ro

16 Oct, 2012 21:19 1254 Marime text
Oameni de scenă, personalităţi culturale şi lideri informali din România susţin Marşul pentru Unirea cu Basarabia care va avea loc duminică la Bucureşti.

Îndrăgiţii actori Claudiu Bleonţ, Alexandru Arşinel şi Stela Popescu, cântăreţul de muzică populară Gheorghe Turda, scriitorul Mitoş Micleuşanu, cunoscuţii solişti Bogdan de la El Negro, Cornel de la Vunk, precum şi reprezentantul societăţii civile, Nicuşor Dan, au adresat un îndemn bucureştenilor, de a participa la manifestaţia stradală pentru reîntregirea naţională, prin unirea României cu Republica Moldova. ,,Basarabia e România", ,,România este România cu Basarabia", ,,Trebuie să fim cât mai uniţi, mai puternici, mai hotărâţi" sunt doar câteva dintre mesajele adresate de către personalităţile marcante oamenilor din întreaga ţară.

Aceste mesaje pot fi văzute într-un clip postat astăzi pe Youtube: http://www.youtube.com/watch?v=_EoCTRyOIDM

Duminică, 21 octombrie, la ora 14:00, peste 1000 de bucureşteni vor porni în marş din faţa Guvernului (Piaţa Victoriei) pentru a realiza un tricolor viu şi pentru a înainta clasei politice de la Bucureşti o serie de revendicări pentru apropierea cât mai rapidă de Republica Moldova.

Pe parcursul ultimului an, la Chişinău au ieşit în stradă 10 000 de persoane într-o serie de manifestaţii pentru unificarea României cu Basarabia. Acţiuni similare au avut loc şi la Cahul, Bălţi şi Sibiu. Marşul pentru Unire este organizat de Platforma Civică "Acţiunea 2012", o coaliţie formată din peste 30 de organizaţii nonguvernamentale din România, Republica Moldova şi diaspora.

Platforma Civică "Acţiunea 2012" 16 octombrie 2012

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii