Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:28 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Veşti importante pentru toţi poliţiştii. S-a publicat în Monitorul Oficial (document)

ro

21 Jun, 2016 18:12 108913 Marime text
Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului

Având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 172 din 24 martie 2016, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, precum şi faptul că recent a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, ţinând seama de faptul că:

— dispoziţiile de lege declarate neconstituţionale vizează reglementări esenţiale pentru cariera poliţistului, precum ocuparea posturilor de conducere vacante şi cazurile de modificare şi/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale poliţistului;
— încetarea efectelor normelor primare creează aceeaşi consecinţă şi în privinţa unor reglementări subsecvente, procedurale, esenţiale pentru funcţionarea instituţiilor de ordine şi siguranţă publică ce încadrează poliţişti;
— în acest context se evidenţiază inexistenţa unui întreg cadru normativ, primar şi de aplicare a legii, consecinţa fiind blocarea mecanismelor prin care se asigură funcţionarea instituţiilor ce încadrează poliţişti — Poliţia Română, Poliţia de Frontieră Română, Inspectoratul General pentru Imigrări, Direcţia generală anticorupţie,
luând în considerare faptul că o serie de măsuri de dată recentă, de ordin legislativ, vizând recuperarea deficitului de personal înregistrat de instituţiile Ministerului Afacerilor Interne, ar putea fi zădărnicite de inexistenţa unor reglementări care asigură funcţionarea în ansamblu a cadrului normativ specific, văzând faptul că situaţiile descrise echivalează cu o vulnerabilitate pentru sistemul de ordine şi siguranţă publică, pus în faţa unor responsabilităţi instituţionale ce nu pot fi amânate sau îndeplinite în alte termene decât cele stabilite de lege — cum ar fi cele referitoare la asigurarea ordinii şi liniştii publice în cadrul celor două procese electorale generale organizate în anul 2016, apropierea sezonului estival sau alte evenimente care din perspectiva ordinii publice reclamă adaptarea la cerinţele operative şi, în acest sens, iniţierea unor măsuri administrative cum sunt: delegarea, detaşarea personalului, trimiterea în misiune, acolo unde situaţiile concrete înregistrate impun prezenţa poliţiştilor şi exercitarea atribuţiilor acestora, ţinând seama de faptul că gradul de asigurare a ordinii publice, mai ales într-o perioadă cu numeroase evenimente de interes „operativ” — alegeri locale şi generale, Campionatul European de Fotbal din Franţa, concentrarea unui număr mare de persoane, în special turişti, în anumite zone ale ţării — este în directă legătură cu capacitatea Executivului şi a instituţiilor din subordine cu atribuţii de aplicare a legii de a se achita de obligaţiile ce le revin pentru buna administrare a treburilor statului, văzând faptul că lipsa unor instrumente juridice produce consecinţe negative nu doar în privinţa funcţionării instituţiilor statului, ci şi din perspectiva unui alt interes public — o întreagă categorie profesională, ale cărei atribuţii se exercită în sfera publică, este supusă unei perioade de riscuri privind evoluţia în carieră —, că intervine aşadar obligaţia autorităţilor statului de a înlătura această vulnerabilitate printr-o intervenţie legislativă care să asigure atât funcţionalitatea prevederilor statutare, cât şi îmbunătăţirea cadrului de organizare şi dezvoltare a carierei poliţistului, întrucât avem de a face cu o situaţie extraordinară, ce produce consecinţe în ceea ce priveşte capacitatea de funcţionare a instituţiilor statului şi de asigurare a unui grad de securitate adecvat pentru cetăţeni, că toate aceste elemente vizează interesul public şi că, în contextul arătat, reglementarea nu poate fi amânată fără riscul unor blocaje sau disfuncţionalităţi instituţionale, luând în considerare necesitatea punerii în acord a dispoziţiilor statutare cu deciziile Curţii Constituţionale, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. I. — Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Titlul capitolului II se modifică şi va avea următorul cuprins:
„CAPITOLUL II
Cariera poliţistului”
2. La articolul 9, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Ofiţerii de poliţie pot proveni şi din rândul agenţilor de poliţie absolvenţi cu diplomă de licenţă sau echivalentă ai instituţiilor de învăţământ superior cu profil corespunzător specialităţilor necesare poliţiei.”
3. La articolul 10 alineatul (1), literele a) şi c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„a) să fie aptă din punct de vedere medical, fizic şi psihologic;
(...)
c) să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist.”
4. La articolul 10, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) în primul an de activitate, poliţistul încadrat direct sau transferat trebuie să urmeze un curs pentru iniţierea în carieră în instituţiile de formare profesională ale Ministerului Afacerilor Interne.”
5. La articolul 10, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:
„(21) Cursurile pentru iniţierea în carieră sunt programe de formare profesională organizate potrivit specificului funcţiilor/posturilor Ministerului Afacerilor Interne şi au o durată de cel puţin:

a) 3 luni, pentru poliţistul care a dobândit această calitate în condiţiile art. 9 alin. (22j;
b) 4 săptămâni, pentru poliţistul care a dobândit această calitate în condiţiile art. 9 alin. (3).”
6. La articolul 11, alineatul (2) se abrogă.
7. La articolul 11, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(3) Formarea profesională continuă a poliţistului, pentru dezvoltarea carierei, se asigură prin:
a) cursuri de capacitate profesională pentru obţinerea gradelor profesionale de: comisar-şef de poliţie, subcomisar de poliţie sau agent-şef de poliţie;
b) cursuri pentru schimbarea specialităţii/profilului de muncă;
c) alte cursuri necesare îndeplinirii atribuţiilor postului, desfăşurate în ţară sau în străinătate.”
8. La articolul 16, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:
„(11) Acordarea gradului profesional următor, în cadrul aceleiaşi categorii, se face în ordinea ierarhică a gradelor, în limita numărului de posturi prevăzute cu gradele respective, aprobat de ministrul afacerilor interne.”
9. La articolul 16, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) Gradul profesional de comisar-şef de poliţie, subcomisar de poliţie sau agent-şef de poliţie poate fi obţinut în urma absolvirii unui curs de capacitate profesională, organizat pentru respectivul grad profesional.”
10. La articolul 16, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (21) şi (22), cu următorul cuprins:
„(21) Sunt exceptaţi de la absolvirea cursului prevăzut la alin. (2) ofiţerul de poliţie care a absolvit un curs postuniversitar, un program universitar de maşter sau care a dobândit titlul ştiinţific de doctor în domeniul management sau în specialitatea studiilor funcţiei de bază, precum şi agentul de poliţie care a absolvit studii superioare.
(22) Gradul profesional de chestor poate fi obţinut de comisarul-şef de poliţie care a promovat examenul organizat în acest scop.”
11. Articolele 18 şi 19 se abrogă.
12. La articolul 21, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„(1) Absolvenţilor instituţiilor de învăţământ de profil ale Ministerului Afacerilor Interne, precum şi celor pregătiţi pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne la alte instituţii de învăţământ li se acordă grade profesionale sau, după caz, li se echivalează gradele militare cu gradele profesionale în condiţiile art. 73 alin. (1) şi (2) şi sunt încadraţi în structurile de poliţie cu perioade de stagiu.
(3) La absolvirea cu diplomă de licenţă a programelor de studii de ordine şi siguranţă publică, respectiv drept, organizate la forma de învăţământ cu frecvenţă sau frecvenţă redusă în cadrul Academiei de Poliţie «Alexandru Ioan Cuza» a Ministerului Afacerilor Interne, absolventului care urmează a fi repartizat în unităţi de poliţie i se acordă gradul profesional de subinspector de poliţie şi este încadrat ca debutant pe o perioadă de stagiu de 12 luni.”
13. La articolul 21, după alineatul (32) se introduce un nou alineat, alineatul (33), cu următorul cuprins:
„(33) Prevederile alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător şi absolvenţilor formaţi pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne la alte instituţii de învăţământ, cu excepţia situaţiei absolvenţilor Institutului Medico-Militarcare pe perioada de stagiu se încadrează în funcţii specifice corespunzătoare gradului profesional deţinut.”
14. La articolul 21, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (41), cu următorul cuprins:
„(41) Prin excepţie de la prevederile alin. (4), perioada de rezidenţiat stabilită potrivit prevederilor legale în cazul personalului de specialitate medical se ia în calcul la acordarea gradului profesional.”
15. La articolul 22, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(4) Poliţiştii se încadrează şi pot fi promovaţi în funcţii de execuţie prevăzute în statele de organizare cu grade profesionale egale sau mai mari cu cel mult 3 trepte faţă de cele pe care le au.”
16. La articolul 22, după alineatul (4) se introduc trei noi alineate, alineatele (41)—(43), cu următorul cuprins:
„(41) Promovarea în funcţie constă în numirea în funcţia imediat superioară în cadrul postului ocupat.
(42) După definitivarea în profesie, poliţistul este promovat în funcţie potrivit alin. (41).
(43) Poliţistul este promovat în funcţie anual, dacă la evaluarea de serviciu pentru anul anterior a obţinut calificativul de cel puţin «bine» şi nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare.”
17. La articolul 22, alineatul (8) se abrogă.
18. La articolul 23, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(4) Jurământul de credinţă este semnat de către absolventul sau poliţistul încadrat direct sau transferat şi, după caz, de către şeful instituţiei de învăţământ sau de şeful unităţii, precum şi de către poliţiştii asistenţi.”
19. Articolul 27 se abrogă.
20. După secţiunea a 2-a a capitolului II se introduc două noi secţiuni, secţiunea a 3-a «Modificarea şi suspendarea raportului de serviciu al poliţistului», alcătuită din articolele 271—2732, şi secţiunea a 4-a «Ocuparea posturilor vacante», alcătuită din articolele 2733—27^, cu următorul cuprins:
„SECŢIUNEA a 3-a
Modificarea şi suspendarea raportului de serviciu al poliţistului
§1. Norme generale privind modificarea şi suspendarea raportului de serviciu al poliţistului
Art. 271. — (1) Raportul de serviciu al poliţistului se poate modifica prin:
a) delegare;
b) detaşare;
c) participare la misiuni internaţionale;
d) împuternicire pe o funcţie de conducere;
e) transfer;
f) mutare;
g) punere la dispoziţie.
(2) Modificarea raportului de serviciu în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a)—f) se poate realiza după definitivarea în profesie, cu excepţia situaţiilor în care a intervenit reorganizarea unităţii.
Art. 272. — Raportul de serviciu al poliţistului se suspendă de drept, din iniţiativa sau la cererea sa.
Art. 273. — în perioada concediului pentru incapacitate temporară de muncă, concediului de maternitate, concediului pentru îngrijirea copilului bolnav ori a copilului cu handicap pentru afecţiuni intercurente, precum şi a suspendării, raportul de serviciu al poliţistului nu poate fi modificat decât din iniţiativa sau, după caz, cu acordul scris al acestuia, cu excepţia următoarelor situaţii:
a) ca urmare a desfiinţării postului ocupat, prin reorganizarea activităţii Ministerului Afacerilor Interne sau a unei unităţi;
b) s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, cu excepţia situaţiei în care aceasta a fost pusă în mişcare pentru o infracţiune din culpă care nu este în legătură cu serviciul;
c) s-a dispus măsura arestării preventive sau arestului la domiciliu;
d) s-a dispus măsura controlului judiciar sau controlului judiciar pe cauţiune, cu interdicţia exercitării profesiei.
Art. 274. — In vederea modificării sau suspendării raportului de serviciu, în cazurile prevăzute de prezenta secţiune, poliţistul se numeşte într-un stat de organizare, denumit în continuare stat anexă.
Art. 275. — Modificarea şi suspendarea raportului de serviciu al poliţistului se dispun sau, după caz, se constată prin act administrativ emis potrivit competenţelor de gestiune a resurselor umane.
§2. Delegarea
Art. 276. — (1) Delegarea reprezintă exercitarea temporară de către poliţist a unor activităţi corespunzătoare postului ocupat, în afara locului său de muncă, în aceeaşi unitate sau într-o altă unitate. Delegarea se dispune în interesul unităţii în care este încadrat poliţistul sau în interesul unităţii ierarhic superioare.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pe perioada delegării, poliţistul poate exercita, cu acordul său scris, alte activităţi decât cele corespunzătoare postului ocupat, stabilite în actul administrativ de modificare a raporturilor de serviciu.
Art. 277. — Delegarea poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice într-o perioadă de 12 luni. Delegarea pe o perioadă mai mare de 60 de zile calendaristice într-o perioadă de 12 luni se poate dispune numai cu acordul scris al poliţistului.
§3. Detaşarea
Art. 278. — (1) Detaşarea poliţistului constă în schimbarea temporară a locului de muncă şi exercitarea atribuţiilor în cadrul altor unităţi/structuri din Ministerul Afacerilor Interne ori la alte instituţii sau autorităţi publice, la solicitarea acestora. în mod excepţional şi numai cu acordul scris al poliţistului, prin detaşare se poate schimba şi specificul muncii.
(2) Detaşarea se dispune în interesul unităţii în cadrul căreia poliţistul urmează să îşi desfăşoare activitatea.
(3) Detaşarea se poate dispune numai dacă pregătirea profesională a poliţistului îi permite exercitarea atribuţiilor şi responsabilităţilor funcţiei pe care urmează să fie numit temporar.
(4) Detaşarea poliţistului se dispune pe un post vacant sau temporar vacant.
Art. 279. — (1) Detaşarea poate fi dispusă fără acordul poliţistului pentru o perioadă de cel mult 6 luni. Detaşarea poliţistului pentru o perioadă de cel mult 12 luni se poate dispune numai cu acordul său.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), detaşarea poliţistului, cu acordul său scris, în cadrul unor autorităţi publice se face pe perioada stabilită prin dispoziţiile legale în vigoare aplicabile situaţiilor respective.
Art. 2710. — (1) Detaşarea poliţistului la instituţiile din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională, la alte autorităţi şi instituţii publice sau la Corpul Naţional al Poliţiştilor se realizează după numirea în statul anexă constituit în acest scop.
(2) Detaşarea la instituţii de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională sau la alte autorităţi şi instituţii publice se poate face, în condiţiile legii, şi fără numirea în statul anexă, situaţie în care unitatea are obligaţia de a rezerva postul ocupat de către poliţist anterior detaşării.
Art. 2711. —încetarea detaşării realizată potrivit art. 2710 alin. (1) determină revenirea poliţistului în unitatea din care a plecat, în vederea numirii în funcţie potrivit art. 2731.
§4. Dispoziţii comune privind delegarea şi detaşarea
Art. 2712. — Poliţistul poate refuza delegarea sau detaşarea dacă se află în una dintre următoarele situaţii:
a) graviditate;
b) îşi creşte singur copilul minor;
c) starea sănătăţii, dovedită cu certificat medical eliberat/ avizat de structurile medicale ale Ministerului Afacerilor Interne, face contraindicată delegarea sau detaşarea, raportat la atribuţiile de serviciu şi condiţiile de muncă specifice locului de muncă unde este detaşat/delegat;
d) este singurul întreţinător al familiei;
e) alte motive personale temeinic justificate.
Art. 2713. — Delegarea, respectiv detaşarea încetează în următoarele situaţii:
a) la data expirării perioadei pentru care s-a dispus;
b) desfăşurarea activităţii care a impus delegarea, respectiv detaşarea nu mai este necesară;
c) şeful unităţii în care este încadrat poliţistul îşi retrage acordul cu privire la detaşarea poliţistului;
d) la cererea poliţistului, când a intervenit una dintre situaţiile prevăzute la art. 2712.
§5. Participarea la misiuni internaţionale
Art. 2714. — (1) Participarea poliţistului la o misiune internaţională care presupune desfăşurarea altor activităţi decât cele corespunzătoare postului se realizează după numirea în statul anexă constituit în acest scop.
(2) încheierea misiunii internaţionale determină revenirea poliţistului în unitatea din care a plecat, în vederea numirii în funcţie potrivit art. 2731.
§6. împuternicirea
Art. 2715. — (1) împuternicirea reprezintă exercitarea cu caracter temporar a atribuţiilor unei funcţii de conducere, pe un post vacant sau pe un post temporar vacant al cărui titular este împuternicit pe o altă funcţie de conducere ori nu este prezent în unitate mai mult de 30 de zile calendaristice consecutiv, cu excepţia perioadei concediului de odihnă.
(2) Poate fi împuternicit poliţistul care îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute în fişa postului, nu este cercetat disciplinar sau nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare.
(3) Pe perioada împuternicirii, poliţistul beneficiază, după caz, şi de drepturile care se cuvin poliţistului detaşat.
Art. 2716. — (1) Poliţistul poate fi împuternicit, cu acordul acestuia, pe o perioadă de maximum 6 luni. Prelungirea împuternicirii poate fi dispusă, cu acordul poliţistului, pentru maximum 6 luni, perioadă în care sunt obligatorii organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea postului.
(2) în cazul postului de conducere temporar vacant, împuternicirea se poate dispune până la încetarea situaţiei care a condus la vacantarea temporară a postului.
Art. 2717. — împuternicirea încetează în următoarele situaţii:
a) la data expirării perioadei pentru care s-a dispus;
b) la ocuparea postului;
c) la revenirea titularului postului;
d) la solicitarea scrisă a poliţistului împuternicit;
e) la iniţiativa persoanei care a dispus-o.
§7. Transferul
Art. 2718. — (1) Transferul poliţistului se realizează, cu aprobarea ministrului afacerilor interne, la instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională.
(2) Transferul se realizează:
a) în interesul serviciului, cu acordul poliţistului;
b) la cererea poliţistului, cu acordul conducătorilor instituţiilor prevăzute la alin. (1).
§8. Mutarea
Art. 2719. — Poliţistul poate fi mutat în aceeaşi unitate sau într-o altă unitate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, din aceeaşi localitate sau din altă localitate, cu acordul şefului unităţii în care este încadrat, precum şi al şefului unităţii în care urmează să se mute, în următoarele situaţii:
a) în interesul serviciului;
b) la cererea poliţistului.
Art. 272°. — Mutarea în interesul serviciului se face numai cu acordul scris al poliţistului.
§9. Punerea la dispoziţie
Art. 2721. — (1) Poliţistul este pus la dispoziţie în vederea numirii într-o funcţie, prin aplicarea prevederilor art. 2731, în următoarele situaţii:
a) ca urmare a desfiinţării postului ocupat, prin reorganizarea activităţii Ministerului Afacerilor Interne sau a unei unităţi;
b) când nu poate fi repus în funcţia deţinută anterior, la încetarea motivului numirii într-un stat anexă;
c) ca urmare a clasării «apt limitat» de către comisiile de expertiză medico-militară, atunci când nu mai poate îndeplini atribuţiile funcţiei deţinute;
d) când surit retrase de către autorităţile competente avizele, autorizaţiile sau atestările necesare exercitării funcţiei;
e) când un alt poliţist este repus în funcţia deţinută anterior, potrivit art. 2729 sau’ ca urmare a reintegrării, prin hotărâre judecătorească definitivă;
f) la eliberarea din funcţie, cu acordul său, din motive neimputabile.
(2) Poliţistul este pus la dispoziţie când faţă de acesta s-a pus în mişcare acţiunea penală, cu excepţia situaţiei în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare pentru o infracţiune din culpă care nu este în legătură cu serviciul.
(3) Punerea la dispoziţie în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. c), d) şi e) şi alin. (2) se constată la data luării la cunoştinţă a respectivelor situaţii.
(4) Poliţistul este pus la dispoziţia unităţii din care face parte sau, cu acordul lui, la dispoziţia altei unităţi.
Ârt. 2722. — Situaţia poliţistului pus la dispoziţie se soluţionează astfel:

a) pentru poliţistul prevăzut la art. 2721 alin. (1), în termen de cel mult 6 luni, care poate fi prelungit cu încă cel mult 6 luni, cu aprobarea ministrului afacerilor interne;
b) pentru poliţistul prevăzut la art. 2721 alin. (2), atunci când se dispune clasarea, renunţarea la urmărirea penală, achitarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, precum şi în cazul încetării procesului penal.
Art. 2723. — (1) Pe perioada punerii la dispoziţie, poliţistul îndeplineşte acele sarcini şi atribuţii stabilite în scris de şeful unităţii^comunicate sub semnătură.
(2) în situaţia în care faţă de poliţist s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, acestuia i se stabilesc sarcini şi atribuţii de serviciu care nu sunt de natură a impieta buna desfăşurare a procesului penal.
(3) Poliţistul pus la dispoziţie beneficiază de drepturile băneşti prevăzute de legislaţia privind salarizarea poliţiştilor aflaţi în această situaţie, precum şi de celelalte drepturi prevăzute în prezenta lege.
§10. Suspendarea
Art. 2724. — Suspendarea raportului de serviciu are ca efect suspendarea îndeplinirii atribuţiilor de către poliţist.
Art. 2725. — Raportul de serviciu al poliţistului se suspendă de drept în următoarele situaţii:
a) este arestat preventiv sau se află în arest la domiciliu;
b) se află sub control judiciar sau control judiciar pe cauţiune şi s-a dispus interdicţia exercitării profesiei;
c) îndeplineşte o funcţie de conducere salarizată în cadrul organizaţiilor sindicale, constituite potrivit legii;
d) este numit într-o funcţie în cadrul cabinetului demnitarului, în afara Ministerului Afacerilor Interne;
e) este dispărut, iar dispariţia a fost constatată prin hotărâre judecătorească definitivă;
f) a fost instituită carantina, în condiţiile legii;
g) forţă majoră;
h) nu’ susţine evaluarea psihologică care se efectuează periodic, la reluarea activităţii, la solicitarea comisiilor de expertiză/evaluare a capacităţii de muncă sau când este dispusă ca urmare a constatării motivate a existenţei unor indicii comportamentale temeinice care ar putea reclama necesitatea examinării psihologice;
i) în alte cazuri expres prevăzute de lege.
Ârt. 2726. — (1) Raportul de serviciu al poliţistului se poate suspenda, la iniţiativa sa, în următoarele situaţii:
a) pentru efectuarea concediului de creştere a copilului;
b) pentru desfăşurarea unei activităţi în cadrul unor organisme sau instituţii internaţionale;
c) însoţeşte soţul trimis în misiune permanentă în străinătate, în condiţiile Legii nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României, cu modificările ulterioare, pe perioada misiunii.
(2) Raportul de serviciu se poate suspenda la cererea motivată a poliţistului, pentru un interes personal legitim, în alte cazuri decât cele prevăzute la alin. (1), pe o perioadă cuprinsă între o lună şi 3 ani.
Art. 2727. — (1) încetarea suspendării are loc la data prevăzută în actul administrativ, emis în acest scop.
(2) în situaţia în care în actul administrativ de suspendare nu este prevăzută perioada suspendării, în termen de 5 zile lucrătoare de la data încetării motivului care a determinat suspendarea, poliţistul este obligat să informeze în scris despre acest fapt unitatea din care face parte.
(3) Emiterea unui aviz psihologic de către un psiholog cu atribuţii de exercitare a actului psihologic în unităţile Ministerului Afacerilor Interne, în situaţia prevăzută la art. 2725 lit. h), constituie motiv de încetare a suspendării.
Art. 2728. — (1) Poliţistul aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 2725, art. 2726 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (2) se numeşte într-o funcţie identică în statul anexă constituit în acest scop. La încetarea suspendării, poliţistul este numit în funcţie potrivit art. 2731.
(2) în situaţia suspendării raportului de serviciu pentru efectuarea concediului de creştere a copilului, unitatea are obligaţia de a rezerva postul ocupat de către poliţist anterior suspendării.
(3) Poliţistului suspendat i se retrag lucrările, armamentul şi echipamentele care i-au fost repartizate în vederea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu.
§11. Dispoziţii comune privind punerea la dispoziţie şi suspendarea
Art. 2729. —Atunci când s-a dispus clasarea, renunţarea la urmărirea penală, achitarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, precum şi în cazul încetării procesului penal, poliţistul este repus în funcţia deţinută şi în toate drepturile avute la data punerii la dispoziţie sau suspendării, inclusiv de compensare a celor de care a fost privat pe perioada punerii la dispoziţie sau suspendării.
Art. 2730. — (1) Atunci când s-a dispus condamnarea prin hotărâre judecătorească definitivă, la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării pedepsei sau amenzii penale pentru o infracţiune săvârşită din culpă care nu este în legătură cu serviciul, menţinerea în activitate a poliţistului se analizează la nivelul unităţii din care acesta face parte.
(2) în situaţia aprobării menţinerii în activitate, poliţistul este numit în funcţie potrivit art. 2731.
§12. Numirea în funcţie şi recunoaşterea unor drepturi
Art. 2731. — Ordinea de prioritate în vederea numirii în funcţie este următoarea:
a) în funcţia ocupată anterior, dacă este vacantă;
b) într-o funcţie similară, în unitatea din care face parte;
c) într-o funcţie similară, în altă unitate;
d) într-o funcţie prevăzută cu un coeficient de ierarhizare egal sau inferior celei ocupate anterior, în unitatea din care face parte;
e) într-o funcţie prevăzută cu un coeficient de ierarhizare egal sau inferior celei ocupate anterior, în altă unitate;
f) într-o funcţie inferioară gradului profesional deţinut, în unitatea din care face parte;
g) într-o funcţie inferioară gradului profesional deţinut, în altă unitate.
Art. 2732. — (1) Perioada în care un poliţist a exercitat atribuţiile unei funcţii de conducere prin împuternicire constituie vechime în funcţii de conducere.
(2) Perioada suspendării raporturilor de serviciu nu constituie vechime în serviciu, cu excepţia situaţiei când prin lege se dispune altfel.
SECŢIUNEA a 4-a
Ocuparea posturilor vacante
Art. 2733. — Postul vacant se ocupă de poliţistul care îndeplineşte condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului, precum şi condiţiile prevăzute de prezenta secţiune.
Art. 2734. — Postul de execuţie vacant se ocupă prin:
a) numirea absolventului instituţiei de învăţământ a Ministerului Afacerilor Interne sau care pregăteşte personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne;
b) mutare, la cerere sau în interesul serviciului;
c) concurs sau examen, după caz, în situaţiile prevăzute la art. 9 alin. (2) şi (3).
Art. 2735. — (1) Postul de conducere vacant se ocupă prin:
a) concurs sau examen, după caz;
b) mutare, la cerere sau în interesul serviciului, când funcţia este prevăzută cu coeficient de ierarhizare egal sau inferior celui anterior deţinut;
c) numire directă, cu acordul scris al poliţistului, pe acelaşi post sau pe un post prevăzut cu coeficient de ierarhizare egal sau inferior celui anterior deţinut;
d) alte cazuri prevăzute de lege.
(2) Numirea directă prevăzută la alin. (1) lit. c) poate fi aplicată în următoarele situaţii:
a) ca urmare a reorganizării unităţii;
b) ca urmare a reintegrării, prin hotărâre judecătorească definitivă, a altui poliţist în funcţia de conducere ocupată;
c) la încetarea numirii în statul anexă, dacă anterior poliţistul a ocupat o funcţie de conducere;
d) ca urmare a punerii la dispoziţie din motive neimputabile.
Art. 2736. — (1) în vederea ocupării postului vacant prin
concurs sau examen, se constituie comisie de concurs şi comisie de soluţionare a contestaţiilor. în cadrul comisiei de concurs pot funcţiona subcomisii.
(2) Comisia de concurs prevăzută la alin. (1) se alcătuieşte dintr-un număr impar de membri. Aceştia au funcţia cel puţin egală cu cea prevăzută pentru postul scos la concurs, iar cel puţin unul dintre membri are studiile de specialitate cerute pentru ocuparea postului scos la concurs.
(3) Componenţa nominală a comisiilor prevăzute la alin. (1), precum şi desemnarea secretarilor acestora se stabilesc prin ordin/dispoziţie emise potrivit competenţelor.
(4) Concursul se organizează de către unitatea în al cărei stat de organizare este prevăzut postul vacant sau de eşaloanele superioare/unităţile care asigură coordonarea metodologică a structurilor în care se regăsesc posturile.
(5) Concursul se poate organiza şi pentru ocuparea mai multor posturi vacante din aceeaşi specialitate.
Art. 2737. — (1) Anunţul pentru ocuparea prin concurs a postului vacant se afişează la sediul unităţii şi se publică prin grija compartimentului de resurse umane, cu cel puţin 15 zile lucrătoare înainte de data desfăşurării concursului, pe pagina de internet a unităţii sau a eşalonului superior ori, dacă aceasta nu există ori nu este operaţională, în presa scrisă.
(2) Concursul pentru ocuparea postului de execuţie vacant care presupune desfăşurarea activităţii sub o altă identitate decât cea reală se organizează fără aplicarea regulilor de publicitate.
Art. 2738. — Concursul pentru ocuparea postului de conducere vacant constă în susţinerea unui interviu structurat pe subiecte profesionale, care se înregistrează audio şi/sau video.
Art. 2739. — (1) Concursul pentru ocuparea postului de execuţie vacant constă în susţinerea unui test scris, care poate fi înregistrat/supravegheat video, pentru verificarea cunoştinţelor necesare îndeplinirii atribuţiilor postului.
(2) în funcţie de specificul atribuţiilor postului de execuţie vacant, testul scris poate fi precedat de susţinerea a cel puţin unei probe, cu relevanţă directă pentru performanţa pe post, cu caracter eliminatoriu, care se înregistrează audio şi/sau video, după cum urmează:
a) probă practică;
b) evaluarea performanţei fizice;
c) evaluarea competenţelor lingvistice.
Art. 2740. — Comisia de concurs elaborează subiectele şi baremele de corectare/apreciere şi notare, în concordanţă cu tematica şi bibliografia stabilite.
Art. 2741. — (1) Evaluarea probelor prevăzute la art. 2738 şi 2739 se face cu note de la 1 la 10.
(2) Nota de promovare a fiecărei probe de concurs este minimum 7,00.
(3) Proba de evaluare a performanţei fizice se apreciază şi se promovează potrivit baremelor specifice prevăzute de ordinul ministrului afacerilor interne privind activităţile de educaţie fizică şi sport în Ministerul Afacerilor Interne.
(4) Candidaţii sunt declaraţi «admis» în ordinea descrescătoare a notelor obţinute la interviul structurat pe subiecte profesionale sau, după caz, la testul scris, în limita numărului posturilor pentru care au candidat.

(5) Rezultatele finale ale concursului se înscriu într-un tabel nominal şi se aduc la cunoştinţă prin afişare.
Art. 2742. — (1) în situaţia în care, la concursul pentru ocuparea unui post de conducere vacant, mai mulţi candidaţi obţin aceeaşi notă, este declarat «admis» candidatul care are cea mai mare vechime în specialitatea postului scos la concurs.
(2) în situaţia în care mai mulţi candidaţi au aceeaşi vechime în specialitatea postului scos la concurs, este declarat «admis» candidatul care are cea mai mare vechime în studiile necesare postului scos la concurs.
Art. 2743. — (1) în situaţia în care, la concursul pentru ocuparea unui post de execuţie vacant, mai mulţi candidaţi au aceeaşi notă, iar concursul a constat şi în susţinerea unei probe eliminatorii, este declarat «admis» candidatul care are cea mai mare notă la aceasta.
(2) în situaţia în care au fost susţinute mai multe probe eliminatorii, este declarat «admis» candidatul care a obţinut nota finală cea mai mare, stabilită ca medie aritmetică a notelor la aceste probe.
(3) în situaţia în care concursul a constat doar în susţinerea probei scrise, departajarea candidaţilor se realizează pe baza rezultatelor obţinute în urma susţinerii unui interviu structurat pe subiecte profesionale.
Art. 2744. — (1) Poliţistul nemulţumit de rezultatul obţinut la proba/probele eliminatorii sau la testul scris/interviul structurat pe subiecte profesionale poate formula contestaţie, o singură dată pentru fiecare probă, în termen de 24 de ore de la afişare.
(2) Comisia de soluţionare a contestaţiilor are obligaţia de a soluţiona contestaţiile în termen de 2 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere.
(3) Admiterea contestaţiei la proba/probele eliminatorie/ eliminatorii are drept consecinţă replanificarea candidatului şi susţinerea din nou a probei/probelor respective.
(4) Nota acordată după soluţionarea contestaţiei la testul scris/interviul structurat pe subiecte profesionale este definitivă.
(5) Rezultatele la contestaţii se aduc la cunoştinţă prin afişare.
Art. 2745. — Agentul de poliţie care a absolvit studii superioare poate participa la concursul pentru ocuparea unui post de execuţie vacant de ofiţer, dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) este declarat «apt» la evaluarea psihologică organizată în acest scop;
b) nu este cercetat disciplinar sau nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare;
c) nu este pus la dispoziţie ori suspendat din funcţie în condiţiile art. 2721 alin. (2) sau art. 2725 lit. a), b) şi h);
d) a obţinut calificativul de cel puţin «bine» la ultimele două evaluări anuale de serviciu.
Art. 2746. — (1) La concursul pentru ocuparea unui post de conducere vacant poate participa poliţistul care:
a) este declarat «apt medical» şi «apt» la evaluarea psihologică organizată în acest scop;
b) nu este cercetat disciplinar, nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare sau faţă de acesta nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală;
’c) a obţinut calificativul de cel puţin «bine» la ultimele două evaluări anuale de serviciu;
d) îndeplineşte condiţiile de vechime si studii, conform alin. (2) şi (3).
(2) Condiţiile de vechime necesare participării ofiţerilor de poliţie la concurs sunt:
î. pentru funcţia de inspector general şi inspector general adjunct/similare şi funcţiile superioare celei de şef serviciu/similare de la nivelul aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne:
a) vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei — 7 ani;
b) vechime în funcţii de conducere în unităţi ale Ministerului Afacerilor Interne — 4 ani;
II. pentru funcţiile superioare celei de şef serviciu/similare, altele decât cele prevăzute la pct. I:
a) vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei — 5 ani;
b) vechime în funcţii de conducere în unităţi ale Ministerului Afacerilor Interne — 3 ani;
III. pentru funcţiile de şef serviciu/similare de la toate nivelurile ierarhice şi funcţia de şef poliţie oraş şi adjunct şef poliţie oraş:
a) vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei — 2 ani;
b) vechime în specialitatea structurii pentru care se organizează concurs — 3 ani;
IV. pentru funcţia de şef birou/similară, de la toate nivelurile
ierarhice:
a) vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei — 2 ani;
b) vechime în specialitatea structurii pentru care se organizează concurs — 2 ani.
(3) Prevederile alin. (2) pct. IV se aplică şi pentru participarea agenţilor de poliţie la concursul de ocupare a funcţiilor pentru care ’ agenţii de poliţie beneficiază de indemnizaţie de conducere.
(4) Poate participa la concursul pentru ocuparea funcţiilor prevăzute la alin. (2) pct. I, II, III ofiţerul de poliţie care a absolvit studii postuniversitare sau studii’ universitare de maşter în domeniul management sau în specialitatea studiilor funcţiei de bază.
(5) Face excepţie de la condiţiile prevăzute la alin. (2) pct. IV funcţia de şef birou dacă unitatea nu are prevăzută o funcţie de ofiţer de execuţie în domeniu.
(6) Funcţia similară se stabileşte prin raportare la coeficientul de ierarhizare, nivelul ierarhic şi gradul profesional prevăzut.
Art. 2747. — (1) Candidatului declarat «admis» la concursul pentru ocuparea unei funcţii de execuţie i se acordă gradul profesional şi este numit în funcţie numai dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 10 alin. (1). Motivarea deciziilor bazate pe considerente de ordine publică sau securitate naţională nu se comunică.
(2) Candidatul declarat «admis» la concursul pentru ocuparea unei funcţii de execuţie în situaţia prevăzută la art. 9 alin. (2) sau pentru ocuparea unui post de conducere vacant, din statul de organizare al altei unităţi decât cea în care este încadrat, se mută în interesul serviciului, fără acordul şefului unităţii cedente.
Art. 2748. —în cazul în care ocuparea’postului vacant pentru care s-a organizat concurs nu este posibilă din motive care ţin exclusiv de persoana candidatului declarat «admis», oferta de ocupare a postului se face candidatului clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obţinute.”
21. Articolele 46 şl 47 se abrogă.
22. La articolul 48, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) Perioada în care raporturile de serviciu ale poliţiştilor sunt suspendate potrivit prevederilor art. 2725 lit. c) constituie vechime în serviciu. Pentru această perioadă funcţiile de conducere din organizaţia sindicală se echivalează cu funcţiile prevăzute în legislaţia privind salarizarea poliţiştilor, în vederea deschiderii drepturilor de pensie ca poliţist.”
23. Articolul 65 se abrogă.
24. La articolul 69 alineatul (1), litera j) se modifică şi va avea următorul cuprins:
,,j) pentru alte motive sau nevoi ale Ministerului Afacerilor Interne, după expirarea perioadei de punere la dispoziţie sau, pe parcursul acesteia, la cererea poliţistului, în condiţiile art. 2721 alin. (1) atunci când nu s-a putut realiza numirea într-o funcţie;”.
25. La articolul 69 alineatul (1), după litera m) se introduce o nouă literă, litera n), cu următorul cuprins:
,,n) când poliţistul nu a susţinut, din motive imputabile, evaluarea psihologică în termen de 3 luni de la data suspendării raportului de serviciu în condiţiile art. 2725 lit. h).”
26. La articolul 73, alineatul (7) se abrogă.
27. După articolul 74 se introduce un nou articol, articolul 741, cu următorul cuprins:
„Art. 741. — Prin ordin al ministrului afacerilor interne se stabilesc aspecte procedurale cu privire la:
a) organizarea şi desfăşurarea cursurilor de formare profesională a poliţistului, precum şi a concursurilor şi examenelor prevăzute de prezenta lege’;
b) naşterea, modificarea, suspendarea şi încetarea raporturilor de serviciu.”
28. Articojul 78 se abrogă.
Art. II. — în termen de cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, poliţiştii suspendaţi se numesc, cu acordul lor, în statele anexa în condiţiile prezentului act normativ şi se emit ordinele ministrului afacerilor interne prevăzute la art. 741 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. III. — După aprobarea prin lege a prezentei ordonanţe de urgenţă, Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, se va republica,’dându-se textelor o nouă numerotare.

Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial. 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii