Legea nr.165 din 16.05.2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
Legea nr.165 din 16.05.2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin
17 May, 2013 15:38
ZIUA de Constanta
13660
Marime text
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Capitolul I
Dispoziţii generale
Articolul 1
(1)Imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se restituie în natură.
(2) În situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III.
(3) În situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin.
(2), (3) şi (4).(4) Punctele prevăzute la alin.
(2) şi (3) se valorifică potrivit prezentei legi.
Articolul 2
Principiile care stau la baza acordării măsurilor prevăzute de prezenta lege sunt: a)principiul prevalenţei restituirii în natură; b)principiul echităţii; c)principiul transparenţei procesului de stabilire a măsurilor reparatorii; d)principiul menţinerii justului echilibru între interesul particular al foştilor proprietari şi interesul general al societăţii.
Articolul 3
În înţelesul prezentei legi, expresiile şi termenii de mai jos au următoarele semnificaţii:
1. cereri - notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cererile formulate în temeiul prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, cererile formulate potrivit Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, cererile de retrocedare formulate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, republicată, aflate în curs de soluţionare la entităţile învestite de lege sau, după caz, la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor;
2. persoana care se consideră îndreptăţită - persoana care a formulat şi a depus, în termen legal, la entităţile învestite de lege cereri din categoria celor prevăzute la pct. 1, care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi; 3. persoana îndreptăţită - persoana căreia i-a fost recunoscut dreptul la restituire în natură sau, după caz, la măsuri reparatorii; 4. entitatea învestită de lege - următoarele structuri cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii: a)unitatea deţinătoare, în înţelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999, republicată; b)entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în înţelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007, cu modificările şi completările ulterioare; c)comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; d)comisia judeţeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; e)Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România; f)Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică; g)Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, înfiinţată potrivit prezentei legi;5. decizia entităţii învestite de lege - decizia/dispoziţia/ ordinul/hotărârea emisă de către entitatea învestită de lege, prevăzută la pct. 4; 6. restituirea în natură - restituirea imobilului preluat în mod abuziv; în ceea ce priveşte terenurile, reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament sau pe un alt amplasament; 7. grila notarială - ghidurile privind valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare utilizate de camerele notarilor publici, actualizate în condiţiile impuse de art. 771 alin.
(5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Articolul 4
Dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi. Capitolul IIRestituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist
Articolul 5
(1) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale se constituie, prin ordin al prefectului, Comisia locală pentru inventarierea terenurilor.(2) Comisia se compune din următoarele persoane:a)un reprezentant al instituţiei prefectului, care are şi calitatea de preşedinte al Comisiei; b)primarul comunei/oraşului/municipiului; c)secretarul comunei/oraşului/municipiului; d)un specialist în măsurători topografice şi în identificarea tarlalelor şi parcelelor din cadrul unităţii administrativ-teritoriale (specialist cadastru, inginer topograf, inginer agricol, subinginer agricol, referent agricol); e)un reprezentant al oficiului teritorial de cadastru şi publicitate imobiliară. (3) În funcţie de specificul localităţii, Comisia se completează cu următoarele persoane:a)un reprezentant al Agenţiei Domeniilor Statului; b)un reprezentant al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“; c)un reprezentant al Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva; d)un reprezentant al Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură. (4) Procedura de constituire, modul de funcţionare, atribuţiile Comisiei, precum şi normele privind întocmirea situaţiei prevăzute la art. 6 se stabilesc prin normele de aplicare a prezentei legi, care vor fi adoptate în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a acesteia.
Articolul 6
(1) În termen de 180 de zile de la data constituirii, comisia prevăzută la art. 5 întocmeşte, conform normelor de aplicare a prezentei legi, situaţia terenurilor agricole, cu sau fără investiţii, şi forestiere, aflate în domeniul public sau privat al statului sau, după caz, al unităţii administrativ-teritoriale, care pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate pe fiecare unitate administrativ-teritorială.(2) Situaţia prevăzută la alin. (1) va indica, prin determinare grafică pe ortofotoplan:a)terenurile ce constituie rezerva comisiei locale de fond funciar; b)terenurile aflate în proprietatea publică şi privată a statului, cu sau fără investiţii, aflate în administrarea unor autorităţi şi instituţii publice; c)terenurile administrate de institute şi staţiuni de cercetare, cu sau fără investiţii; d)terenurile ocupate de izlazuri; e)alte terenuri identificate ca disponibile în vederea restituirii. (3) Situaţia prevăzută la alin. (1) se vizează de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi se transmite comisiei judeţene de fond funciar sau, după caz, Comisiei de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti.(4) Comisia judeţeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti centralizează situaţiile întocmite la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale în termen de 30 de zile de la primirea acestora. Rezultatul centralizării se transmite Agenţiei Domeniilor Statului şi Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.(5) În termen de 60 de zile de la data primirii situaţiilor centralizate pe fiecare judeţ, Agenţia Domeniilor Statului şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor demarează procedurile legale necesare în vederea schimbării regimului juridic al terenurilor ce fac obiectul situaţiei centralizatoare, aflate în proprietatea publică a statului, şi trecerii acestora, în condiţiile legii, în proprietatea privată a statului pentru a fi afectate restituirii în natură sau, după caz, valorificării punctelor acordate potrivit prezentei legi.
Articolul 7
(1) Până la întocmirea situaţiei centralizatoare la nivel local, se suspendă emiterea hotărârilor de validare/invalidare de către comisiile judeţene de fond funciar sau, după caz, de către Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, eliberarea titlurilor de proprietate, punerea în posesie de către comisiile locale de fond funciar, precum şi orice alte proceduri administrative în domeniul restituirii fondului funciar.(2) Dispoziţiile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazul hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Articolul 8
(1) În termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, comisiile locale de fond funciar au obligaţia de a centraliza toate cererile de restituire nesoluţionate, în vederea stabilirii suprafeţei de teren necesare în vederea finalizării procesului de restituire.(2) Pentru realizarea situaţiei prevăzute la alin. (1) se au în vedere:a)cererile din dosarele nesoluţionate la nivelul comisiei locale; b)cererile din dosarele transmise comisiei judeţene sau, după caz, Comisiei de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, cu propuneri de despăgubiri; c)cererile din dosarele înregistrate la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în cazul în care persoanele îndreptăţite optează, în condiţiile art. 42, pentru returnarea dosarului la comisia locală, în vederea atribuirii de teren; d)hotărârile definitive şi irevocabile pronunţate de instanţele judecătoreşti, având ca obiect restituirea unor suprafeţe de teren; e)cererile care au stat la baza dosarelor validate de comisiile judeţene sau, după caz, de Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti şi aflate la comisiile locale în vederea constituirii dosarelor de despăgubire. (3) Situaţia suprafeţelor de teren necesare în vederea finalizării procesului de restituire se transmite comisiei judeţene de fond funciar sau, după caz, Comisiei de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, în termenul prevăzut la alin. (1).
Articolul 9
(1) Institutele, staţiunile de cercetare şi instituţiile publice sunt obligate să predea Agenţiei Domeniilor Statului, în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Guvernului iniţiate conform art. 6 alin. (5), terenurile care fac obiectul acesteia. Procesele-verbale de predare-primire se comunică şi Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.(2) În termen de 30 de zile de la preluarea terenurilor prevăzute la alin. (1), Agenţia Domeniilor Statului aduce la cunoştinţa comisiei judeţene de fond funciar şi Comisiei de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti disponibilul de teren pe fiecare unitate administrativ-teritorială.(3) Predarea terenurilor disponibile către comisia locală de fond funciar se face numai după validarea de către comisia judeţeană de fond funciar şi Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti a propunerilor de punere în posesie pe aceste terenuri, dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2015.
Articolul 10
(1) Până la data de 1 martie 2014, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară va realiza, pentru fiecare judeţ şi la nivel naţional, situaţia comparativă a cererilor şi disponibilului de teren, în condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (2).(2) După finalizare, situaţia se comunică Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi Agenţiei Domeniilor Statului.
Articolul 11
(1) Comisiile locale şi judeţene de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti au obligaţia de a soluţiona toate cererile de restituire, de a efectua punerile în posesie şi de a elibera titlurile de proprietate până la data de 1 ianuarie 2016.(2) În situaţia neîndeplinirii obligaţiilor în termenul prevăzut la alin. (1), persoana care se consideră îndreptăţită poate formula plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile. Hotărârea pronunţată de instanţa judecătorească este supusă numai apelului. Plângerea este scutită de taxa judiciară de timbru. (3) În termen de 30 de zile de la împlinirea termenului prevăzut la alin. (1), comisiile locale de fond funciar sunt obligate să predea Agenţiei Domeniilor Statului suprafeţele preluate şi neutilizate în cadrul procesului de restituire.(4) În situaţia în care plângerea formulată potrivit alin. (2) are ca obiect un teren predat Agenţiei Domeniilor Statului conform alin. (3), această instituţie are calitatea de intervenient forţat în cauză.
Articolul 12
(1) În situaţia în care restituirea terenurilor agricole pe vechile amplasamente nu este posibilă, după validarea întinderii dreptului lor de proprietate de către comisiile judeţene de fond funciar sau, după caz, de către Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, fostului proprietar sau moştenitorilor acestuia li se va atribui un teren pe un alt amplasament, în următoarea ordine:a)pe terenurile din rezerva comisiei locale de fond funciar; b)pe izlazul comunal; c)pe terenul proprietate publică, trecut în condiţiile legii în proprietatea privată a statului, sau pe terenul proprietate privată a statului, care a fost administrat pe raza unităţii administrativ-teritoriale de institute, staţiuni de cercetare şi alte instituţii publice; d)pe terenul proprietate publică, trecut în condiţiile legii în proprietatea privată a statului, sau pe terenul proprietate privată a statului, care a fost administrat de institute, staţiuni de cercetare şi instituţii publice pe raza localităţilor învecinate, aflate în acelaşi judeţ. (2) Pentru terenul prevăzut la alin. (1) lit. b), regimul juridic şi categoria de folosinţă se pot schimba numai cu avizul prealabil al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi cu acordul populaţiei cu drept de vot din unitatea administrativ-teritorială, acord exprimat în urma organizării unui referendum, în termenul prevăzut la art. 6 alin. (1).(3) Atribuirea terenurilor de către comisia locală se face în ordinea de înregistrare a cererilor iniţiale de restituire, cu respectarea strictă a ordinii categoriilor de teren prevăzute la alin. (1). Fostul proprietar sau moştenitorii acestuia pot refuza terenul din rezerva comisiei locale de fond funciar sau din izlazul comunal, propus în vederea restituirii.
Articolul 13
(1) În situaţia în care restituirea terenurilor forestiere pe vechile amplasamente nu este posibilă, reconstituirea dreptului de proprietate se face pe alte amplasamente de pe raza unităţii administrativ-teritoriale, chiar dacă acestea s-au aflat în proprietatea statului român înainte de anul 1948, au intrat ulterior în proprietatea statului sau au fost incluse în amenajamente silvice după această dată.(2) În situaţia în care pe raza unităţii administrativ-teritoriale nu există teren forestier disponibil, reconstituirea dreptului de proprietate se face pe terenuri forestiere situate pe raza altor unităţi administrativ-teritoriale din judeţ, cu aprobarea comisiei judeţene de fond funciar sau, după caz, a Comisiei de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti.(3) Noţiunea de teren forestier în sensul prezentei legi este definită în normele de aplicare a acesteia.
Articolul 14
În situaţia în care terenul destinat restituirii este pus la dispoziţie pe raza unei alte unităţi administrativ-teritoriale decât cea notificată, punerea în posesie se face de către comisia locală la care proprietarul sau moştenitorii acestuia au depus cererea de reconstituire a dreptului de proprietate potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu informarea comisiei locale din unitatea administrativ-teritorială respectivă.
Articolul 15
Cererile vizând restituirea terenurilor intravilane, agricole la data preluării abuzive, formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se soluţionează cu respectarea limitei de 50 ha de proprietar deposedat, cu condiţia ca această suprafaţă să nu fi fost restituită prin aplicarea legilor fondului funciar. Capitolul IIIAcordarea de măsuri compensatorii
Articolul 16
Cererile de restituire care nu pot fi soluţionate prin restituire în natură la nivelul entităţilor învestite de lege se soluţionează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) şi (7).
Articolul 17
(1) În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare Comisia Naţională, care funcţionează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru şi are, în principal, următoarele atribuţii:a)validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii; b)dispune emiterea deciziilor de compensare a imobilelor; c)asigură coordonarea procesului de licitare/atribuire a imobilelor din Fondul naţional al terenurilor agricole şi al altor imobile; d)ia alte măsuri legale necesare aplicării prezentei legi. (2) Comisia Naţională este formată din 11 membri şi are următoarea componenţă:a)preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor; b)vicepreşedinţii Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor; c)un reprezentant al Cancelariei Primului-Ministru; d)preşedintele Agenţiei Domeniilor Statului; e)un reprezentant al Departamentului pentru Relaţii Interetnice din cadrul Secretariatului General al Guvernului; f)un reprezentant al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; g)2 reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei; h)un reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne. (3) Componenţa nominală a Comisiei Naţionale se stabileşte prin decizie a prim-ministrului, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.(4) Lucrările Comisiei Naţionale sunt conduse de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.(5) Secretariatul Comisiei Naţionale se asigură de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Articolul 18
(1) Comisia Naţională funcţionează pe baza prevederilor prezentei legi şi a regulamentului propriu de organizare şi funcţionare. Regulamentul Comisiei Naţionale se aprobă prin decizie a prim-ministrului, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.(2) În îndeplinirea atribuţiilor sale, Comisia Naţională emite decizii sub semnătura preşedintelui acesteia. Comisia Naţională lucrează în şedinţă în prezenţa a minimum 7 membri şi decide cu majoritatea de voturi a membrilor prezenţi.(3) Comisia Naţională preia atribuţiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi funcţionează până la finalizarea procesului de retrocedare.
Articolul 19
În scopul evitării unor posibile fraude sau tentative de corupere a membrilor Comisiei Naţionale, în aplicarea prezentei legi se stabilesc următoarele măsuri: a)înlocuirea membrilor Comisiei Naţionale şi, după caz, a preşedintelui acesteia se face prin decizie a prim-ministrului; b)membrii Comisiei Naţionale beneficiază de indemnizaţie lunară reprezentând 50% din indemnizaţia lunară a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Indemnizaţia se acordă în lunile în care Comisia Naţională desfăşoară cel puţin o şedinţă.
Articolul 20
(1) În vederea valorificării punctelor acordate potrivit art. 16, se constituie Fondul naţional al terenurilor agricole şi al altor imobile, administrat de Agenţia Domeniilor Statului, denumit în continuare Fondul naţional. (2) Fondul naţional se constituie iniţial din terenuri agricole care nu fac obiectul restituirii în natură, aflate în proprietatea privată a statului şi în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului, afectate acordării de măsuri compensatorii potrivit prezentei legi.(3) Fondul naţional se poate completa cu alte imobile proprietate a statului, la propunerea instituţiilor publice deţinătoare.(4) Până la data de 1 iulie 2014, Agenţia Domeniilor Statului publică pe pagina sa de internet şi transmite Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor lista imobilelor din Fondul naţional. Lista se completează cu imobilele care se transmit în proprietatea privată a statului şi în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului, în condiţiile prezentei legi.(5) Terenurile puse la dispoziţia comisiilor locale în vederea finalizării procesului de restituire, dar nerestituite foştilor proprietari până la data de 1 ianuarie 2016 intră, de drept, în Fondul naţional şi sunt afectate valorificării punctelor acordate potrivit prezentei legi.(6) La solicitarea Agenţiei Domeniilor Statului, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor verifică modul în care comisiile locale şi judeţene sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti au dispus de terenul preluat de la Agenţia Domeniilor Statului prin protocoale de predare-primire şi ia măsuri pentru trecerea suprafeţelor nerestituite la Fondul naţional.(7) Până la data de 1 ianuarie 2015, Comisia Naţională va face publică valoarea fiecărui imobil din Fondul naţional, aşa cum rezultă ea prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi. Pentru imobilele trecute în Fondul naţional ulterior datei de 1 ianuarie 2015, valoarea se publică în termen de 30 de zile.
Articolul 21
(1) În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entităţile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naţionale deciziile care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii acestora şi documentele care atestă situaţia juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcţii demolate.(2) Deciziile entităţilor învestite de lege vor fi însoţite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parţială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deţinute de entitatea învestită de lege.(3) Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naţionale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, rămân aplicabile.(4) Comisiile judeţene de fond funciar şi Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti pot propune Comisiei Naţionale soluţionarea cererilor de retrocedare prin acordare de măsuri compensatorii potrivit prezentei legi numai după epuizarea suprafeţelor de teren agricol afectate restituirii în natură, identificate la nivel local.(5) Secretariatul Comisiei Naţionale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naţionale poate solicita documente în completare entităţilor învestite de lege, titularilor dosarelor şi oricăror altor instituţii care ar putea deţine documente relevante.(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naţionale şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.(7) Numărul de puncte se stabileşte după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6).(8) Ulterior verificării şi evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naţionale, Comisia Naţională validează sau invalidează decizia entităţii învestite de lege şi, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).(9) În cazul validării deciziei entităţii învestite de lege, Comisia Naţională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.
Articolul 22
Prin excepţie de la procedura de evaluare prevăzută de art. 21 alin. (6) şi (7), Secretariatul Comisiei Naţionale analizează dosarele care conţin decizii emise în temeiul art. 6 alin. (4) şi art. 31 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi propune Comisiei Naţionale validarea sau invalidarea măsurilor reparatorii la nivelul stabilit prin decizia entităţii învestite de lege.
Articolul 23
(1) Titlurile de valoare nominală emise de Ministerul Finanţelor Publice în temeiul art. 30 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi nevalorificate în cadrul unei oferte de capital disponibil emise în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, se convertesc prin decizia de compensare a Comisiei Naţionale, după parcurgerea procedurii prevăzute de art. 21 alin. (5).(2) Comisia Naţională ia în discuţie dosarul transmis de entitatea învestită de lege numai după depunerea cererii de convertire şi a titlurilor de valoare nominală în original de către persoana îndreptăţită.(3) În situaţia în care Comisia Naţională dispune invalidarea deciziei entităţii învestite de lege în baza căreia s-au emis titluri de valoare nominală, acestea se indisponibilizează la Secretariatul Comisiei Naţionale.
Articolul 24
(1) Punctele stabilite prin decizia de compensare emisă pe numele titularului dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, nu pot fi afectate prin măsuri de plafonare.(2) În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).(3) Numărul de puncte acordat în condiţiile alin. (2) nu poate reprezenta o valoare mai mare decât cea stabilită potrivit art. 21 alin. (6) şi (7).(4) În cazul în care din documentele depuse la dosarul de restituire nu rezultă preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, punctele vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea stabilită conform art. 21 alin. (6).(5) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele care încheie tranzacţii privind drepturi asupra imobilelor care fac obiectul legilor de restituire au obligaţia să comunice Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, în termen de 15 zile, un exemplar al actului prin care s-a încheiat tranzacţia.(6) Documentele transmise după împlinirea termenului prevăzut la alin. (5) nu se iau în considerare de către Comisia Naţională la emiterea deciziei.(7) Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor transmite Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, în termen de 5 zile de la primire, o copie a documentelor prevăzute la alin. (5).
Articolul 25
(1) Decizia de compensare emisă de Comisia Naţională se comunică persoanelor îndreptăţite, în termen de 45 de zile de la data emiterii.(2) Decizia de invalidare emisă de Comisia Naţională se motivează şi se comunică atât titularilor, cât şi entităţilor învestite de lege, în termen de 60 de zile de la data emiterii.
Articolul 26
Actele care au stat la baza deciziilor Comisiei Naţionale au regim de arhivare de 50 de ani şi se depun, la încetarea activităţii Comisiei Naţionale, la Cancelaria Primului-Ministru.
Articolul 27
(1) Punctele acordate prin decizia de compensare pot fi valorificate prin achiziţionarea de imobile din Fondul naţional la licitaţia publică naţională, începând cu data de 1 ianuarie 2016.(2) Licitaţiile de imobile se organizează săptămânal la sediul central al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi se desfăşoară în regim de videoconferinţă.(3) Participarea la licitaţie a deţinătorilor de puncte este gratuită, cu condiţia înscrierii prealabile la sediile teritoriale ale Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.(4) Regulamentul de organizare a licitaţiei se aprobă de către Comisia Naţională până la data de 1 iulie 2015 şi se publică pe pagina de internet a Agenţiei Domeniilor Statului, a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.(5) Comisia de licitaţie va fi compusă din 7 membri, astfel:a)2 reprezentanţi ai Agenţiei Domeniilor Statului; b)2 reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară; c)3 reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. (6) În vederea evitării unor posibile fraude sau tentative de corupere, membrii comisiei de licitaţie beneficiază de o indemnizaţie lunară reprezentând 50% din indemnizaţia lunară a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
Articolul 28
Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, prin unităţile sale teritoriale, are obligaţia întocmirii situaţiei cadastrale a imobilelor din Fondul naţional.
Articolul 29
Persoanelor adjudecatare de imobile în cadrul licitaţiilor li se eliberează, în termen de 10 zile, un proces-verbal de adjudecare, care se transmite Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară în vederea înscrierii în cartea funciară.
Articolul 30
Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară finalizează înscrierea în cartea funciară în termen de 60 de zile de la primirea proceselor-verbale de adjudecare.
Articolul 31
(1) În termen de 3 ani de la emiterea deciziei de compensare prin puncte, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2017, deţinătorul poate opta pentru valorificarea punctelor şi în numerar.(2) În aplicarea alin. (1), deţinătorul poate solicita, anual, după 1 ianuarie 2017, Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor emiterea unui titlu de plată pentru cel mult 14% din numărul punctelor acordate prin decizia de compensare şi nevalorificate în cadrul licitaţiilor naţionale de imobile. Ultima tranşă va reprezenta 16% din numărul punctelor acordate.(3) Sumele cuprinse în titlurile prevăzute la alin. (2) se plătesc de către Ministerul Finanţelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.(4) Punctele netransformate în numerar se pot valorifica în continuare în cadrul licitaţiilor naţionale de imobile.(5) Modalitatea de valorificare în numerar se stabileşte prin normele de aplicare a prezentei legi. Capitolul IVMăsuri privind urgentarea soluţionării cererilor de retrocedare
Articolul 32
(1) Se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 90 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptăţite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entităţile învestite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluţionării cererii sale.(2) Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care se consideră îndreptăţită sau a reprezentantului legal, prin decizia conducătorului entităţii învestite de lege sau a persoanei împuternicite de către acesta, o singură dată, pentru o perioadă de 60 de zile, în situaţia în care persoana care se consideră îndreptăţită face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituţii.(3) Cererea de prelungire a termenului se va formula în interiorul termenului prevăzut la alin. (1) şi va fi însoţită de dovada demersurilor întreprinse.(4) Instituţiile deţinătoare au obligaţia de a elibera, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, actele doveditoare solicitate.
Articolul 33
(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:a)în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri; b)în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri; c)în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri. (2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.(3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1).
Articolul 34
(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.(3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) şi data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi se comunică, la cerere, persoanelor îndreptăţite.
Articolul 35
(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.(4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.(5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru.
Capitolul VSancţiuni
Articolul 36
Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: a)neîndeplinirea de către membrii comisiei locale a obligaţiei prevăzute la art. 6 alin. (1); b)necomunicarea situaţiei centralizatoare de către preşedintele comisiei prevăzute la art. 5, în condiţiile art. 6 alin. (4); c)fapta persoanei care împiedică în orice mod întocmirea situaţiei prevăzute la art. 6 alin. (1); d)refuzul de a preda suprafeţele de teren rămase la dispoziţia comisiilor locale şi judeţene sau, după caz, a Comisiei de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti Agenţiei Domeniilor Statului; e)refuzul institutelor, staţiunilor de cercetare şi instituţiilor publice de a preda Agenţiei Domeniilor Statului imobilele solicitate în termenul prevăzut de art. 9 alin. (3); f)nerespectarea ordinii de atribuire prevăzute la art. 12 alin. (1); g)fapta persoanei care refuză să pună la dispoziţia comisiei locale de fond funciar suprafeţele forestiere necesare finalizării procesului de restituire; h)nerespectarea termenelor prevăzute de prezenta lege.
Articolul 37
Contravenţiile prevăzute la art. 36 se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 100.000 lei.
Articolul 38
În cazul în care, în urma aplicării contravenţiilor prevăzute de legislaţia fondului funciar şi de prezenta lege, preşedintele comisiei locale continuă să întârzie finalizarea procedurii de validare, punere în posesie şi emitere a titlului de proprietate, prefectul sau Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor poate dispune revocarea acestuia din funcţia de preşedinte al comisiei locale şi numirea unei alte persoane dintre conducătorii serviciilor deconcentrate de la nivel judeţean sau, respectiv, salariaţii Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
Articolul 39
(1) Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 36 şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 37 se fac de către împuterniciţii Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor sau de către prefect ori împuterniciţii acestuia.(2) Sumele provenite din amenzile aplicate potrivit prezentei legi se fac venit la bugetul de stat.
Articolul 40
Dispoziţiile art. 37 se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Capitolul VIDispoziţii tranzitorii şi finale
Articolul 41
(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.(2) Cuantumul unei tranşe nu poate fi mai mic de 5.000 lei.(3) Pentru îndeplinirea obligaţiilor stabilite la alin. (1), Comisia Naţională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.(4) Titlul de plată se emite de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în condiţiile alin. (1) şi (2) şi se plăteşte de către Ministerul Finanţelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.(5) Obligaţiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21.
Articolul 42
(1) Persoanele îndreptăţite pot opta pentru returnarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către comisiile locale de fond funciar în vederea restituirii în natură a terenurilor, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.(2) În termenul prevăzut la alin. (1), pot opta pentru returnarea dosarelor la comisiile locale de fond funciar şi persoanele care nu au valorificat titlurile de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.(3) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru care nu se exercită opţiunea de returnare către comisiile locale de fond funciar se transmit Secretariatului Comisiei Naţionale, în vederea soluţionării potrivit prevederilor prezentei legi.
Articolul 43
Cererile depuse în temeiul art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 34 din Legea nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, care vizează teren cu categoria de curţi-construcţii, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se transmit comisiilor constituite pe lângă autorităţile publice locale pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, în vederea soluţionării.
Articolul 44
La data intrării în vigoare a prezentei legi, alineatul (1) al articolului 38 din Legea nr. 10/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 38(1) Nerespectarea obligaţiilor prevăzute de prezenta lege atrage răspunderea contravenţională a conducătorului autorităţii administraţiei publice locale sau centrale, al instituţiei sau, după caz, al societăţii regiei autonome ori al organizaţiei cooperatiste căreia îi incumbă aceste obligaţii.
Articolul 45
(1) Imobilele prevăzute în anexa nr. 2 lit. a) pct. 1, 2 şi 4 la Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la art. 1 alin. (10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999, republicată, se restituie foştilor proprietari sau, după caz, moştenitorilor acestora, cu condiţia menţinerii afectaţiunii de interes public pentru o perioadă de 10 ani.(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi imobilelor ocupate de instituţii publice de cultură solicitate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999, republicată.(3) Dispoziţiile referitoare la menţinerea afectaţiunii de interes public pentru o perioadă de 10 ani se aplică şi terenurilor aferente imobilelor prevăzute la alin. (1) şi (2), necesare desfăşurării în condiţii optime a activităţilor de interes public.(4) La propunerea motivată a deţinătorilor actuali, Guvernul, prin hotărâre, stabileşte imobilele prevăzute la alin. (1) şi (2) pentru care foştii proprietari sau, după caz, moştenitorii acestora au obligaţia de a menţine afectaţiunea de interes public.(5) În vederea promovării hotărârii prevăzute la alin. (4), deţinătorii actuali ai imobilelor comunică Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, datele de identificare a imobilelor pentru care este necesară menţinerea afectaţiunii de interes public.(6) În perioada prevăzută la alin. (1) şi (2), plata cheltuielilor de întreţinere aferente imobilului respectiv revine deţinătorilor actuali. Noul proprietar beneficiază de plata unei chirii, stabilită în funcţie de valoarea de piaţă, prin hotărâre a Guvernului.(7) În situaţia în care pentru activităţile de interes public nu este necesară întreaga suprafaţă a imobilului, aceasta poate fi restrânsă, chiria recalculându-se în mod corespunzător.(8) În situaţia în care, în perioada prevăzută la alin. (1), imobilul nu mai este necesar activităţilor de interes public, obligaţia menţinerii afectaţiunii încetează de drept.
Articolul 46
La data intrării în vigoare a prezentei legi, la articolul II din titlul VI „Modificarea şi completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997“ al Legii nr. 247/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul II(1) Se înfiinţează în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor o direcţie pentru coordonarea aplicării legislaţiei din domeniul restituirii proprietăţii funciare de către instituţiile administraţiei de stat şi comisiile de fond funciar, asigurând aplicarea unitară de către acestea a reglementărilor în domeniu.
Articolul 47
La data intrării în vigoare a prezentei legi, după alineatul (1) al articolului 51 din Legea nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, se introduc trei noi alineate, alineatele (2) -( 4 ), cu următorul cuprins:(2) În cazul existenţei unei suprapuneri totale sau parţiale ca urmare a emiterii a două sau mai multe titluri de proprietate pe aceleaşi amplasamente, comisia judeţeană este competentă să dispună anularea totală sau parţială a titlurilor emise ulterior primului titlu.(3) Comisia judeţeană va dispune emiterea unui nou titlu în locul celui anulat sau, după caz, va propune acordarea de măsuri compensatorii potrivit legii privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România.(4) Dispoziţiile art. 53 alin. (2) rămân aplicabile.
Articolul 48
La data intrării în vigoare a prezentei legi, alineatul (2) al articolului 10 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:(2) În cazul în care pe terenurile preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale, spaţiilor verzi, aşa cum au fost stabilite prin art. 3 lit. a)-f) din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Articolul 49
La data intrării în vigoare a prezentei legi, alineatul (4) al articolului 31 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:(4) Recalcularea valorii acţiunilor se face în baza valorii activului net din ultimul bilanţ contabil, cu utilizarea coeficientului de actualizare stabilit de Banca Naţională a României prin Ordinul nr. 3/2001 privind coeficientul de actualizare a valorii leului de la data de 11 iunie 1948 până la data de 14 februarie 2001 şi a indicelui inflaţiei stabilit de Institutul Naţional de Statistică, precum şi a prevederilor Legii nr. 303/1947 pentru recalcularea patrimoniului societăţilor pe acţiuni, în cazul în care bilanţul este anterior acesteia. Actualizarea se face până la data de 14 februarie 2001.
Articolul 50
La data intrării în vigoare a prezentei legi: a) sintagma „despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv“, cuprinsă în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se înlocuieşte cu sintagma „măsuri compensatorii în condiţiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România“; b)orice dispoziţie referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaţionale de evaluare şi la măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzute în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă; c)articolele 13 , 14 , 141 , 142 , 15 literele a) - d) şi f) , articolele 16 , 17 , 18 , 181 , 182 , 183 , 184 , 185 , 186 , 187 , 188 , 189 şi articolul 22 din titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv“ al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice dispoziţie contrară prezentei legi se abrogă.
Articolul 51
La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă articolele 5 şi 12 din Legea nr. 214/2011 pentru organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 noiembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 52 La data de 1 ianuarie 2016, alineatul (3) al articolului 18 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă. Această lege a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constituţia României, republicată, în urma angajării răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comună din data de 17 aprilie 2013. p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR, VIOREL HREBENCIUC PREŞEDINTELE SENATULUI GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii