Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:51 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Angajări Constanța Spitalul din Mangalia scoate la concurs un post! Ești interesat?

ro

14 Jun, 2023 14:37 2071 Marime text
Spitalul Municipal Mangalia anunță organizarea concursului pentru ocuparea postului vacant de medic cardiolog, pe perioadă nedeterminată, în Secția Medicină Internă.

Medicii de specialitate își pot depune dosarele de concurs, la Compartimentul Resurse Umane din cadrul unității medicale, până la data de 30 iunie 2023, inclusiv, în intervalul orar 11.00 – 13.00. Reprezentanții spitalului precizează că proba scrisă va avea loc în data de 12 iulie, ora 09.00, la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța, în timp ce proba practică se va desfășura în data de 14 iulie, a.c.

Relații suplimentare se pot obține la sediul Spitalului Municipal Mangalia sau la numărul de telefon 0241752260 ori consultând platformele online ale instituției.

Cei interesați să profeseze la unitatea medicală din Mangalia au posibilitatea de a obține o locuință de serviciu, în blocul ANL construit special pentru cadrele medicale care au nevoie de un spațiu locativ, mai ales dacă sunt din afara municipiului.

Blocul destinat specialiștilor din sănătate a fost construit prin Agenția Națională pentru Locuințe, iar Primăria Mangalia a dat în folosință gratuită către A.N.L. un teren de 3285 mp, pe care s-a construit imobilul cu 16 apartamente și garsoniere, un astfel de proiect fiind așteptat de comunitatea medicală din Mangalia.

„După cum se cunoaște, posturile din sistemul public sunt blocate, însă postul de medic cardiolog este cu statut unic și putem să îl scotem la concurs. Avem nevoie de medici pe anumite specializări deficitare, iar una dintre condițiile puse de cei care care ar putea să-și desfășoare activitatea în spital, se referea la asigurarea unei locuințe de serviciu. Avem confirmarea că primele dosare sunt în evaluare și în curând spațiile locative vor fi ocupate de beneficiari”, a declarat managerul spitalului, Alina Dan.

Cartierul unde se află blocul are toate utilitățile, trama stradală modernizată, cu posibilități de dezvoltare, pentru că în vecinătate vor fi construite alte blocuri destinate tinerilor, prin PNRR.


Citește și: Consilierii locali au respins proiectul. Municipiul Mangalia nu se constituie parte vătămată în dosarul care-l vizează pe primarul Cristi Radu
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii