Ziua Somnului în lume
Ziua Somnului în lume
15 Mar, 2013 13:43
ZIUA de Constanta
1330
Marime text
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A SOMNULUI - ÎNCEPUTURI
Ziua Internațională a Somnului (ZIS) este un eveniment care a căpătat amploare de la an la an. Prima Zi Internațională a Somnului a avut loc în data de 14 martie 2008, sub sloganul „Dormi bine și trăiește complet treaz”. ZIS din 2009 a promovat sloganul „Condu cu atenție și vei ajunge cu bine”și la aceasta au participat reprezentanți ai 13 țări importante, fiind publicate 49 de articole distincte despre acest subiect. Sloganul ZIS din 2010 a fost „Dacă dormi bine îți păstrezi sănătatea”, iar celebrarea internațională a acesteia a fost semnificativ mai mare. În 2011 sloganul ZIS a fost „Dormi bine și vei crește sănătos”, cu accent pe promovarea somnului sănătos la orice vârstă. ZIS 2012 s-a desfășurat sub sloganul „Respiră cu ușurință, dormi bine” și a avut loc pe 16 martie 2012. Pentru 2013 sloganul ZIS, din 15 martie 2013, este „Cine doarme bine îmbătrânește sănătos”.
Ziua Internațională a Somnului este un eveniment anual care reprezintă o celebrare a somnului și un prilej de dezbatere a problemelor importante în legătura cu somnul. Aceasta este organizată de Asociația Internațională de Medicină prin Somn (World Association of Sleep Medicine - WASM) cu scopul de a reduce impactul pe care problemele legate de somn îl au asupra societății printr-o mai bună prevenire și tratare a tulburărilor de somn. ZIS are loc în ziua de vineri care precede echinocțiul de primăvară și, drept urmare, data acesteia este diferită în fiecare an. Datele de desfășurare a ZIS în anii următori sunt: 14 martie 2014, 13 martie 2015, 18 martie 2016.
DECLARAȚIA ZILEI INTERNAȚIONALE A SOMNULUI:
- Având în vedere că somnolența și lipsa somnului reprezintă o epidemie globală care amenință starea de sănătate și calitatea vieții
- Având în vedere că pot fi făcute multe lucruri pentru prevenirea și tratarea somnolenței și a lipsei somnului,
- Având în vedere că primul pas este informarea profesională și publică,
- Prin prezenta DECLARĂM că tulburările în somn sunt afecțiuni medicale care pot fi prevenite și tratate în orice țară din lume.
10 reguli de igienă a somnului pentru adulți |
10 reguli de igienă a somnului pentru copii (de la naștere până la 12 ani) |
|
|
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii