Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:39 16 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Angajări Constanța Post vacant la Școala Profesională Ciobanu. Ești interesat?

ro

16 Dec, 2024 11:24 149 Marime text
Școala Profesională Ciobanu cu sediul în Ciobanu, strada Eroilor nr. 95, județul Constanța organizează concurs, pentru ocuparea următorului post contractual, conform H.G. 1336/08.11.2022 un post de administrator patrimoniu, post vacant, pe perioada nedeterminată.
 
 
Documentele solicitate candidaților pentru întocmirea dosarului de concurs, conform art. 35 din H.G. 1336/2022
             
a)formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. I;
b)copia actului de identitate sau orice alt document care atesta identitatea, potrivit legii, aflate in termen de valabilitate;
c)copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d)copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altar acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului (inginer/subinginer, economist);
e)copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului:
f)certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g)adeverința medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h)certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă ca nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art.1, alin, (2) din Legea ar. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Na1ional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i)curriculum vitae, model comun european.
 

Dosarele de înscriere se depun la sediu instituție. Informații la tel. 0241874245 sau de pe website:

https://ltciobanu0.webnode.ro.

Termenul de depunere a dosarelor (minim 10 zile lucrătoare de la afișare):08.01.2025 ora 15.00, la sediul instituției.
 
 Condiții generale prevăzute de art. 15 din H.G. 1336/2022
             
Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplinește condițiile  nprevăzute de Legea nr. 53/2003- Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare și cerințele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ , cu modificările și completările ulterioare:


a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
b)cunoaște limba romană, scris și vorbit;
c)are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 . Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
e )îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației in care a intervenit reabilitarea;
g)nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiuniisau față de aceasta nu s-a luat măsura.de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
h)nu a comis infracțiunile privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii or. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Na1ional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).

Condiții specifice de participare la concurs
 
Nivelul studiilor sunt studii superioare economice, specialitatea: inginer/subinginer, economist, vechime în muncă  este de 6 ani și 6 luni în domeniul relevant pentru cerințele postului. Sunt necesare și cunoștințe de operare PC (Word, Excel si utilizare e-mail). 
 
Bibliografie și tematică este afișată la sediul instituției.
 
Calendarul de desfășurare a concursului, respectiv data limită și ora până la care se pot depune dosarele de concurs:

             
Activitate Data Ora
Data postării/publicării anunțului 16.12.2024  
Dată limită de depunerea dosarelor 08.01.2025 15.00
Selecția dosarelor 09.01.2025 13.00
Afișarea selecției dosarelor 09.01,2025 13.00
Termen limită depunerea contestațiilor privind selecția dosarelor 10.01.2025 13.00
Afișarea rezultatelor în urma contestațiilor 10.01.2025 15.00
Proba scrisă 16.01.2025 09.00
Afișarea rezultatelor la proba scrisă 16.01.2025 14.00
Termen limită de depunerea contestațiilor la proba scrisă 17.01.2025 11.00
Afișarea rezultatelor în urma contestațiilor 17.01.2025 15.00
Interviul 20.01.2025 09.00
Afișarea rezultatelor la proba de interviu 20.01.2025 12.00
Termen limită  contestații la proba de interviu 20.01.2025 14.00
Afișarea rezultatelor la contestații la proba de interviu 20.01.2025 15.00
Afișarea rezultat final 20.01.2025 15.30



Citește și:

Angajări ConstanțaSpitalul Municipal Mangalia angajează. Nu se solicită vechime
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii