Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:29 04 01 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Angajări Constanța Liceul Tehnologic Dobrogea Castelu scoate la concurs un post vacant

ro

01 Jan, 2025 11:07 913 Marime text
Sursa foto: Pexels






Liceul Tehnologic Dobrogea Castelu cu sediul în Castelu, str. Liceului nr. 1 BIS, județul Constanta, organizează concurs, pentru ocuparea următorului post contractual, de administrator de patrimoniu III S, post vacant, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă.
 
Documente solicitate candidaţilor pentru întocmirea dosarului de concurs
 
a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea

sau instituția publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis
infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun european.
Dosarele de înscriere se depun la secretariat instituţie. Informaţii la tel: 0735858193 sau la sediul instituţiei.
Termenul de depunere a dosarelor (minim 10 zile lucrătoare de la afişare): 17.01.2025, ora 15:00, la sediul instituţiei.

Condiţiile generale
Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care
a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
 g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul national automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).

Condiţii specifice de participare la concurs
1. Nivelul studiilor: da, studii superioare absolvite cu diplomă de licență pentru funcția de inginer sau economist
2. Vechime în muncă: 1 an în specialitatea studiilor
3. Alte condiții: Cunoștințe privind achiziții publice și utilizarea platformei seap. Carnet de conducere categoria B

Bibliografie şi tematică: Bibliografie afișată la sediul instituției.
 
Calendarul de desfăşurare a concursului, respectiv data limită şi ora până la care se pot depune dosarele de concurs
 
  • Data limită de depunere a dosarelor 17 Ianuarie 2025, ora 15:00
  • Selecția dosarelor 20 Ianuarie 2025, ora  12.00
  • Afișarea selecției dosarelor 20 Ianuarie 2025, ora 13.00
  • Termen limită contestații ref la selecția dosarelor 21 Ianuarie 2025, ora 13.00
  • Afișarea rezultatelor la contestații 22 Ianuarie 2025, ora  13.00
  • Proba scrisă 29 Ianuarie 2025, ora 9.00
  • Afișarea rezultatelor la proba scrisă 29 Ianuarie 2025, ora  13.00
  • Termen limită contestații la proba scrisă 30 Ianuarie 2025, 13.00
  • Afișarea rezultatelor la contestații ref proba scrisă 30 Ianuarie 2025, 15.00
  • Interviul 31 Ianuarie 2025, 9.00
  • Afișarea rezultatelor la proba de interviu 31 Ianuarie 2025, 11.00
  • Termen limită contestații la proba de interviu 31 Ianuarie 2025, 13.00
  • Afișarea rezultatelor la contestații la proba de interviu, 31 Ianuarie 2025,
  • 15.00
  • Afișare rezultat final 31 Ianuarie 2025, 15.30 

Citește și
Liceul Tehnologic „Dobrogea” din Castelu investește în echipamente audio-video (DOCUMENT)
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii