Studiu privind angajarea în muncă a persoanelor cu dizabilități Doar 3.95% din persoanele cu dizabilități din România au un loc de muncă

În România sunt înregistrate 689.156 persoane cu dizabilități dintre care doar 27.272 sunt angajate, adică un procent de aproape 4%.

Persoanele cu dizabilități încă se confruntă cu atitudini discriminatorii atunci când vor să se angajeze

Aproape 49% dintre persoanele cu dizabilităţi au încercat să se angajeze însă au întâmpinat probleme din cauza lipsei informaţiilor, iar aproape 70% s-au confruntat cu o atitudine discriminatorie din partea angajatorilor. Peste 32% dintre acestea nu au fost sprijinite de birourile de angajare, în timp ce peste 60% dintre ele au observat că locul de muncă nu era corespunzător cu starea de sănătate pe care o aveau. De asemenea, 48 de procente au reclamat faptul că interviul de angajare a fost oprit sau nu a mai existat un al doilea/probă practică după ce angajatorul a constatat că au o dizabilitate.

Întrebați despre „locul de muncă ideal", majoritatea răspunsurilor sunt legate de evitarea experienţelor neplăcute avute anterior la alte locuri de muncă, de acceptarea şi înţelegerea de către angajator sau colegi a situaţiei lor speciale, de un program flexibil care să permită urmarea medicaţiei/tratamentelor de recuperare.

Acestea sunt o parte dintre rezultatele unei cercetări realizate în cadrul proiectului Rețeaua de Economie Socială- o premisă pentru integrarea persoanelor cu dizabilitatăți pe piața muncii.

Cercetarea a fost realizată în 4 regiuni: Nord-Est, Sud-Est, Sud si Bucuresti-Ilfov, iar în etapa cantitativă au participat 831 persoane cu dizabilități și 498 de angajatori.

Din cercetare reiese că dificultățule de integrare a persoanelor cu dizabilități sunt variante, fiind vorba în principal despre lipsa accesibilizării, adaptarea locului de muncă care ar trebui asigurată de către angajator și atitudinea discriminatorie sau lipsa informațiilor cu privire la angajarea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii.

Angajatorii, descurajați de birocrație și facilitățile insuficiente oferite de stat

Cercetarea realizată în rândul angajatorilor a arătat că , în ceea ce privește facilitățile pe care firmele le au atunci când angajează personal dintr-o anumită categorie socială, companiile preferă tinerii absolvenți (79,4%) sau persoanele aflate în șomaj (56%). Doar un sfert dintre respondenți (24,9%) declară că țin cont de avantajele aduse de angajarea persoanelor cu dizabilități și le preferă pe acestea la angajare.

Mai mult decât atât, angajatorii reclamă sprijinul mic pe care îl au din partea statului atunci când vor să angajeze persoane cu dizabilități. Principalele dezavantaje pe care instituțiile care angajează persoane cu handicap le au sunt suportul mic din partea statului (72%), dificultatea cu care se poate accesa suportul oferit de stat sau cea cu care se recuperează investiția (71%).

Un alt obstacol în integrarea pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități îl reprezintă Implicarea destul de redusă a angajatorilor, aceștia preferând mai degrabă crearea de parteneriate cu actorii locali (administrația publică locală și organizațiile non-guvernamentale care se ocupă de acest domeniu) prin care acești parteneri locali funcționează drept intermediari, iar angajatorii achiziționează de la aceștia doar rezultatul final al muncii persoanelor cu dizabilități, evitând să investească pe termen lung într-o astfel de persoană.

Recomandări: de la implicarea persoanelor cu dizabilități în formularea politicilor, până la simplificarea birocrației pentru angajatori

Printre concluziile și recomandările formulare în urma cercetării se numără: consultarea și implicarea persoanelor cu dizabilități în planificarea și implementarea politicilor publice, monitorizarea aplicării legilor în vigoare, în mod deosebit a celor vizând protecția persoanelor cu dizabilități, de identificarea încălcărilor drepturilor omului, de acțiune concretă în zona sesizării discriminării și de intervenții de modificare/completare a actelor normative în scopul asigurării incluziunii sociale, acordarea de sprijin sub diferite forme angajatorilor trebuie să se manifeste atât în cadrul legislativ cât și în cel operațional, astfel că procesul ar trebui să fie mai puțin birocratic, dezvoltarea şi adaptarea programelor de formare profesională la nevoile persoanelor cu dizabilităţi.