Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:17 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

INM - pretestare test rationament logic 2010

ro

28 Apr, 2010 23:02 4903 Marime text

Institutul Naţional al Magistraturii - 27 aprilie 2010

Institutul Naţional al Magistraturii (INM) a organizat, în perioada 17-24 aprilie 2010, în şase centre universitare, o nouă serie de pretestări având ca obiect testul de verificare a raţionamentului logic (de tipul testului ce constituie cea de a doua probă a concursului de admitere la INM). Subiectele supuse pretestării nu vor fi folosite în cadrul concursurilor de admitere la INM din 2010 şi 2011. Participarea la pretestare nu reprezintă o condiţie pentru înscrierea la concursul de admitere la INM.

INM organizează concursul de admitere în fiecare an, la Bucureşti, în condiţiile prevăzute de Regulamentul privind concursul de admitere şi examenul de absolvire a INM, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 439/15 iunie 2006 şi publicat în Monitorul Oficial nr. 560 din 28 iunie 2006, cu modificările şi completările următoare.

În cadrul celei de a doua etape a concursului candidaţii susţin un test de verificare a raţionamentului logic, constând în verificarea capacităţii de analiză şi sinteză, prin rezolvarea unui test grilă cu 120 de întrebări, dintre care 100 de întrebări punctate şi 20 de întrebări supuse pretestării în condiţii de concurs. Pentru a fi declarat admis la această probă candidaţii trebuie să obţină minim 30 de puncte din cele 100 punctate, rezultatul valorând 15% din nota finală.

În luna martie 2010 INM a adresat studenţilor de anul III şi IV precum şi absolvenţilor facultăţilor de drept din toată ţara invitaţia de a se înscrie pentru participarea la această pretestare. Au răspuns acestei invitaţii 1731 studenţi şi absolvenţi, dintre care 1142 au participat efectiv la pretestările organizate în următoarele oraşe:

- 17 aprilie 2010 - Timişoara - 94 de participanţi din 142 înscrişi;

- 17 aprilie 2010 - Cluj - 148 de participanţi din 195 înscrişi;

- 18 aprilie 2010 - Craiova - 78 de participanţi din 100 înscrişi;

- 18 aprilie 2010 - Sibiu - 70 de participanţi din 110 înscrişi;

- 24 aprilie 2010 - Iaşi - 146 de participanţi din 221 înscrişi;

- 24 aprilie 2010 - Bucureşti - 606 de participanţi din 963 înscrişi.

Rezultatele vor fi publicate la finalul lunii mai 2010, pe bază de cod, pe site-ul INM.

Amintim faptul că în luna aprilie 2010 INM a publicat pe site-ul său un GHID pentru rezolvarea testelor de verificare a raţionamentului logic, ghid destinat pregătirii viitorilor candidaţi la concurs precum si participanţilor la pretestările organizate de INM. Ghidul este pus la dispoziţie în mod gratuit şi este disponibil doar pe site-ul INM, la secţiunea Concursuri şi examene (http://www.inm-lex.ro/index.php?MenuID=19&DetailID=1104).

Ghidul a fost realizat de către o echipa de specialişti INM în cadrul programului „Asistenţă tehnică pentru dezvoltarea unor teste de gândire critică",program aprobat de CSM si finanţat de Banca Mondială.

Biroul de Relaţii Publice al INM

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii