Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:26 28 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tanara alpinista Crina Coco Popescu, testata in expeditia “Himalaya-Cho Oyu 2009“

ro

25 Sep, 2009 14:23 1846 Marime text

Bucureşti, 24 septembrie, 2009

COMUNICAT DE PRESĂ

                Pe data de 18 septembrie 2009 s-a încheiat expediţia “Himalaya – Cho Oyu 2009”, organizată cu scopul de a testa adaptabilitatea şi posibilităţile de efort ale tinerei alpiniste Crina Coco Popescu (14 ani), în condiţii de activitate timp îndelungat la mare înalţime.
National Geographic Channel România a fost partener media şi sponsor oficial al expediţiei, iar echipa a fost formată din Crina Coco Popescu, Ovidiu Popescu si Călin Vrabie, regizor şi director de imagine NGC.
Deşi nu a fost posibilă atingerea vârfului, expediţia a fost o reuşită din punct de vedere al altitudinii atinse (6700m), al aclimatizării şi posibilităţilor normale de efort timp de 3 zile consecutiv la altitudinea de 6400m, Coco dovedind că are capacităţile necesare escaladării celorlalte 4 vârfuri rămase din circuitul “Seven Summit”.


*

      Expediţia pe Cho Oyu a început în data de 24 august 2009, cu sosirea în Kathmandu pe 26 august. Între 26-29 august au fost îndeplinite toate formalităţile şi completate proviziile de mâncare. De pe 30 august pe 3 septembrie a fost parcurs traseul Kodari (2400m) - Nyalam (2900m) - Tingri (3700m) - Tabăra de Bază Chineză (4250m). În fiecare zi au fost facute ture de aclimatizare de 4-6 ore pe diferenţe de nivel cuprinse între 600 şi 1000 de metri.
    În cele două zile petrecute în Tabara de Bază Chineză s-au facut ture la 5100 - 5200m pentru următoarea etapa , Tabăra mijlocie , aflată la 5200m.
    Pe 12 septembrie membrii expediţiei au urcat în Tabăra 1 la 6400m, apoi, pe 14 septembrie de dimineaţă, până la 6600m. Coco, la 6600-6700m acuză dureri de cap, coboară înapoi la 6400 m şi după-masă hotărăşte să mai urce înca o dată până la 6600m. Cefaleea persistă, chiar se agravează o dată cu creşterea altitudinii atinse. După coborârea în Tabăra 1, neexistind semne de ameliorare a durerii, se decide coborârea către Tabăra de Bază Avansată la 5500m.
      Pe 16 septembrie de dimineaţă Coco şi Ovidiu urcă din nou pâna în Tabăra 1 , la 6400m. Întrucât se simţeau amandoi bine, au hotarat să urce mai sus şi apoi să coboare, pentru aclimatizare . La peste 6700m pe Coco a început să o doară iar capul foarte tare. Au revenit in Tabara 1 şi au petrecut noaptea acolo. A doua zi au coborat în Tabăra de Bază Avansată, la 5500m . Cefaleea fiind persistentă şi ameliorându-se din ce în ce mai greu, chiar la altitudine mai mică (5500 m), după o consultare cu medici şi oameni din ţară cu experienţă în ascensiuni la altitudine, s-a concluzionat că Coco şi-a atins momentan limita de adaptabilitate la altitudine pentru vârsta ei şi s-a hotărat încheierea ascensiunii, altitudinea atinsa şi timpul petrecut la mare înaltime fiind suficiente pentru considerarea scopului expediţiei ca fiind atins.

Provocarea acestei expediţii a fost mare şi pentru Călin Vrabie, regizor şi director de imagine National Geographic Channel Romania. Pe 4 septembrie, aflat în Tabăra de Bază de la 4750 m, după o  tură de aclimatizare în timpul zilei la o altitudine de 5200m, unde vremea a fost bună şi totul a decurs  fără incidente, la miezul nopţii, după aproximativ 2 ore de somn, s-a trezit cu o durere mare în piept şi  o arsură puternică. Durerile, spasmele musculare, extenuarea şi efortul de a respira, asociate cu febră şi lipsa poftei de mâncare, i-au agravat starea în zilele următoare, devenind din ce in ce mai clar că nu va reusi sa ţină pasul cu restul echipei până pe vârf.Pe 6 septembrie este transportat de urgenţă de pe munte până la granita cu Nepal, iar pe 7 septembrie ajunge la un spital din Kathmandu, unde, în urma unor analize şi investigaţii amănunţite i se pune diagnosticul de pneumonie. 

*

      Seven Summits întruneşte cele mai înalte vârfuri de pe fiecare continent, fiind considerat o performanţă la cel mai înalt nivel pentru alpinişti. Crina Coco Popescu are în palmares trei din cele şapte vârfuri: Aconcagua – 6962m (America de Sud), Kilimanjaro – 5896m (Africa) şi Elbrus – 5642m (Europa), toate atinse în acest an. Dacă visul Crinei de a urca cele mai înalte vârfuri ale mapamondului se implineşte în următorii doi ani, ea va deveni în acelaşi timp cel mai tânăr alpinist de pe glob care reuseste aceasta performanţă.
      În afară de performanţele din circuitul Seven Summits, Crina Coco Popescu a mai escaladat, începand cu vârsta de 10 ani, vârfurile: Dente del Gigante (4014m), Mont Blanc (4810m) în Alpi, Kalapatar (5545m) în Nepal, Kazbeg (5047m) în Caucaz, Damavand (5761m) şi Alam Kooh (4850m) în Iran, multe dintre acestea reprezentând premiere de vârstă.
    Următoarea expediţie a Crinei Coco Popescu va avea ca scop atingerea vârfului Carstensz Pyramid (4884m), cel mai înalt din Australia şi Oceania, totodată şi cel mai tehnic din Seven Summits, în perioada 20 decembrie 2009 – 30 ianuarie 2010. În aceeasi expediţie va fi atins şi Mount Giluwe (4368m), cel mai înalt vulcan de pe acest continent, al cincilea pentru Coco din circuitul Seven Volcanoes (cei mai înalţi vulcani de pe fiecare continent), după Ojos del Salado – 6893m (America de Sud), Damavand – 5761m (Asia),  Kilimanjaro – 5896m (Africa) şi Elbrus – 5642m (Europa). 

      *

National Geographic Channels International (NGCI) invită telespectatorii să regândească modul în care văd televiziunea – şi lumea – prin programe inteligente şi inovative. Companie deţinută de National Geographic Television (NGT) şi FOX Entertainment Group, NGCI contribuie la misiunea Societăţii National Geographic de a explora, conserva şi educa prin cele cinci canale ale sale: National Geographic Channel, National Geographic Channel HD, Nat Geo Wild, Nat Geo Adventure şi Nat Geo Music.
La nivel global, National Geographic Channel (inclusiv NGC U.S. care este o companie joint-venture între NGT şi Fox Cable Networks Group) este disponibil în 270 milioane de case, în 166 de ţări şi în 34 limbi.

LARISSA MITICA

PR & Marketing Assistant
NATIONAL GEOGRAPHIC CHANNEL
NAT GEO WILD
NATIONAL  GEOGRAPHIC CHANNEL  HD
12 B Constantin Boghiu St, 014383 Bucharest
P: +40 21 316 48 87 / F: +40 21 316 48 88
M: +40 727 500 786


larissa.mitica@natgeochannel.ro
www.natgeotv.com

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii