Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:40 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Legea 55/2020, cea mult așteptată, este în vigoare de azi. Text integral. Vezi amenzile care nu au putut fi date trei zile(document)

ro

18 May, 2020 03:14 10509 Marime text
Începând de astăzi a intrat în vigoare Legea nr. 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Actul normativ, pe care îl publicăm integral, a apărut în Monitorul Oficial Partea I numărul 396 din 15 mai 2020.
 
Iată despre ce este vorba:

 
Având în vedere faptul că în contextul generat de dinamica evoluției situației epidemiologice naționale, dar și internaționale, determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, interesul public general reclamă adoptarea unor noi măsuri care să permită autorităților publice să intervină eficient și cu mijloace adecvate pentru gestionarea crizei,
luând în considerare necesitatea asigurării în continuare, chiar și după încetarea stării de urgență, a unei protecții adecvate împotriva îmbolnăvirii cu coronavirusul SARS-CoV-2, dar și crearea în același timp a premiselor-cadru pentru revenirea etapizată, fără sincope majore, la situația de normalitate, inclusiv prin relaxarea măsurilor luate în contextul instituirii și prelungirii de către Președintele României a stării de urgență pe teritoriul României,
având în atenție experiența statelor grav afectate de evoluția virusului și măsurile care au avut impact pozitiv în prevenirea și limitarea răspândirii acestuia, inclusiv după luarea măsurilor inițiale de primă urgență,
în considerarea necesității instituirii, inclusiv la nivel legislativ, în contextul existenței unei situații de urgență de amploare și intensitate deosebită, a unor mecanisme care să protejeze, în mod adecvat și cu prioritate, drepturile convenționale, unionale și constituționale la viață, la integritate fizică și la ocrotirea sănătății și având în vedere obligația instituită de Legea fundamentală în sarcina statului de a lua măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice a cetățenilor,
întrucât, în conformitate cu prevederile art. 53 din Constituția României, republicată, exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, între altele, pentru apărarea ordinii, a sănătății publice, dar și a drepturilor și a libertăților cetățenilor,
în condițiile în care, în contextul situației de criză generate de pandemia de COVID-19, este necesară adoptarea de către Parlamentul României, prin lege, a unor măsuri restrictive, cu caracter esențialmente temporar și, după caz, gradual, proporționale cu nivelul de gravitate prognozat sau manifestat al acesteia, necesare pentru prevenirea și înlăturarea amenințărilor iminente la adresa drepturilor convenționale, unionale și constituționale la viață, integritate fizică și sănătate ale persoanelor, în mod nediscriminatoriu, și fără a aduce atingere existenței altor drepturi sau libertăți fundamentale,

Parlamentul României adoptă prezenta lege.


Capitolul I Dispoziții generale

Articolul 1
(1) Prezenta lege are ca obiect instituirea, pe durata stării de alertă declarate în condițiile legii, în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, a unor măsuri temporare și, după caz, graduale, în scopul protejării drepturilor la viață, la integritate fizică și la ocrotirea sănătății, inclusiv prin restrângerea exercițiului altor drepturi și libertăți fundamentale.
(2) Măsurile restrictive de drepturi prevăzute în prezenta lege, precum și, după caz, cele de renunțare sau de relaxare a acestora se dispun cu respectarea principiului egalității de tratament juridic pentru situații identice sau comparabile.
Articolul 2
Starea de alertă reprezintă răspunsul la o situație de urgență de amploare și intensitate deosebite, determinată de unul sau mai multe tipuri de risc, constând într-un ansamblu de măsuri cu caracter temporar, proporționale cu nivelul de gravitate manifestat sau prognozat al acesteia și necesare pentru prevenirea și înlăturarea amenințărilor iminente la adresa vieții, sănătății persoanelor, mediului înconjurător, valorilor materiale și culturale importante ori a proprietății.
Articolul 3
(1) Starea de alertă se declară la nivel local, județean sau național, atunci când analiza factorilor de risc indică necesitatea amplificării răspunsului la o situație de urgență, pentru o perioadă limitată de timp, care nu poate fi mai mare de 30 de zile.

(2) Starea de alertă poate fi prelungită ori de câte ori analiza factorilor de risc indică necesitatea menținerii răspunsului amplificat pentru o perioadă de timp suplimentară, care nu poate fi mai mare de 30 de zile.
(3) Starea de alertă încetează, înainte de împlinirea termenului pentru care a fost declarată ori prelungită, atunci când analiza factorilor de risc indică faptul că nu mai este necesară menținerea unui răspuns amplificat.
(4) În aplicarea alin. (1)-(3) se analizează cumulativ următorii factori de risc:
a) amploarea situației de urgență, respectiv manifestarea generalizată a tipului de risc la nivel local, județean sau național;
b) intensitatea situației de urgență, respectiv viteza de evoluție, înregistrată sau prognozată, a fenomenelor distructive și gradul de perturbare a stării de normalitate;
c) insuficiența și/sau inadecvarea capabilităților de răspuns;
d) densitatea demografică în zona afectată de tipul de risc;
e) existența și gradul de dezvoltare a infrastructurii adecvate gestionării tipului de risc.
Articolul 4
(1) Starea de alertă se instituie de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne, și nu poate depăși 30 de zile. Starea de alertă poate fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului afacerilor interne.
(2) Starea de alertă se instituie pe întreg teritoriul țării sau doar pe teritoriul unor unități administrativ-teritoriale, după caz.
(3) Când starea de alertă se instituie pe cel puțin jumătate din unitățile administrativ-teritoriale de pe teritoriul țării, măsura se supune încuviințării Parlamentului. Parlamentul se pronunță în ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului, în termen de 5 zile de la data solicitării de încuviințare. Dacă Parlamentul respinge solicitarea de încuviințare, starea de alertă încetează de îndată.
(4) Parlamentul poate încuviința măsura adoptată de Guvern integral sau cu modificări.
(5) Valabilitatea documentelor eliberate de instituțiile și autoritățile publice, precum și de entitățile private autorizate conform legii se menține pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări.
(6) Prin excepție de la alin. (1), în cazul dovezilor înlocuitoare ale permiselor de conducere - cu drept de circulație, se menține numai valabilitatea celor emise în temeiul art. 111 alin. (1) lit. b), alin. (4) sau (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 10 zile de la încetarea acestei stări. Pentru aceeași perioadă se menține și valabilitatea prelungirii dreptului de circulație, dispusă de procuror sau de instanța de judecată potrivit art. 111 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Capitolul II Măsuri sectoriale
Secţiunea 1 Domeniul economic
Articolul 5
(1) Măsurile pentru creșterea capacității de răspuns sunt:
a) achiziționarea bunurilor și serviciilor de necesitate imediată în gestionarea situației de urgență pentru care a fost declarată starea de alertă, prin negocierea fără publicare prealabilă;
b) suplimentarea, prin redistribuirea către zonele afectate, a tehnicii, echipamentelor și dispozitivelor necesare acțiunilor de răspuns;
c) detașarea pe teritoriul național, în zonele afectate, a personalului care deține competențele adecvate gestionării situației de urgență, cu consimțământ;
d) coordonarea operațională a unor servicii publice;
e) adaptarea programului de lucru sau permanentizarea activității serviciilor de asistență socială;
f) permanentizarea activității unor centre operative pentru situații de urgență cu activitate temporară.
(2) Măsurile pentru asigurarea rezilienței comunităților sunt:
a) evacuarea temporară a persoanelor și bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată;
b) acordarea de ajutoare de primă necesitate pentru persoanele și animalele afectate;
c) efectuarea lucrărilor pentru modificarea de urgență a mediului înconjurător și infrastructurii, stabilite de forțele de intervenție pentru oprirea sau limitarea efectelor situației de urgență;
d) măsuri de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliu;
(3) Măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc sunt:
a) restrângerea sau interzicerea organizării și desfășurării unor mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spații deschise, precum și a unor întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise;
b) restrângerea sau interzicerea circulației persoanelor și vehiculelor în locurile și, după caz, în intervalele orare stabilite;
c) interzicerea ieșirii din zonele stabilite și, după caz, în intervalele orare stabilite sau instituirea carantinei asupra unor clădiri, localități sau zone geografice;
d) restrângerea sau interzicerea efectuării de către operatori a transporturilor rutiere, feroviare, maritime, fluviale, aeriene sau cu metroul pe rutele și, după caz, în intervalele orare stabilite;
e) închiderea temporară a unor puncte de trecere a frontierei de stat;
f) limitarea sau suspendarea pe durată determinată a activității unor instituții sau operatori economici;
g) participarea cetățenilor și a operatorilor economici la unele activități în folosul comunităților locale.
Articolul 6
Hotărârile prin care se declară ori se prelungește starea de alertă, precum și cele prin care se stabilește aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă cuprind:
a) baza legală;
b) perioada stării de alertă;
c) măsuri pentru creșterea capacității de răspuns, asigurarea rezilienței comunităților și diminuarea impactului tipului de risc necesar a fi aplicate, condițiile concrete de aplicare și destinatarii acestor măsuri;
d) instituțiile și autoritățile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor, după caz.
Articolul 7
Măsurile aplicate pe durata stării de alertă se reevaluează în cazul instituirii stării de urgență potrivit art. 93 din Constituția României, republicată, în baza analizei factorilor de risc prevăzuți la art. 2.
Articolul 8
(1) Pe durata stării de alertă se poate suspenda consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, atât în interiorul, cât și la terasele din exteriorul acestora.
(2) Pe durata stării de alertă poate fi permisă prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice care nu se consumă în spațiile menționate la alin. (1), cu excepția teraselor unde se respectă măsurile de protecție sanitară.
Articolul 9
(1) Pe durata stării de alertă se pot suspenda activitățile de comercializare cu amănuntul a produselor și serviciilor în centrele comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, cu acordul CNSSU.
(2) Măsura prevăzută la alin. (1) nu se aplică în cazul centrelor comerciale mici, de sub 15.000 mp, cu magazine individuale din incintă de sub 500 mp fiecare.
(3) Prin excepție de la alin. (1), sunt permise următoarele activități comerciale:
a) vânzarea produselor electronice și electrocasnice, doar dacă operatorii economici asigură livrarea acestora la domiciliul/ sediul cumpărătorului;
b) activitatea desfășurată de operatorii economici din cadrul centrelor comerciale care au accesul asigurat direct din exteriorul incintei și este întreruptă comunicarea cu restul complexului;
c) activitatea desfășurată de către magazinele agroalimentare, farmacii, cabinetele stomatologice, curățătorii de haine și centrele de îngrijire personală, precum și vânzarea produselor și serviciilor de optică medicală.
(4) Personalul care desfășoară activitățile prevăzute la alin. (2) și (3) are obligația de a purta în permanență mască ce va fi schimbată la un interval de cel mult 4 ore, iar operatorul economic va asigura măști pentru aceștia, precum și soluții de dezinfecție a mâinilor în zona de acces în incintă. Purtarea măștilor de protecție de către client și respectarea normelor de distanțare la case de marcat sunt obligatorii.
Secţiunea a 2-a Domeniul sănătății
Articolul 10
Pe durata stării de alertă, Ministerul Sănătății coordonează activitățile de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 în cadrul unităților sanitare publice, după caz.
Articolul 11
Pe durata stării de alertă, posturile vacante sau temporar vacante din cadrul Ministerului Sănătății și unităților aflate în subordinea, coordonarea și sub autoritatea Ministerului Sănătății, inclusiv funcțiile publice de execuție și conducere, pot fi ocupate de funcționari publici sau personal contractual, prin numire, fără concurs. Numirea se face prin ordin al ministrului sănătății și încetează de drept în cel mult 30 de zile de la data încetării stării de alertă.
Articolul 12
(1) Pe durata stării de alertă, pentru neîndeplinirea gravă a atribuțiilor de serviciu de natură a pune în pericol persoanele și măsurile de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, pot fi suspendate din funcții persoanele cu funcții de conducere din cadrul Ministerului Sănătății și din unitățile sanitare publice aflate în subordinea, sub autoritatea Ministerului Sănătății.
(2) Posturile devenite vacante temporar prin aplicarea suspendării prevăzute la alin. (1) pot fi ocupate de funcționari publici sau personal contractual, prin numire, fără concurs, prin ordin al ministrului sănătății.
(3) Suspendarea din funcție dispusă în condițiile alin. (1) și numirea dispusă în condițiile alin. (2) încetează de drept la încetarea stării de alertă.
Articolul 13
Pe durata stării de alertă, prin ordin comun al ministrului sănătății și ministrului afacerilor interne se poate institui:
a) obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă;
b) obligativitatea organizării activității instituțiilor și autorităților publice, operatorilor economici și profesioniștilor, astfel încât să se asigure la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât și pentru vizitatori. Pentru personalul propriu triajul epidemiologic constă în măsurarea temperaturii prin termometru noncontact, iar pentru vizitatori triajul se realizează prin măsurarea temperaturii.
Articolul 14
Pe durata stării de alertă, pentru produsele utilizate pentru rezolvarea cauzei care a determinat starea de alertă pot fi plafonate prețurile, în condițiile art. 4 alin. (3) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, doar dacă în piață există disfuncționalități în privința asigurării acestora.
Articolul 15
În vederea reluării activității de către furnizorii de servicii medicale pe durata stării de alertă, indiferent de natura furnizorului, se stabilesc prin ordin al ministrului sănătății normele generale de funcționare pe tipuri de specialități.
Secţiunea a 3-a Domeniul muncii și protecției sociale
Articolul 16
Pe durata stării de alertă, în funcție de specificul activității și de nevoi, conducătorii instituțiilor publice implicate în combaterea pandemiei de COVID-19 pot dispune detașarea cu acordul prealabil al angajatului și al angajatorului care detașează, cu condiția ca angajatorul la care se face detașarea să fie din același domeniu de activitate.
Articolul 17
Pe durata stării de alertă, angajatorul poate dispune, cu consimțământul angajatului, desfășurarea activității în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, modificarea locului de muncă ori a atribuțiilor acestuia.
Articolul 18
Pe durata stării de alertă, în funcție de specificul activității și de nevoi, conducătorii instituțiilor publice implicate în combaterea pandemiei de COVID-19, precum și a efectelor acesteia pot dispune unilateral întreruperea concediilor de odihnă, de odihnă suplimentare, fără plată, de studii și pentru formare profesională ale personalului angajat și reluarea activității pentru personalul propriu.
Articolul 19
Conducătorii centrelor rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile, prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale, precum și în regulamentele-cadru de organizare și funcționare a serviciilor sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2015, cu modificările și completările ulterioare, au obligația de a asigura măsurile de continuitate a activității pe durata stării de alertă, având dreptul să stabilească programul de lucru al angajaților, în condițiile legii.
Articolul 20
(1) Valabilitatea contractelor colective de muncă și a acordurilor colective de muncă se prelungește pe durata stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acesteia.
(2) În cazul contractelor și acordurilor colective de muncă prevăzute la alin. (1), părțile au obligația inițierii negocierii colective în termen de 45 de zile de la încetarea stării de alertă, în condițiile legii.
Articolul 21
Pe durata stării de alertă, prin derogare de la prevederile art. 118 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, angajatorii din sistemul privat, autoritățile și instituțiile publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și regiile autonome, societățile naționale, companiile naționale și societățile la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, cu un număr mai mare de 50 de salariați, pot stabili programe individualizate de muncă, fără acordul salariatului, astfel încât între salariați să se asigure existența unui interval de o oră la începerea și la terminarea programului de muncă, într-o perioadă de 3 ore.
Articolul 22
Pe durata stării de alertă, pentru angajații din sistemul public, angajatorul poate stabili, cu acordul acestora, executarea unor lucrări sau sarcini de serviciu urgente, în legătură cu prevenirea și combaterea situației care a generat starea de alertă, indiferent de natura atribuțiilor de serviciu, cu asigurarea măsurilor de protecție a angajatului.
Articolul 23
(1) Pe durata stării de alertă, Guvernul dispune măsuri speciale de sprijin al angajatorilor și protecție a angajaților și familiilor acestora.
(2) Pentru perioada stării de alertă, autoritățile competente dispun măsuri de protecție și prevenție pentru angajații aflați în situații de vulnerabilitate.
(3) Pentru durata stării de alertă, Guvernul stabilește măsuri speciale de sprijin pentru alți profesioniști, astfel cum sunt reglementați de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pentru persoanele care au încheiate convenții individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, republicată, cu modificările ulterioare, precum și pentru persoanele fizice care obțin venituri exclusiv din drepturile de autor și drepturile conexe, astfel cum sunt reglementate de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care au întrerupt activitatea, ca urmare a măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19.
Articolul 24
Prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv ale actelor normative care o modifică și/sau o completează ori care cuprind dispoziții care privesc aplicarea prevederilor sale, se aplică în continuare, fără întrerupere, de la data încetării stării de urgență instituite prin decret, potrivit art. 93 alin. (1) din Constituția României, republicată, pentru toate domeniile de activitate în care se mențin restricții, până la ridicarea acestora, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2020.
Articolul 25
(1) Pe durata stării de alertă, angajații din sistemul public vor rămâne disponibili pentru efectuarea sarcinilor de serviciu, în funcție de volumul de activitate al instituției, în vederea realizării scopului prezentei legi.
(2) Aplicarea prevederilor alin. (1) se va face cu respectarea unui număr de maximum 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare.
Articolul 26
(1) Pe durata stării de alertă, pentru neîndeplinirea gravă a atribuțiilor de serviciu legate de instituirea și aplicarea măsurilor prevăzute de prezenta lege, persoanele din instituțiile publice care au în atribuții prevenirea contaminării și combaterii efectelor COVID-19, pot fi suspendate din funcție, potrivit normei proprii de organizare și funcționare a instituției sau autorității publice, după caz. Suspendarea încetează de drept la data încetării stării de alertă.
(2) Posturile devenite vacante temporar prin aplicarea suspendării prevăzută la alin. (1) pot fi ocupate de funcționari publici sau personal contractual, prin numire de către autoritatea competentă, fără concurs.
(3) Suspendarea din funcție dispusă în condițiile alin. (1) și numirea dispusă în condițiile alin. (2) încetează de drept la încetarea stării de alertă.
Articolul 27
(1) Instituțiile și autoritățile publice pot angaja personal fără concurs, în funcție de nevoile determinate de prevenirea și combaterea situației care a generat starea de alertă și exclusiv pentru activități legate de aceasta, pentru o durată determinată, ce nu poate depăși 30 de zile de la data încetării stării de alertă.
(2) Pe durata stării de alertă, prin derogare de la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, numirile în funcțiile publice sau de înalt funcționar public pot fi făcute doar dacă îndeplinesc condițiile de a fi funcționar public sau, după caz, înalt funcționar public și numai dacă sunt necesare pentru punerea în aplicare a măsurilor prevăzute de prezenta lege și pentru o durată determinată de maximum 30 de zile de la data încetării stării de alertă.
(3) Pe durata stării de alertă, în instituțiile și autoritățile publice se suspendă orice tip de concurs pentru ocuparea posturilor sau funcțiilor vacante și temporar vacante, cu excepția celor prevăzute la alin. (1) și (2), precum și la art. 11 și 12.
Articolul 28
(1) Pe durata stării de alertă, prevederile Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, cu modificările și completările ulterioare, se aplică până la finalizarea cursurilor anului școlar.
(2) În aplicarea alin. (1), miniștrii sunt abilitați să emită ordine pentru personalul din subordine.
Articolul 29
Pe durata stării de alertă se interzice declararea, declanșarea sau desfășurarea conflictelor colective de muncă în unitățile sistemului energetic național, în unitățile operative de la sectoarele nucleare, în unitățile cu foc continuu, în unitățile sanitare și de asistență socială, de telecomunicații, ale radioului și televiziunii publice, în transporturile pe căile ferate, în unitățile care asigură transportul în comun și salubrizarea localităților, precum și aprovizionarea populației cu gaze, energie electrică, căldură și apă.
Articolul 30
Prin derogare de la prevederile art. 81 alin. (4) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cazul personalului încadrat în unități sanitare, de asistență socială, de asistență medico-socială și în instituțiile din domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale, termenele de preaviz nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe întreaga durată a stării de alertă.
Articolul 31
Pe durata stării de alertă, pentru angajații români care urmează să desfășoare activitate în străinătate, autoritățile competente dispun măsuri speciale de protecție.
Secţiunea a 4-a Domeniul transporturilor și infrastructurii
Articolul 32
(1) În scopul prevenirii contaminării cu noul coronavirus SARS Cov-2 și pentru asigurarea bunei desfășurări a transportului de persoane pentru fiecare tip de transport terestru, subteran, aerian sau naval, se instituie restricții și măsuri în condițiile prezentei legi, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară.
(2) Măsurile prevăzute la alin. (1) se instituie la propunerea Comitetului național pentru situații speciale de urgență, denumit în continuare CNSSU, prin ordin al ministrului afacerilor interne. Măsurile propuse de CNSSU privind activitățile de transport se avizează de ministrul transporturilor infrastructurii și comunicațiilor.
Articolul 33
Pe durata stării de alertă, în domeniul transportului aerian, ministerul de resort poate dispune măsuri, respectiv restricții, cu privire la: igiena și dezinfecția spațiilor comune, echipamentelor, mijloacelor de transport și aeronavelor, procedurile și protocoalele din interiorul aeroporturilor și aeronavelor, regulile de conduită pentru personalul operatorilor aeroportuari, aerieni și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului aerian.
Articolul 34
Pe durata stării de alertă, în domeniul transportului feroviar, ministerul de resort poate dispune măsuri, respectiv restricții, cu privire la: igiena și dezinfecția spațiilor comune din gări, halte, stații sau puncte de oprire, a echipamentelor și garniturilor de tren, procedurile și protocoalele din interiorul gărilor, haltelor, stațiilor sau punctelor de oprire, dar și în interiorul vagoanelor și garniturilor de tren, gradul și modul de ocupare al materialului rulant, regulile de conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului feroviar.
Articolul 35
Pe durata stării de alertă, în domeniul transportului rutier, ministerul de resort poate dispune măsuri, respectiv restricții, cu privire la: igiena și dezinfecția mijloacelor de transport persoane, procedurile și protocoalele din interiorul mijloacelor de transport, gradul și modul de ocupare a mijloacelor de transport, regulile de conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului rutier.
Articolul 36
Pe durata stării de alertă, în domeniul transportului naval ministerul de resort poate dispune măsuri, respectiv restricții, cu privire la: igiena și dezinfecția navelor de transport persoane, procedurile și protocoalele din interiorul navelor de transport persoane, gradul și modul de ocupare al navelor de transport persoane, regulile de conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului naval.
Articolul 37
Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, la propunerea CNSSU, poate lua măsuri, respectiv restricții, în domeniul transportului intern și internațional de mărfuri și persoane, precum și în domeniul comunicațiilor, de comun acord cu miniștrii de resort din statele membre ale Uniunii Europene, sau celelalte state, după caz.
Secţiunea a 5-a Domeniul educație și cercetare
Articolul 38
(1) Pe durata stării de alertă, activitățile didactice ce impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor, elevilor și studenților în unitățile și instituțiile de învățământ se pot suspenda, la propunerea CNSSU, prin ordin comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății.
(2) Durata suspendării prevăzută la alin. (1) poate depăși durata stării de alertă, în funcție de perioada rămasă din anul școlar și de stadiul procesului de învățământ.
Articolul 39
(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la eliminarea restricțiilor privind adunările publice de către autoritățile de resort, unitățile de învățământ preuniversitar organizează activități din planurile de învățământ și în mediul online.
(2) În situația în care activitățile nu pot fi desfășurate conform prevederilor alin. (1), pentru a asigura accesul egal la educație, inspectoratele școlare/inspectoratul școlar al municipiului București și unitățile de învățământ preuniversitar au obligația să asigure resursele educaționale pentru elevii care nu au acces la tehnologie, în conformitate cu instrucțiunile ministrului educației și cercetării.
(3) Derularea activităților prevăzute la alin. (2), precum și modul de recuperare a conținuturilor din programele școlare care nu pot fi parcurse în această perioadă se stabilesc de către Ministerul Educației și Cercetării.
Articolul 40
(1) Pe perioada stării de alertă, precum și pe tot parcursul anului universitar 2019-2020, instituțiile de învățământ superior din sistemul național de învățământ, în baza autonomiei universitare cu respectarea calității actului didactic, pot utiliza metode didactice alternative predare-învățare-evaluare, în format online, în conformitate cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ. De asemenea, se pot desfășura online și examenele de finalizare a studiilor de licență, de masterat sau a programelor de studii postuniversitare, susținerea tezelor de doctorat, susținerea tezelor de abilitare.
(2) Activitățile didactice și de cercetare prevăzute la art. 287 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și examenele de finalizare a semestrelor și a studiilor de licență și masterat, susținerea referatelor și a tezelor de doctorat desfășurate online în anul universitar 2019-2020, precum și pe toată perioada stării de urgență, necesitate sau alertă, în cadrul formelor de învățământ cu frecvență și cu frecvență redusă, la distanță se circumscriu prevederilor art. 139 lit. a)-c) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, și sunt recunoscute.
(3) Participarea studenților și studenților doctoranzi, care pe perioada stării de urgență, necesitate sau de alertă au urmat activități de învățare și predare prin metode didactice alternative de comunicare, în format online, la examenele prevăzute de art. 143 și 144 din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, de studenții și studenții doctoranzi, se realizează potrivit metodologiilor aprobate de instituțiile de învățământ universitar.
(4) În situația desfășurării activităților prevăzute la art. 287 în sistem online, norma didactică se stabilește cu respectarea art. 287 alin. (4) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 41
Cu avizul CNSSU, prin ordin comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății, se stabilesc măsuri pentru desfășurarea activităților în unitățile și instituțiile de învățământ, în condiții de siguranță sanitară, pentru finalizarea anului școlar aflat în curs la data instituirii stării de alertă, precum și pentru pregătirea începerii anului școlar următor.
Articolul 42
(1) În unitățile de învățământ preuniversitar, cu avizul CNSSU, prin ordin al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății, se stabilesc măsuri pentru desfășurarea activităților de pregătire în vederea susținerii examenelor naționale și de certificare a competențelor profesionale, care presupun interacțiunea „față în față“, în condiții de protecție sanitară.
(2) Susținerea examenelor naționale și de certificare a competențelor profesionale, care presupun interacțiunea „față în față“ se organizează în condițiile prevăzute la alin. (1).
(3) Ministerul Educației și Cercetării are obligația de a asigura elevilor și personalului didactic și nedidactic implicat, pe toată durata activităților prevăzute la alin. (1) și (2), numărul necesar de măști de protecție ce vor fi purtate obligatoriu în spațiile închise din incinta unităților de învățământ.
Secţiunea a 6-a Domeniul tineretului și sportului
Articolul 43
(1) Pe durata stării de alertă, în scopul prevenirii contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 a participanților, activitățile de pregătire fizică în cadrul structurilor sportive, definite conform Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, constând în cantonamente, antrenamente și competiții sportive organizate pe teritoriul României, precum și accesul la bazele sportive sau spațiile în care se desfășoară activități sportive se vor desfășura în condițiile stabilite prin ordin al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății, pe baza hotărârii CNSSU.
Pe durata stării de alertă autoritățile locale au obligația să asigure accesul cetățenilor pentru desfășurarea activităților sportive în aer liber cu acordul CNSSU în parcurile localităților și pe terenurile de sport ale instituțiilor aflate în administrare.
(2) Pe durata stării de alertă, în scopul susținerii structurilor sportive, definite conform Legii nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, autoritățile administrației publice locale pot aproba, prin hotărârea consiliului local și/sau județean, după caz, diverse forme de sprijin pentru finanțarea cheltuielilor de funcționare sau de natură salarială ale structurilor sportive care își au sediul pe raza administrativ-teritorială ale acestora. În cazul acestor forme de sprijin, pe durata stării de alertă, nu sunt aplicabile prevederile legale privind ajutorul de stat și prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare.
Secţiunea a 7-a Domeniul culturii și cultelor
Articolul 44
(1) Pe durata stării de alertă, activitatea instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producție de film și audiovizual, a instituțiilor de spectacole și/sau concerte, a centrelor și/sau a căminelor culturale și a altor instituții de cultură, precum și evenimentele culturale în aer liber și festivalurile publice și private se vor putea desfășura potrivit unor regulamente ce prevăd măsuri de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății.
(2) În situația nerespectării măsurilor de protecție sanitară prevăzute la alin. (1), activitățile menționate pot fi suspendate prin hotărârea CNSSU pe o perioadă determinată.
(3) Organizarea măsurilor de protecție sanitară și a condițiilor de desfășurare pentru activitățile prevăzute la alin. (1) pe perioada stării de alertă se stabilesc prin ordin comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, la propunerea CNSSU.
Articolul 45
(1) Pe durata stării de alertă, activitatea cultelor religioase se exercită liber, cu respectarea regulilor de protecție sanitară stabilite, la propunerea CNSSU și cu avizul secretarului de stat pentru culte, prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.
(2) Regulile prevăzute la alin. (1) vor cuprinde măsuri privind accesul în lăcașele de cult, distanța minimă de siguranță.
Secţiunea a 8-a Măsuri în domeniul insolvenței
Articolul 46

(1) Debitorul aflat în stare de insolvență la data intrării în vigoare a prezentei legi, sau care ajunge în stare de insolvență poate, pe durata stării de alertă, să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus prevederilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, fără a avea însă obligația de a introduce această cerere. La cererea adresată tribunalului va fi atașată dovada notificării organului fiscal competent cu privire la intenția de deschidere a procedurii insolvenței.
(2) Dispozițiile art. 66 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, cu modificările și completările ulterioare, nu sunt aplicabile până la încetarea stării de alertă, dată de la care începe să curgă și termenul de 30 de zile pe care acestea îl prevăd. Corelativ până la aceeași dată, nu sunt aplicabile, în mod corespunzător, prevederile art. 66 alin. (2) și (3) din Legea nr. 85/2014, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 47
(1) Pe durata stării de alertă se suspendă aplicabilitatea tezei finale a art. 5 pct. 72 și a tezei finale a art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Pe durata stării de alertă, în cazul debitorilor care și-au întrerupt activitatea total sau parțial ca efect al măsurilor adoptate pe perioada stării de urgență, instituită prin Decretul nr. 195/2020 și prelungită prin Decretul nr. 240/2020, de autoritățile publice competente potrivit legii, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-Cov-2, menținute, după caz, și în perioada stării de alertă, valoarea-prag prevăzută la art. 5 pct. 72 din Legea nr. 85/2014, cu modificările și completările ulterioare, este de 50.000 lei, atât pentru creditori, cât și pentru debitori.
Articolul 48
În cazul debitorului care și-a întrerupt activitatea total sau parțial ca efect al măsurilor adoptate în perioada stării de urgență, instituită prin Decretul nr. 195/2020 și prelungită prin Decretul nr. 240/2020, de autoritățile publice competente potrivit legii, pentru prevenirea răspândirii pandemiei cu coronavirusul SARS-COV-2, menținute, după caz, și în perioada stării de alertă, creditorii pot formula, pe perioada stării de alertă, cerere de deschidere a procedurii insolvenței numai după încercarea rezonabilă, dovedită cu înscrisuri comunicate între părți prin orice mijloc, inclusiv prin mijloace electronice, de încheiere a unei convenții de plată.
Articolul 49
(1) În procedurile de concordat preventiv aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei legi, perioada în care se desfășoară negocierile asupra proiectului de concordat preventiv se prelungește cu 60 de zile. În funcție de etapa în care se află debitorul, perioada de elaborare a ofertei de concordat se prelungește, în mod corespunzător, cu maximum 60 de zile sau, după caz, perioada de negociere a ofertei de concordat se prelungește, în mod corespunzător, cu maximum 60 de zile.
(2) În cazul debitorului aflat în executarea concordatului preventiv la data intrării în vigoare a prezentei legi, perioada pentru satisfacerea creanțelor stabilite prin concordat se prelungește, în mod corespunzător, cu două luni.
Articolul 50
(1) Dacă debitorul se află în perioada de observație la data intrării în vigoare a prezentei legi, aceasta se prelungește cu 3 luni. Corelativ, termenul în care categoriile de persoane îndreptățite pot propune un plan de reorganizare se prelungește cu 3 luni, inclusiv în cazul în care termenul de depunere a planului, prevăzut de lege, a început să curgă.
(2) În cazul în care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, era depus un plan de reorganizare la dosarul cauzei, dar, urmare efectelor pandemiei de COVID-19, s-au modificat perspectivele de redresare în raport cu posibilitățile și specificul activității debitorului, cu mijloacele financiare disponibile și cu cererea pieței față de oferta debitorului, persoanele îndreptățite să depună un plan de reorganizare pot, în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, să depună un plan de reorganizare modificat, notificând creditorii, prin grija administratorului judiciar, asupra acestei intenții, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
Articolul 51
(1) În cazul debitorului aflat în reorganizare judiciară la data intrării în vigoare a prezentei legi, durata executării planului de reorganizare judiciară se prelungește cu două luni.
(2) Debitorul aflat în reorganizare judiciară, care și-a întrerupt activitatea total ca efect al măsurilor adoptate de autoritățile publice competente potrivit legii, pentru prevenirea răspândirii pandemiei de COVID-19, poate solicita judecătorului sindic, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, suspendarea executării planului pentru un termen care nu poate depăși două luni. Cererea se judecă de urgență, pe bază de înscrisuri, fără citarea părților. Încheierea pronunțată de judecătorul sindic poate fi atacată cu apel, potrivit art. 43 din Legea nr. 85/2014, cu modificările și completările ulterioare, termenele prevăzute reducându-se la jumătate.
(3) În cazul debitorului aflat în reorganizare judiciară la data intrării în vigoare a prezentei legi, care și-a întrerupt activitatea total sau parțial ca efect al măsurilor adoptate de autoritățile publice competente potrivit legii, pentru prevenirea răspândirii pandemiei de COVID-19, perioada de executare a planului de reorganizare se poate prelungi fără a depăși o durată totală a derulării sale de 5 ani, și se poate modifica, în mod corespunzător, dacă este cazul, în condițiile prevăzute la art. 139 alin. (5) din Legea nr. 85/2014, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 52
Pentru debitorul care și-a întrerupt activitatea total sau parțial ca efect al măsurilor adoptate de autoritățile publice competente potrivit legii, pentru prevenirea răspândirii pandemiei de COVID-19, pe durata stării de urgență și/sau de alertă, durata inițială de executare a planului de reorganizare, prevăzută de art. 133 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, cu modificările și completările ulterioare, poate fi de 4 ani, cu posibilitatea prelungirii, fără a depăși o durată totală a derulării planului de 5 ani, și a modificării, în mod corespunzător, dacă este cazul, în condițiile art. 139 alin. (5) din Legea nr. 85/2014, cu modificările și completările ulterioare.
Secţiunea a 9-a Domeniul executării pedepselor, măsurilor educative și a altor măsuri dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
§1. Executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
Articolul 53
(1) Măsura de supraveghere referitoare la prezentarea persoanei supravegheate la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta, prevăzută la art. 85 alin. (1) lit. a), art. 93 alin. (1) lit. a) și la art. 101 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, precum și obligația prevăzută de art. 121 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, se execută prin mijloace de comunicare la distanță audio sau audiovideo, în condiții care asigură confidențialitatea informațiilor și a datelor transmise, convorbirile realizându-se din sediul serviciului de probațiune și utilizând o conexiune de internet securizată.
(2) Prezentarea persoanei supravegheate la serviciul de probațiune, la datele fixate de către consilierul de probațiune, are loc doar în cazuri excepționale, precum imposibilitatea realizării întrevederii prin mijloace de comunicare la distanță, împlinirea termenului de supraveghere în 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, riscul mare de săvârșire de noi infracțiuni, necesitatea comunicării conținutului unor hotărâri judecătorești sau a unor modificări intervenite în executarea acestora ori nerespectarea măsurilor și obligațiilor de către persoanele aflate în evidență.
(3) Criteriile de prioritizare a cazurilor în care întrevederile cu persoanele supravegheate se realizează la sediul serviciului de probațiune, precum și modalitatea de aplicare a acestora se stabilesc prin decizie a directorului general al Direcției Naționale de Probațiune.
(4) Întrevederile derulate la sediul serviciului de probațiune în condițiile alin. (2) și (3) sunt precedate de activități de pregătire a acestora, realizate prin modalități de comunicare la distanță cu persoana supravegheată, pentru a facilita realizarea scopului întâlnirii.
(5) Întrevederile cu persoanele supravegheate la sediul serviciului de probațiune se realizează cu respectarea regulilor de distanțare socială, precum și a măsurilor de prevenție și siguranță medicală, care se stabilesc prin decizie a directorului general al Direcției Naționale de Probațiune.
Articolul 54
(1) Măsura de supraveghere referitoare la primirea de către persoanele supravegheate a vizitelor consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea, prevăzută la art. 85 alin. (1) lit. b), art. 93 alin. (1) lit. b) și la art. 101 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, se execută numai în cazurile și potrivit criteriilor prevăzute la art. 53 alin. (2) și (3).
(2) Vizitele consilierului de probațiune manager de caz la locuința persoanei condamnate se desfășoară cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 53 alin. (4) și (5).
Articolul 55
(1) Executarea obligației de a urma un curs de pregătire școlară sau de calificare ori formare profesională, prevăzută la art. 85 alin. (2) lit. a), art. 93 alin. (2) lit. a), art. 101 alin. (2) lit. a) și la art. 121 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, se realizează potrivit modalității în care instituția din comunitatea la care a fost înscrisă persoana supravegheată derulează cursurile școlare, de calificare sau de formare profesională, prin prezența fizică a participanților sau în mediul online.
(2) În situația în care cursurile de pregătire școlară sau de calificare ori formare profesională la care sunt înscrise sau urmează a fi înscrise persoanele supravegheate sunt suspendate, iar executarea nu se poate realiza până la împlinirea termenului de supraveghere, al duratei supravegherii sau al măsurii educative neprivative de libertate, consilierul de probațiune manager de caz face demersuri pentru a identifica o altă instituție din comunitate în care se derulează cursuri sau, după caz, demersuri pentru modificarea conținutului obligației, în condițiile legii, ori înștiințează instanța despre imposibilitatea obiectivă de executare și face mențiune despre aceasta în raportul final.
Articolul 56
(1) Obligația persoanelor supravegheate de a participa la derularea de programe de reintegrare socială, prevăzută la art. 85 alin. (2) lit. c), art. 93 alin. (2) lit. b) și la art. 101 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, fie că sunt individuale sau de grup ori că sunt derulate în cadrul serviciilor de probațiune sau în colaborare cu instituțiile din comunitate, se execută prin modalități de comunicare audiovideo la distanță, în condiții care să asigure confidențialitatea informațiilor și a datelor transmise, convorbirile realizându-se din sediul serviciului de probațiune și utilizând o conexiune de internet securizată.
(2) Programele de reintegrare socială în varianta de lucru individual ori programele de grup adaptate la modalitatea de lucru individual pot fi derulate la sediul serviciului de probațiune sau la sediul instituțiilor din comunitate abilitate numai în cazurile în care executarea acestei obligații a început anterior declarării stării de urgență și a fost suspendată pe durata acesteia, precum și în cazurile al căror termen de supraveghere expiră în 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, iar obligația nu a fost executată și programul nu poate fi finalizat prin modalități de comunicare audiovideo la distanță.
(3) Regulile privind desfășurarea programelor de reintegrare socială în varianta de lucru individuală și a programelor de grup adaptate la modalitatea de lucru individual se aplică tuturor instituțiilor din comunitate implicate în derularea unor astfel de programe, în limitele resurselor materiale disponibile la nivelul acestor instituții.
(4) În situația în care executarea programelor de reintegrare socială în instituțiile din comunitate nu se poate realiza până la împlinirea termenului de supraveghere sau al duratei supravegherii, consilierul de probațiune manager de caz face demersuri pentru a identifica o altă instituție din comunitate în care se derulează astfel de programe sau, după caz, demersuri pentru modificarea conținutului obligației ori înștiințează instanța despre imposibilitatea obiectivă de executare și face mențiune despre aceasta în raportul final.
Articolul 57
(1) Obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, prevăzută la art. 64, art. 85 alin. (2) lit. b) și art. 93 alin. (3) din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, se pune în executare cu prioritate pe perioada stării de alertă în cazurile al căror termen ori durată de supraveghere se împlinește în 6 luni de la data intrării în vigoare a legii și în cazurile în care timpul rămas până la împlinirea termenului sau duratei supravegherii nu permite executarea integrală.
(2) Obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității se execută cu prioritate în spații deschise și, în cazuri excepționale, în spații închise, cu respectarea regulilor de distanțare socială, a măsurilor de prevenție și siguranță medicală.
(3) În situațiile în care desfășurarea muncii în folosul comunității nu este posibilă în condițiile prevăzute la alin. (1), serviciul de probațiune va efectua demersurile necesare pentru modificarea felului muncii în cadrul aceleiași instituții sau, după caz, pentru prestarea activității în cadrul unei alte instituții din comunitate, inclusiv în cazul în care instituția din comunitate este o unitate spitalicească, un centru rezidențial subordonat autorităților locale sau o instituție în care au fost confirmate persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 ori înștiințează instanța despre imposibilitatea obiectivă de executare și face mențiune despre aceasta în raportul final.
Articolul 58
În situația în care, pe durata termenului de supraveghere, consilierul de probațiune manager de caz constată că persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile ce îi revin, în condițiile stabilite la art. 53-57, procedează, după caz, potrivit art. 67 alin. (1) sau (3) din Legea nr. 252/2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune, cu modificările și completările ulterioare, ori potrivit art. 101 alin. (1), (3) sau (4) din aceeași lege.
Articolul 59

În secțiunea DOCUMENTE a acestui material puteți citi integral textul legii
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii