Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:34 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

RDG, RFG, DM şi STASI Barbara, o poveste de dragoste din fosta RDG

ro

11 Feb, 2013 14:30 1554 Marime text
Barbara este o dramă tulburătoare dar şi o frumoasă poveste de dragoste din Germania de dinaintea căderii Zidului. Filmul a câştigat anul trecut „Ursul de Argint" la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin pentru „Cel mai bun regizor": Christian Petzold. În rolul principal: Nina Hoss.

Barbara este distribuit de Independenţa Film şi va avea premiera vineri (15 februarie) la Cinema Elvira Popescu. Filmul va rula, în prima săptămână, în cinematografele Elvira Popescu, NCRR (Muzeul Țăranului Român), Grand Cinema Digiplex (Băneasa) și în cinematografele Cityplex din Constanța și din Brașov.

Sinopsis

Barbara este o doctoriţă din Berlinul de Est al anilor ‘80 care are curajul să-şi depună o cerere de emigrare în Germania de Vest. Demersul respectiv atrage după sine arestarea şi apoi marginalizarea ei la un spital de provincie din nord, la Marea Baltică. Deşi izolată de orice îi este familiar, monitorizată îndeaproape şi persecutată sistematic de STASI (Securitatea Statului din fosta RDG), Barbara se încăpăţânează să-şi plănuiască în continuare fuga din ţară, ajutată de iubitul ei din Vest.

Despre regizor şi actriţa din rolul principal

Christian Petzold este unul dintre cei mai de seamă regizori ai Germaniei la ora actuală. Are 53 de ani şi s-a născut la Hilden (în fostul RFG). În anul 2000 realizează primul lungmetraj pentru cinema, numit The State I Am In (2000). Filmul, povestea unui cuplu de terorişti din aripa stângă, este foarte bine primit de critici: Aur la German Film Awards 2001, German Film Critics Award 2002, FIPRESCI Prize - Special Mention 2000 la Thessaloniki Film Festival, Grand Prize la Valenciennes International Festival of Action and Adventure Films 2001 şi altele.

În 2007 cunoaşte din nou succesul cu Yella, drama unei tinere care încearcă să scape de soţul ei extrem de violent şi posesiv. În rolul principal joacă tot Nina Hoss, aceeaşi actriţă care o interpretează acum pe Barbara. Yella cîştigă Ursul de Argint la Festivalul de la Berlin 2007 pentru „Cea mai bună actriţă", Aur la German Film Awards 2008 şi „Cel mai bun film" la German Film Critics Association Awards 2008.

Nina Hoss, actriţa principală din Barbara, are 38 de ani şi este născută tot în Germania de Vest. Rolul doctoriţei Barbara din filmul omonim înseamnă cel de-al cincilea personaj principal pe care îl face într-un film de Christian Petzold.


Este fiica unei actriţe (Heidemarie Rohwedder) şi a unui politician important: Willi Hoss, fondatorul Partidului Verzilor din Germania, membru în Bundestag între 1983 şi 1985. Nina Hoss a debutat la vârsta de 14 ani. Filmele mai cunoscute în care a jucat sunt: Yella (2007), The White Massai (2005) şi A Woman in Berlin (2008). În afară de Ursul de Argint la Festivalul de Film de la Berlin pentru rolul din Yella, Nina Hoss a primit de-a lungul carierei o serie de premii, în special pentru rolurile ei din filmele de televiziune.

Despre filmul Barbara

Christian Petzold: "În filmele ultimilor ani, Germania de Est a apărut adeseori destul de lipsită de culori. Numai griul de la trecerile de frontieră şi feţele obosite, cam ca acelea ale pasagerilor din trenurile interzonale care trec prin gara Gera."

"N-am vrut un film ca un portret al unei naţiuni oprimate, pentru ca apoi să-l alăturăm cu „dragostea", ca forţă pură, inocentă şi eliberatoare. N-am vrut nici un fel de simbol. Dezavantajul cu simbolurile în filme este că vei sfârşi întotdeauna descifrîndu-le, iar ce îţi rămâne la final este ceea ce ştiai dintotdeauna."

Nina Hoss: "Mi s-a părut extraordinar să-i aud vorbind pe colegii actori veniţi din Est povestindu-şi experienţele de dincolo. Una dintre actriţe, care a fugit din Germania de Est înainte de căderea zidului, chiar a avut o experienţă foarte similară cu cea a Barbarei din filmul nostru."
-----------------------


Referinţe online:

Barbara - pagina de Facebook
Barbara - trailer-ul subtitrat în română
Barbara - lista de premii şi nominalizări

Independenţa Film - pagina de Facebook
Independenţa Film - site-ul oficial

-------------------------

Barbara este adus în România de Independenţa Film, casa de distribuție care promovează filme independente de referință, de nișă sau câștigătoare ale unor premii internaționale prestigioase. Independența Film a distribuit pelicule ca "Amour", "Trainspotting", "Amélie", "Melancholia", "Todo sobre mi madre", "In The Mood for Love", "Vicky Cristina Barcelona", "Dogville" etc.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii